ZI SACRÃ… Crestinii ortodocsi îl sãrbãtoresc astãzi, 23 aprilie, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtãtorul de biruintã. “Sângiorz”, asa cum este denumitã popular sãrbãtoarea Sfântului Gheorghe, este o zi cu multiple semnificatii: agrare, pastorale si divinatorii. Cititi în rândurile urmãtoare de ce în dimineata acestei zile, tinerii obisnuiau sã se spele pe fatã într-o apã curgãtoare, de ce pãrintii îsi loveau copiii cu urzici sau de ce în aceastã zi se considerã cã începe “anul nou pãstoresc”.
“Prãznuirea Sfântului Gheorghe este una dintre marile sãrbãtori crestine si una dintre cele mai încãrcate cu variate semnificatii. Ca un personaj al crestinãtãtii, Sfântul Gheorghe se considerã cã s-a nãscut în Liban, Beirut, a fost un militar de frunte în armata romanã, care a urmat credinta crestinã a pãrintilor sãi. În timpul împãratului Diocletian au avut loc persecutii ale crestinilor si în aceste împrejurãri Sfântul Gheorghe a fost martirizat prin tãierea capului. Între altele, se distingea si printr-o frumusete cu totul deosebitã si prin implicarea sa în viata comunitãtilor. El va ucide asemenea eroilor din basme un balaur cãruia i se jertfeau fecioarele. Acest moment din viata sa este cel mai adesea reprezentat în icoane. În greaca veche, “Gheorghios” însemna “om de la sat, tãran”, iar în limba românã, prin evolutia formei latine, “santus giorgius” s-a ajuns la “sângiorz”. Forma actualã este datoratã calendarului ortodox. Imaginea crestinã a Sfântului Gheorghe s-a suprapus pe o reprezentare mai veche a strãmosilor nostri traco-geto-daci, care aveau între divinitãti pe “Cavalerul trac”, probabil o si mai veche zeitate”, spune etnograful Dan Ravaru.
“Anul nou pãstoresc” si învierea naturii
“Pe Valea Dunãrii, vom întâlni în mai multe situri arheologice imaginea sa devenitã emblematicã. Vechimea acestui cult, trãsãturile sale s-au rãsfrânt asupra Sfântului Gheorghe crestin, de aceea el are o mare prezentã în folclor si, în general, în credintele populare. Imaginea sa este legatã de începutul primãverii si de viata pãstoreascã. Se foloseste si expresia “anul nou pãstoresc”. De Sfântul Gheorghe se considera desãvârsitã învierea naturii, atunci “se încheia codrul”, adicã înfrunzeau toti copacii. Tot atunci erau scoase turmele la pãscut, se stabileau stânele, locurile de pãsunat etc. Însã acest timp sacru însemna si existenta unor posibile situatii limitã, datorate unor personaje malefice care se manifestau mai ales în noaptea de 22-23 aprilie. Atunci bântuiau prin sate strigoii si vrãjitoarele, care reprezentau mari pericole pentru vite, recolte, dar si pentru norocul fetelor si al bãietilor. Vrãjitoarele umblau dezbrãcate si despletite pe câmpii si luau mana vitelor si a câmpului, folosindu-se de roua diminetii pe care o strângeau si o storceau. La rândul lor, oamenii însã cãutau mijloace de apãrare. Cea mai obisnuitã metodã era folosirea usturoiului, a pelinului si a altor plante întrebuintate la ungerea pragurilor si a ferestrelor, ceea ce împiedica vrãjitoarele sã intre în case si în grajduri. O altã metodã mai sigurã era asezarea gratelor cu coltii în sus, ca sã se rãreascã vrãjitoarea sau asezarea de ramuri verzi sau brazde de pãmânt la porci”, povesteste profesorul Ravaru.
“Vaca de lemn” si furatul laptelui
“Existau si oameni care se foloseau de anumite practici pentru a fura laptele. De exemplu, cãrau niste hamuri prin iarba plinã de rouã, atrãgând, astfel, laptele de la vitele stãpânilor. Încã mai existã prin satele noastre credinta în “vaca de lemn”. Într-o culegere de folclor, realizatã în nordul judetului, am întrebat câtiva sãteni adunati pentru a-mi împãrtãsi din folclorul local dacã stiu despre existenta unor “vaci de lemn” pe care unii le au în pod si, mulgându-le, cãpãtau laptele de la vacile altora. Au început sã râdã si mi-au spus cã ei nu cred în asa ceva, pentru cã ei sunt muncitori navetisti la oras. Însã, dupã ce am plecat din locuinta respectivã, fiind searã si întuneric, vreo trei dintre ei au venit si mi-au soptit la ureche numele unor persoane care au “vaci de lemn” si furã laptele. Deci, trebuie sã sondãm cu atentie interlocutorii nostri, care sunt sinceri abia mai târziu”, spune profesorul.
Roua, folositã pentru vrãjile în dragoste
“Între alte obiceiuri legate de Sfântul Gheorghe, existã credinta cã dimineata, înaintea rãsãritului soarelui, tinerii care aveau probleme cu tenul, se spãlau într-o apã curgãtoare sau în roua câmpului. La fel procedau si fetele mai urâte, convinse cã astfel vor deveni cât de cât frumoase. Cele care trecuserã de vârsta obisnuitã a mãritisului, se duceau în noaptea respectivã la un pom altoit si rupeau o ramurã, crezând cã asemenea altoiului, vor avea parte de iubire. Tot fetele mari adunau roua într-o batistã pe care o storceau într-un vas, lichidul obtinut fiind foarte bun pentru vrãjile în dragoste. Unii pãrinti îsi loveau copiii cu urzici pentru ca ei sã fie iuti si harnici. Sãrbãtoarea Sfântului Gheorghe rãmâne o sintezã între vechile practici pre-crestine si credinta noastrã ortodoxã”, conchide etnograful vasluian.
