spot_img
3.7 C
Vaslui
30-nov.-2024
spot_img

Sfânta Ocrotitoare a Episcopiei Hușilor are și ea acum nevoie de cei cărora le-a fost sprijin de-a lungul timpului

- Advertisement -

ÎNDEMN… Episcopia Hușilor a inițiat o colectă publică pentru realizarea unei noi racle pentru moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, Ocrotitoarea Episcopiei Hușilor, iar în acest sens, credincioșii din întinsul Eparhiei și nu numai, sunt chemați să susțină acest demers de suflet.

Îndemnul către oamenii cu suflet bun, care vor să contribuie la noua raclă a moaștelor Sfintei Mucenițe Chiriachi a fost lansat printr-un comunicat al Episcopiei, în care este consemnat și mesajul Preasfințitului Ignatie, Episcopul Hușilor: “Ajutorul și întărirea în credință resimțite în preajma Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, precum și pilda vieții sale, ne motivează ca cinstirea pe care i-o datorăm să devină aidoma cinstirii de care se bucură Sfânta Cuvioasă Parascheva la Iași, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou la București, Sfântul Mucenic Ioan cel Nou la Suceava, Sfânta Muceniță Filofteia la Curtea de Argeș și aidoma cinstirii Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Mitropoliei Banatului. Avem nădejde că rugămintea noastră de a ne sprijini în realizarea unei noi racle, pentru moaștele Sfintei Mari Mucenițe Chiriachi, propice cinstirii ce i se cuvine, va găsi ecou în inimile preoților și credincioșilor din întreaga Eparhie, frumusețea exterioară a noului chivot urmând să ilustreze dragostea noastră față de Sfânta Muceniță și noblețea sufletului creștin iubitor de sfinți”, a precizat Ierarhul Hușilor. Sfânta Mare Muceniță Chiriachi ocrotește, din anul 1787, Eparhia Hușilor, sfintele moaște fiind aduse la Catedrală, din Sfântul Munte Athos, de Episcopul Iacov Stamati. Încă din acele vremuri, credincioșii au perceput-o ca grabnic folositoare, primind răspuns și mângâiere duhovnicească în rugăciunile lor, se mai arată în comunicatul transmis pe site-ul oficial al Episcopiei, episcopiahusilor.ro

În fiecare lăcaș de cult din Eparhie, va fi afișat anunțul editat de Centrul Eparhial, care conține contul pentru donații și tipul de chitanță care va fi emis de preoții parohi, tuturor celor care vor dona. De asemenea, pe calendarele tip agendă, pentru anul 2024, editate de Episcopia Hușilor, a fost trecut contul în care se pot face donații pentru viitoarea raclă. Conturi bancare pentru donații: LEI: RO93 RNCB 0261 0052 1388 0041 , EURO: RO56 RNCB 0261 0052 1388 0028 , COD SWIFT/ BIC: RNCBROBU , TITULAR CONT: EPISCOPIA HUȘILOR.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

11 COMENTARII

  1. Rusine sa va fie la toti cei care va legati de preoti .Ce fac preotii?Se roaga ptr sanatatea noastra .
    Indiferent de religia care santeti , nu aveti dreptul sa ii jicniti .Nu va obliga nimeni sa donati bani ptr o noua racla , doneaza cei care stiu ca exista dumnezeu .Cei care cunosc puterea rugaciunii.

  2. Câtă hoție, Ignatie prin biserici, ce mai faci oare , ignatie cu acești bani pe care voi îi luați fără milă, de la bieții enoriași, hoția, prostia, minciuna a ajuns la cote alarmante . Vorbește tu. Nesimțit, dobitocule, despre banii care huzuriți voi prin biserici

  3. Episcopul Ignatie primește bani de la politicieni căci sunt alegeri, bani de la stat pentru călătorii prin străinătate și veșminte brodate în aur pentru că reprezintă smerenia lui Hristos, salariu de demnitar de la stat aproape ca al președintelui, iar acum vrea aur și argint de la oameni pentru a schimba o raclă a unor mici oseminte. Neajunsul însă nu e el, ci toți proștii care-l cred și dau bani dintr-o țară deja sărăcită de astfel de șarlatani.

  4. sa doneze popii care strang saci plin de bani de la pomelnicile din postul Pastelui , care nici nu sunt citite in intregime decat maraite un pic.>

  5. Golani, hoti, trantori, mizerabili, burtosi, barbosi, sarlatani, mincinosi. Nu mai stiau pe ce sa mai ia bani de la oameni. Pai cum sa aiba mila. Toate pomenile aduse trebuie sa hraneasca porcii pe care ii cresc ei. Toate bisericile ar trebui sa aiba grija de cate un maidanez. Ce fac toata saptamana popii. Stau cu burta la soare. Popor tinut in intuneric de o armata de sarlatani in frunte cu sarlatanul sef Daniel.

  6. Jeguri….nu vă mai săturați de bani.
    Milă pentru un suflet cu puiuți aciuat în curtea bisericii nu aveți. Ați chemat repede hingherii că „deranja”. Pe cine „deranja”? Vă deranja burțile și untura de pe bărbi sau buzunare??
    Voi sunteți dracii, criminalii, voi fețele „bisericești”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.