Local

Sofer cu permis de conducere fals, depistat la P.T.F. Albita

SUSPICIUNI Pe data de 2 aprilie a.c., în jurul orelor 15.30, la P.T.F. Albita/I.T.P.F. Iasi s-a prezentat pentru a iesi din tarã, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un autocamion marca DAF si o semiremorcã marca Kogel, înmatriculate în Republica Moldova, Alexei R., cetãtean din Republica Moldova, în vârstã de 46 de ani. La controlul de frontierã, bãrbatul a prezentat un permis de conducere asemãnãtor celor eliberate de autoritãtile din Republica Moldova pentru categoriile B, C, D, BE, CE, DE. „Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului în cauzã, s-au efectuat verificãri suplimentare, ocazie cu care s-a constatat cã acesta nu îndeplineste conditiile de formã si fond ale unui document autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, Alexei R. a declarat cã detine permis de conducere valabil pentru categoriile B si C din anul 2005, dar pentru cã permisul de conducere nu-i dãdea dreptul de a conduce pe drumurile publice un ansamblu de vehicule si din cauza faptului cã în urma absolvirii scolii de soferi pentru categoria E nu reusea sã promoveze examenul auto, a apelat la un conational, care în schimbul sumei de 100 euro, i-a procurat permisul de conducere prezentat la control”, a declarat inspector de politie Irina Miricã, purtãtor de cuvânt în cadrul S.T.P.F. Vaslui. Politistii de frontierã i-au întocmit lui Alexei R. lucrare penalã pentru sãvârsirea infractiunilor de uz de fals si conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de cãtre o persoanã al cãrei permis de conducere este necorespunzãtor categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button