ÎNTELEAPTÃ…În linistitul si patriarhalul sat Târzii, din comuna Oltenesti, lucrurile par încremenite, ca acum 100 de ani. Am gãsit-o pe bunica Elena Balan în curtea casei sale, construitã cu vreo opt decenii în urmã. Bunicuta gârbovitã de zecile de ani pe care îi poartã în spate a împlinit un secol de existentã, pe 1 august a.c. A fost sãrbãtoritã la Prefecturã, cu tot fastul, în mijlocul verii, atunci când prefectul judetului i-a urat ani linistiti si cu bucurii în mijlocul familiei. Pentru bunica Elena, fiecare zi începe la fel. Dimineata, iese în fata casei, unde mãnâncã, atunci când vremea este bunã, masa fiind pregãtitã de fiul si nora cu care locuieste în curte. Stã pe afarã pânã oboseste, dupã care se retrage în casã si mai iese seara. Fiul si nora îi asigurã hrana, din pensia de câteva sute de lei, îi fac foc, îi spalã hainele. Glumeste, atunci când este întrebatã de un pahar de vin, si spune cã „Apusoara e bunã, nu te doare capul dacã bei apusoarã, nu-ti vine sã vomiti, nu ti-e rãu”. A împlinit 100 de ani de când s-a nãscut, la 1 august a.c., si nu-si dã seama când au trecut anii.
„O femeie pe care o stie toatã comuna, de o vitalitate aparte. Am cunoscut-o pe tanti Elena la ziua comunei, am adus-o la Primãrie, unde am felicitat-o si i-am dat o plachetã, o diplomã si o micã atentie, 500 de lei. Mãtusa s-a simtit bine, a fost veselã si ne-a demonstrat cã vârsta e doar un numãr”, ne-a spus primarul comunei Oltenesti, Constantin Galeru. Oamenii din Târzii o cunosc pe bunicuta Elena de când se stiu. Femeia a muncit si si-a crescut copiii, acum la vârsta deplinei maturitãti, la rândul lor. Bãtrâna are acum nepoti, strânepoti si chiar strã-strãnepoti, de nu le mai stie numãrul. „Stiam de mãtusa Elena, din primãvara anului trecut auzisem cã va împlini 100 de ani si ne-am pregãtit sã o aniversãm cum trebuie. Este cel mai bãtrân om din comunã. Încã din primãvarã am început sã o vizitez. Am discutat de multe ori cu dânsa, are o experientã de viatã din care putem învãta cu totii. O femeie înteleaptã, în felul ei, care a vãzut multe în cei 100 de ani de viatã. Cu totii am avea ceva de învãtat, din gândirea unui om care a trãit un secol. Sã vedem câti vom mai ajunge la vârsta ei”, ne-a spus primarul Galeru, chiar înainte de a ajunge la mãtusa de la Târzii.
Copiii din Basarabia studiau la Târzii, „cred cã erau profesorii mai buni”
Au trecut anii peste Elena Balan, ajunsã acum la vârsta de 100 de ani. Parcã a fost ieri, spune ea. „Sunt multumitã cã încã mã mai pot misca. De sãrbãtori, ies pânã la bisericuta din apropiere, merg încet, dar ajung acolo si mã închin. Ei, asta e marea mea bucurie, cã nu stau la pat si pot umbla, pe cât mai pot”, ne spune bãtrâna. Elena Balan nu a stat niciodatã pe un pat de spital si nu s-a îmbolnãvit grav, doar câte o banalã rãcealã, din când în când. Nu a fãcut o injectie la viata ei. Bunica a fãcut câteva clase în satul ei natal, Târzii, dar nu a pãrãsit niciodatã locurile natale. A muncit la câmp toatã viata ei, si în perioada în care România avea rege si atunci când au venit la putere comunistii. Sotul ei a luptat în rãzboi si s-a întors acasã, în 1945, dupã care au muncit împreunã si au crescut cei 8 copii, care le-au dat peste 20 de nepoti si multi strãnepoti, de nici nu le mai tin minte numãrul. „A fost greu, am stat acasã si am muncit pentru copii, i-am dat la scoli, ca sã ajungã bine în viatã, oameni respectati. Cum era înainte de comunisti? Era bine când eram cu Basarabia, tin minte cã eram copilã în sat si veneau la noi copii de acolo, sã învete carte la noi, aveam profesori mai buni în Regat. Stãteau în gazdã prin sat, ne întelegeam bine unii cu altii, nu era nicio problemã”, ne spune bãtrâna. La un moment dat, discutia alunecã spre o laturã amuzantã. „Mai serviti un pãhãrut de vin, din când în când?”, o întrebãm. „Câte un pahar, din când în când… Acu’, stiti cum e treaba cu apusoara? Dacã bei apã, nu te doare capul, nu ti-e greatã, nu-ti vine sã vomiti”, râde bãtrâna, sãgalnic. O întrebãm ce mãnâncã: „Fasolele, nu e bunã carnea, îti face rãu, te doare si capul… Glumesc, mãnânc si acum carne, dar mai putin”. Elena Balan a vãzut în viata ei ambele regimuri, atât perioada regalistã, cât si comunismul. „Era bine cu Regele, cam potrivit cu comunistii”, ne spune ea. Nu-si mai aminteste cine e presedinte, desi spune cã a mers la vot, atunci când a putut merge. Spune cã „Iliescu a fost bun presedinte, ne-a dat ce ne-a trebuit”, un fel de laitmotiv în mediul rural, când vine vorba de primul presedinte al României, de dupã 1989.
Rugãciunea bunicii: „Sã dea bunul Dumnezeu liniste si pace în tarã!”
RUGÃMINTE…Ce-si doreste bunica Elena, acum, când sãrbãtorim 100 de ani de la Marea Unire? „Sã fie liniste, maicã, sã fie liniste în tarã. Sã nu se mai certe politicienii ãstia, parcã am fost blestemati. Mereu au fost certuri în tarã. Si mai am un gând: sã munceascã lumea cât mai mult. Pentru mine, îmi doresc sã fiu sãnãtoasã cât mai multi ani, de acum încolo. Sã pot sã mai ies afarã, sã muncesc pentru cât îmi trebuie mie sã-mi duc zilele. Mi-ar plãcea si oleacã de vin, din când în când”, spune bunica, zâmbind. „Sã dea bunul Dumnezeu liniste si pace în tarã. Multumesc lui Dumnezeu cã încã mã mai poartã picioarele astea”, ne mai spune bunicuta, când ne ridicãm sã plecãm. Stãm de vorbã si cu fiul femeii, Aurel. Bãrbatul are 59 de ani si tocmai ce a iesit din spital. „Mama mea este o fire puternicã, nu a stat vreodatã în spital, nu a fost bolnavã. Ne-a crescut pe toti, ne-a dat la scoli, ne-a fãcut oameni. Mã uit acum la ea si vãd câtã energie are în dânsa. Stã afarã pe prispã, noi ne strãduim sã-i asigurãm tot ce-i trebuie. Trãieste dintr-o pensie de 800 de lei, dar nu-i trebuie mai mult”, ne spune Aurel. Când iesim din curte, ne mai uitãm încã o datã la bunica Elena. Stã si ne priveste, gândindu-se la ceea ce a trãit în cei 100 de ani de viatã. Pentru ea, România rãmâne tara în care si-a trãit toatã viata si pentru care si-a consumat si ultimul strop de energie.
