Un tânăr de 24 de ani, fără părinţi şi trecut prin mai multe centre de plasament susţine că este ţinut captiv într-un bordei pe strada Garofiţei împreună cu mai mulţi alţi sărmani * Gălăţeanul, care este seropozitiv, vine cu dezvăluiri şocante despre calvarul la care îl supune cel care l-a sechestrat, pentru a-l obliga să presteze muncile cele mai josnice
Bătăi cu biciul, înfometare, ameninţări şi umilinţe. Noţiuni desprinse din filmele cu sclavi, dar despre a căror actualitate ne atrage atenţia un gălăţean de 24 de ani, crunt lovit de soartă. Îi vom spune Cristian, pentru că numele lui nu este atât de relevant pe cât sunt dezvăluirile şocante despre calvarul la care este supus de mai bine de un an de zile. Diagnosticat cu HIV-SIDA, tânărul, care a crescut mai mult pe străzi, îşi făcea veacul, până în urmă cu circa doi ani, pe străzile din Micro 20. Mai dădea o mână de ajutor pe la firmele din zonă, mai primea de mâncare de la angajaţii care îşi făceau milă de el şi îi ofereau din când în când chiar şi adăpost ori posibilitatea de a face o baie caldă. În intersecţia de la McDonalds, unde îşi petrecea mare parte a timpului, avea să îl întâlnească pe cel care avea să îl transforme dintr-un om al străzii într-un sclav supus la cele mai rele tratamente.
Luat de pe stradă, trimis în gunoaie
„Eu înainte stăteam la McDonalds, pe stradă. Aveam acte la mine, buletinul original, certificatul de handicap. Un băiat i-a spus acestui om, pe care îl ştiu de „Lulu”, că eu sunt bolnav şi după ce a aflat că iau nişte bani m-a dus la el, pe Garofiţei, într-o casă aproape de „Colbutori”, unde mai erau doi fraţi gemeni şi o fată”, îşi începe povestea Cristian.
În casa de la periferia combinatului băiatul a cunoscut bătăi şi ameninţări cu nemiluita, în ciuda faptului că starea sănătăţii sale ar fi necesitat internări în spital, tratament şi supraveghere medicală frecventă. Nici banii pe care îi primeşte de la stat ca ajutor de handicap nu îi vede, pentru că „stăpânul” său îi ia venitul lunar şi îi aruncă apoi câţiva lei, pentru supravieţuire.
„Toate actele mele sunt la el. Ce nu ştia el, adică cardul de pe care îmi scot banii, am reuşit să le ascund. Nici buletinul nu îl am, ca să mă pot interna în spital, la Boli Infecţioase. Acest Lulu a început să îmi ia toţi banii, lună de lună, cam 12 milioane. Îmi dă numai câte un milion de mâncare. Acolo ne ţine sechestraţi şi ne bate. Pe mine m-a bătut cu biciul, chiar dacă ştie că sunt bolnav de SIDA. Vara trecută mi-a dat 20 de bice”, afirmă tânărul.
În linia întâi la poalele combinatului
Alături de tovarăşii de suferinţă, Cristian este pus la muncă de cel care îi „găzduieşte” şi care se comportă cu ei asemenea unui vechil. Ei fac parte din „contingentele” de amărâţi care pot fi văzuţi zilnic căutând fie fier, fie lemne, fie peturi prin gunoaie.
„A cumpărat două căruţe cu doi cai şi ne trimite după bidoane, ne pune să curăţăm la grajduri sau să avem grijă de animale. Într-o lună, ne dă şi nouă cam 80 de lei. Nu e de bani, dar îşi bate joc de noi. Ne descurcăm pe unde putem. Eu mai vin pe aici pe la oamenii care au avut grija mea în cartier şi îmi mai dau să mănânc. Mi-e ruşine la 24 de ani să cer de mâncare sau să mă duc în halul acesta aşa murdar, dar aşa muncesc, mă bagă şi în gunoaie şi peste tot. Odată când m-a trimis după lemne lângă combinat au venit nişte agenţi de pază şi au vrut să tragă cu pistolul. Am zis să nu tragă că nu am furat nimic, doar am luat nişte lemne”, explică Cristian.
Cele mai îndepărtate ieşiri pe care le are tânărul sunt cartierele periferice ale Galaţiului, în special Micro 20, unde lumea îl cunoaşte şi îi mai dă câte ceva de mâncare. Nici acestea nu sunt însă prea lungi, pentru că „stăpânul” e mereu cu ochii pe el.
„Ultima dată când m-a prins pe aici a venit după mine, m-a tras de haină şi m-a băgat într-un taxi şi m-a dus pe Garofiţei. Era cât pe ce să îmi rupă coastele atunci. Mi-a spus că dacă încerc să fug, îmi taie picioarele. Îmi spune că trebuie să stau acolo pe Garofiţei, că dacă nu plătesc o sută şi ceva de milioane, mă omoară. Cică banii sunt pentru cât am stat eu acolo, în casa aia”, spune tânărul, care este completat de o angajată a unei societăţi comerciale unde băiatul mai găseşte din când în când ajutor: „Am văzut odată cum îl aştepta aici la colţ, l-a luat şi l-a băgat în maşină şi i-a spus să nu mai fugă. E foarte speriat să nu îi facă ceva rău omul ăla”, susţine femeia.
Bombă biologică
Cristian este seropozitiv şi nu şi-a mai luat tratamentul, susţine el, de circa doi ani. Nici pe la Spitalul de Boli Infecţioase nu a mai trecut tot de atunci, chiar dacă este luat în evidenţă, se simte rău frecvent, iar medicii îi spun că are nevoie de analize. Mai mult, afirmă băiatul, timp de câţiva ani a avut o relaţie cu o fată care a fost şi ea captivă în casa de pe Garofiţei.
„Am trăit împreună, dar ea este acum cu un alt băiat, care a fost la puşcărie, şi cu care a făcut şi un copil, de nouă luni. Fata şi copilul sunt sănătoşi, numai eu sunt bolnav. Sufăr şi cu inima şi cu ficatul, iar doamna doctor mi-a spus să merg la spital. Când vorbeam cu ea la telefon, m-a surprins Lulu şi m-a sechestrat iarăşi. Mi-a luat buletinul şi nu mă pot duce la spital. Nu am unde să mă duc, pentru că mă găseşte tot timpul”, spune cu amărăciune tânărul.
Cazul lui Cristian, dar şi al celorlalţi captivi de pe Garofiţei, este cunoscut inclusiv de agenţii de pază ai combinatului, care nu odată s-au văzut în situaţia de a se lupta cu ei. Oamenii de la securitate ştiu prea bine că aceştia nu sunt decât nişte amărâţi bătuţi de soară şi exploataţi de „şmecheri”.
„Ştim că sunt mulţi acolo, e şi unul bolnav de SIDA. Umblă să adune tot felul de lucruri, ne mai luptăm cu ei, aruncă cu pietre”, ne-a spus unul dintre agenţii din zonă.
Sperăm ca în urma acestui semnal de alarmă autorităţile să-şi ia inima în dinţi şi să facă ceva. Cazul lui Cristian, foarte grav şi cu siguranţă unul deosebit, ar putea să nu fie unic, iar exploatarea până la cel mai josnic nivel a unor astfel de oameni de către elemente aflate la treapta de jos a societăţii trebuie, cumva, stopată.