O profesoară de la un colegiu de elită din judeţul Botoşani este bănuită că şi-a umilit elevii în timpul orelor de curs. Aceasta ar fi pus patru elevi să stea în genunchi cu mâinile deasupra capului după ce ar fi deranjat ora. Cazul a intrat în atenţia Inspectoratului şi a Poliţiei.
Cazul greu de imaginat într-o instituţie modernă de învăţământ ar fi avut loc la finalul săptămânii trecute la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, un liceu de elită, recunoscut la nivel naţional, mai ales pentru olimpicii săi. O profesoară de limba română este acuzată că în timpul orei la o clasă de a X-a a umilit patru elevi. Incidentul a ajuns în atenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani care a anunţat că a demarat o serie de anchete. „Un corp de inspectori şcolari va verifica situaţia semnalată. Este inacceptabil un asemenea comportament în orice şcoală”, a precizat inspectorul şcolar general Ada Macovei.
Citeste mai mult: adev.ro/r7g9u1