Femeia în vârstã de 37 de ani din Solesti care, la începutul lunii septembrie, si-a ucis partenerul, a fost trimisã în judecatã de procurori si riscã sã-si petreacã urmãtorii 25 de ani dupã gratii. Initial, tânãra a încercat sã arunce toatã vina asupra tatãlui ei, însã anchetatorii au înteles repede cã femeia minte.
De câtiva ani, Liliana Grigorutã trãia în concubinaj cu Petru Rusu, cu care are doi copii. Unul dintre minori este în plasament, iar în grija ei se afla doar mezina, în vârstã de 3 ani. Cei trei locuiau în localitatea Satu Nou, comuna Solesti. Între cei doi concubini au existat mereu certuri, iar Liliana îsi lovea bãrbatul cu tot ce avea la îndemânã. Le-a spus chiar unor localnici cã acesta va muri de mâna ei. Pe data de 8 septembrie, Liliana a mers în sat cu tatãl ei, Petru Codrescu, aflat în vizitã. Au rugat un vecin sã-l ducã acasã, la Puscasi, cu masina, pe bãrbat. În drum spre locuinta tinerei, cei doi au cumpãrat tigãri, bere si vin. S-au hotãrât sã facã si ceva de mâncare, asa cã Petru Rusu a tãiat un iepure pentru a-l gãti. Tatãl Lilianei a mers în casã, pentru a se odihni. În timp ce pregãteau mâncarea la soba din curte, cei doi concubini au început sã se certe. „Inculpata vroia sã plece la muncã în Italia, iar victima nu era de acord cu acest aspect. Pe acest fond, bãrbatul i-a tras o palmã, iar femeia a cãzut pe un pat din lemn aflat lângã sobã, lovindu-se la spate. S-a ridicat de pe pat, a luat de pe masã cutitul cu care transase iepurele si i-a aplicat concubinului sãu o loviturã în piept. Acesta a cãzut la pãmânt. Inculpatul a luat o gãleatã cu apã si l-a udat pe concubinul sãu, însã acesta a decedat la scurt timp. Atunci i-a venit ideea de a da vina pentru comiterea faptei pe tatãl sãu, motiv pentru care a început sã strige <<mi l-ai omorât!>>”, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorul de caz, Alice Ruja. Vecin cu cei doi, unchiul victimei a auzit tipetele femeii si a alergat sã vadã ce se întâmplã. Liliana i-a spus cã Petru doarme si nu se poate ridica din pat. Martorul a insistat însã si a intrat în curte. L-a vãzut pe Petru mort si a dat alarma.
Si-a înjunghiat iubitul în inimã
Imediat dupã atac, agresoarea si-a luat copila în vârstã de 3 ani în brate si a plecat spre magazinul din sat. Pe drum, s-a gândit ce sã facã si ce sã spunã, astfel încât sã dea vina pe tatãl ei. Între timp, bietul bãtrân era imobilizat de vecinii victimei. Desi se jura cã nu el e vinovatul si nu stie ce s-a întâmplat, omul a fost legat de gard cu sârmã, pânã la sosirea politistilor. „Dupã sosirea organelor de politie, inculpata a declarat cã a fost de fatã când tatãl sãu i-a omorât concubinul, lovindu-l cu cutitul în inimã si cã, dupã ce l-a omorât, s-a dezbrãcat de cãmasa plinã de sânge si a aruncat-o sub pat. (…) Pentru cã în jurul victimei nu s-au gãsit urme de sânge si nici pe partea exterioarã a hainelor acesteia, care ar putea justifica sângele de pe cãmasa tatãlui inculpatei, s-a luat în calcul si varianta cã autoarea faptei ar putea fi Grigorutã Liliana si cã aceasta îi însceneazã totul tãtãlui ei.(…)”. Într-un final, femeia si-a recunoscut vina si a spus cã îi pare rãu de ce a fãcut. Ea a fost arestatã preventiv pentru sãvârsirea infractiunii de omor, iar zilele trecute a fost trimisã în judecatã. Liliana Grigorutã mai are cinci copii, toti dati în plasament, cu bãrbatul de care s-a despãrtit în urmã cu opt ani, dar de care nu a dat divort.