Local

Solidaritate fără precedent, pentru moartea lui Denis, tânărul bucătar de la Huși. Trupul neînsuflețit a fost depus la capela din cimitirul Sf. Toma

DESPRE SUFLET… Este impresionantă și aproape fără precedent mobilizarea de care au dat dovadă hușenii, în momentul în care au aflat de moartea lui Denis Macare, tânărul bucătar de la Huși, de numai 26 de ani. Pentru înmormântarea sa, dar și pentru ca măcar o perioadă de aici înainte, cei doi copii ai săi și soția să aibă cu ce se întreține, în lipsa lui Denis, cel care muncea cât putea de mult, pentru a asigura un venit familiei, oamenii cu suflet bun și milos au donat bani. S-au strâns numai în campania inițiată de pe o anumită platformă online în jur de 64.000 de lei și au mai fost donații. Această mobilizare a oamenilor arată, de fapt, nu suma în sine, cât valul de emoție, de solidaritate și chiar de tristețe, pe care mulți localnici le-au simțit sincer, în fața morții acestui tânăr nevinovat. Faptul că are doi copii mici, un băiețel și o fetiță, de care avea mare grijă, a avut cel mai mare ecou în sufletele donatorilor. Denis Macare, victima nevinovată a accidentului rutier din data de 25 mai, de pe strada Ana Ipătescu din Huși, va fi înmormântat duminică, 7 iunie 2026, ora 13.00.

Trupul neînsuflețit al tânărului bucătar a fost depus la capela cimitirului Sfântul Toma, iar slujba de înmormântarea este programată pentru duminică, 7 iunie 2026, ora 13.00. „Cu profundă tristețe și durere în suflet vă anunțăm că înmormântarea soțului meu va avea loc mâine 07 iunie, la ora 13:00. Cei care doresc să își ia un ultim rămas bun și să îi aducă un omagiu sunt bineveniți să ni se alăture la capela cimitirului Sf. Toma din municipiul Huși. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe îngerul nostru”, a transmis soția lui Denis Macare.

Solidaritatea fără precedent a atâtor oameni a arătat, de fapt, oglinda faptelor lui Denis: „Era sensibil și de treabă cu toți. De aceea lumea a vrut să îi arate așa cât l-a apreciat”

Mesajele de condoleanțe au curs necontenit în spațiul public, semn că Denis Macare, un băiat simplu, dar inimos și bun cu toată lumea, a lăsat în urma sa amintiri ce nu se vor șterge. Era harnic, muncea de mic, avea o familie și doi copii mărunței, pe care îi iubea mult. Apropiații susțin că îl vedeau mereu implicat în îngrijirea lor. De aceea s-a și creat o asemenea emoție, un asemenea val de solidaritate pentru familia lui, rămasă fără un sprijin. Unii spun că o asemenea sumă strânsă din donații este nespecifică județului Vaslui, un alt caz care a reușit să stârnească emoții și empatie la fel de puternice fiind doar al celor patru tineri din Pogana, care au sfârșit într-un crunt accident de circulație în județul Galați, în timp ce se deplasau la muncă. Și acolo oamenii au înțeles că este nevoie de solidaritatea lor și de susținerea celor patru familii, așa că au strâns donații într-o sumă impresionantă la acea vreme (anul 2021), în jur de 40.000 de lei. „Banii nu contează. Contează viața, sufletul, contează omenia. Banii vin și se duc, dar fapta bună rămâne. Denis era un băiat tare bun și blajin. Era sensibil și de treabă cu toți. De aceea lumea a vrut să îi arate, fie și măcar pentru copiii lui, că l-au apreciat și că măcar așa îi pot arăta puțin din ce a însemnat el pentru cei care l-au cunoscut. Drum bun pentru înger, suflet nevinovat”, a scris unul dintre prietenii lui Denis Macare.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button