Andrei, un şofer român de TIR a fost lăsat baltă de firma la care lucrează, după ce camionul său s-a defectat. Este deja a 16-a zi pe care o petrece pe marginea unei şosele din Franţa. Chiar dacă nu vorbeşte bine limba, a primit ajutor din partea localnicilor. Camionul lui Andrei, cu număr de înmatriculare de Cluj, s-a stricat prima dată pe 9 iunie, în jurul orei 12:00, în timp ce se îndrepta spre Castres, în Franţa. A doua zi de dimineaţă, o maşină de intervenţie a firmei angajatoare, din România, a venit la locul unde TIR-ul bloca un sens de mers şi l-a reparat. După numai câţiva kilometri parcurşi, camionul a început să scoată un fum gros şi s-a defectat din nou. Şoferul a oprit într-un refugiu de pe marginea drumului, pe D612, la 2 km de Saint-Pons-de- Thomières şi acolo a rămas de pe 11 iunie. Publicaţia franceză Midi Libre scrie că Andrei (după numele înscripţionat pe plăcuţa din parbriz) încă aşteaptă în cabină după ajutor, deşi pare că a fost abandonat de firma la care lucrează. Noroc cu locuitorii care mai trec pe la el, ştiind că nu-şi poate abandona camionul.
Citeste mai mult: adev.ro/qcjuaa