spot_img
11.7 C
Vaslui
08-nov.-2024
spot_img

Sindicaliştii din sectorul feroviar ameninţă cu grevă japoneză, iar din octombrie cu grevă generală

- Advertisement -

Sindicalistii din domeniul feroviar cer majorarea cu 10% a salariilor, tichete de masa si vouchere de vacanta. Nemultumiti de modul in care negociaza reprezentantii Ministerului Transporturilor, acestia ameninta cu greva japoneza in 22-24 septembrie, posibile proteste spontane si chiar greva generala.

Conducerea organizatiilor sindicale reprezentative din domeniul feroviar – Federatia Nationala Feroviara Miscare Comercial, Federatia Mecanicilor de Locomotiva, Federatia „Drum de fier”, Federatia Nationala Elcatel, Federatia Sindicatelor Ramurii Vagoane, Federatia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari – ii acuza pe reprezentantii CN CFR, CFR Marfa si CFR Calatori ca tergiverseaza negocierile, desi la discutii acestia au aratat ca, in principiu, ar putea gasi solutii pentru satisfacerea cererilor sindicalistilor, daca ar avea si sprijinul Ministerului Transporturilor.

In aceste conditii, organizatiile sindicale solicita o intalnire de urgenta, joi, cu ministrul Transporturilor, dar si ca solutiile la revendicarile lor sa fie discutate in prima sedinta a Executivului, dat fiind ca pentru aplicarea lor este necesara exprimarea vointei politice a intregului Guvern.

Organizatiile sindicale solicita semnarea contractului colectiv de munca pana cel tarziu pe 30 septembrie, cresterea salariilor cu cel putin 10 la suta, acordarea de tichete de masa pentru toate zilele lucratoare, acordarea de vouchere de vacanta incepand cu 1 ianuarie 2016 si o politica de personal care sa asigure functionarea in bune conditii a acestui domeniu legat direct si explicit de siguranta nationala.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/sindicalistii-din-sectorul-feroviar-ameninta-cu-greva-japoneza-iar-din-octombrie-cu-greva-generala_244980.html#ixzz3lusCqSSf

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.