spot_img
spot_img
3.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Şi în agricultură există „băieţi deştepţi”. Fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, a câştigat bani de pe urma afacerilor cu statul

- Advertisement -

Băieţi deştepţi există şi în agricultură, nu doar în energie. Un exemplu îl reprezintă fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, care a câştigat bani buni de pe urma afacerilor cu statul. Pe vremea când era director al staţiunii de cercetare plante medicinale din Fundulea, a închiriat laboratoarele staţiunii către propria firmă pentru doar 10 euro pe lună, un preţ mult mai mic decît cel real.

Fostul ministru, Stelian Fuia, i-a închiriat companiei Procera, pe care a şi administrat-o până în 2004, spaţii pentru ateliere la preţul minim de 10 cenţi pe metru pătrat pe lună. Asta înseamnă că o hală de 100 metri pătraţi ar fi costat pentru familia Fuia doar 10 euro.

Atelierele de cercetare, care necesitau dotări speciale, au fost închiriate, tot firmei ministrului, cu doar un euro pe metru pătrat. Firma Procera avea nevoie de un spaţiu unde să experimenteze şi să dezvolte organisme modificate genetic. Cazul a ajuns şi în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sesizată încă din 2007 despre afacerile familiei Fuia care au dus la ruinarea staţiunii de cercetare.

De altfel, fostul ministru recunoaşte că este vizitat, uneori, de DNA. Până acum, doar Agenţia Naţională de Integritate a dovedit că Stelian Fuia a fost în conflict de interese şi fals în declaraţii de pentru că în calitate de director al Statiunii de Cercetare Fundulea, a închiat un contract cu firma la care era actionar.

www.antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.