spot_img
spot_img
0.7 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, tradiții și superstiții. Ce nu este bine să faci în această zi ca să nu atragi răul

- Advertisement -
Anual, pe 29 iunie, sunt prăznuiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Acestei sărbători îi sunt specifice o serie de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii pe care mulți credincioși le respectă cu sfințenie ca să le meargă bine ți să fie feriți de tot răul.

În majoritatea regiunilor țării, în această zi, credincioșii duc la biserică mere, colivă, colaci și miere în faguri pentru a fi sfințite. După slujbă, aceste alimente sunt împărțite celor nevoiași în amintirea celor plecați dintre noi.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel: ziua în care cerurile se deschid și rugăciunile sunt ascultate

Tradiția spune că, la miezul nopții, cerul se deschide și Sfântul Petru poate fi zărit pentru o clipă așezat la dreapta Tatălui.

Această sărbătoare marchează, de asemenea, mijlocul verii agricole sau perioada secerișului. Sfântul Petru este cunoscut și ca protectorul agriculturii și al recoltelor. În această zi, gospodarii calcă ceapa și usturoiul, pentru a se bucura de recolte bogate.

Se crede că atunci când Sfântul Petru plesnește din biciul său, scânteile care cad se transformă în licurici pe pământ.

Superstiții de Sfinții Petru și Pavel: ce să nu faci ca să nu atragi ghinionul

În plus față de tradițiile menționate, sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel aduce cu sine și câteva superstiții legate de vreme, belșugul recoltelor sau menținerea sănătății, conform traditii-superstitii.ro:

  • Oamenii cu pistrui ar trebui să se spele pe față cu apă la miezul nopții, când cântă cocoșul; se spune că astfel, pistruii nu se vor mai înmulți.
  • Dacă fulgeră de Sfinții Petru și Pavel, nucile și alunele vor fi viermănoase.
  • Astăzi este și sărbătoarea lupilor, așa că nu se pun capcane și lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite și să nu fure vitele din gospodării.
  • În mediul rural, mamele le oferă fiicelor talismane speciale – o pungă roșie în care se păstrează un cățel de usturoi și frunze de pelin. Talismanele sunt purtate timp de trei zile pentru a le proteja pe fete de farmece și de iele, care le-ar putea fura norocul.
  • Tradiția populară spune că, începând din 29 iunie, privighetorile și cucii nu mai cântă și se transformă în șoimi, revenind la forma inițială de Buna Vestire. Femeile nu ar trebui să mănânce mere până în această zi, pentru a fi sănătoase.
  • Din respect pentru rudele trecute la viața veșnică, fetele și femeile tinere nu au voie să mănânce mere până la ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei răposați. După această zi, tinerele pot consuma mere; în schimb, femeile vârstnice pot mânca mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie.
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.