IasiMoldova

Sezon bun în vie: estimări de 24 de milioane de kilograme la cel mai mare jucător din Iași și planuri de extindere pe piața Indiei

În viile din Iași începe numărătoarea inversă: producătorii intră în sezonul de recoltare cu vin promițător și planuri clare de modernizare. Ultimele ploi au schimbat radical așteptările, iar cramele pregătesc zile de lucru 24 din 24. De săptămâna viitoare, strugurii intră pe bandă, iar campania se anunță intensă și cu mize mari.

Cramele din Iași au intrat în ultimele pregătiri pentru startul campaniei de recoltare, cu echipe mobilizate și utilaje puse la punct, iar asta pentru că în multe vii din Iași începe culegerea strugurilor de săptămâna viitoare. La Gramma Wines, planurile sunt făcute, însă vremea ar putea schimba calendarul. Marian Olteanu spune că anul aduce un vin de calitate, chiar dacă seceta a redus cantitățile. „Ne-am propus să recoltăm luni, dar nu cred că o să rămână așa, din cauza prognozei și mai avem de organizat. Calitativ, anul acesta recolta se anunță foarte bună, cantitativ se putea și mai bine. Adică vom avea mai puțin vin, dar mai bun, pentru că nu prea am avut apă.”

Producătorul explică faptul că toate soiurile au evoluat uniform și că recoltarea va fi adaptată pentru a păstra strugurii reci. „Ori ne trezim foarte devreme să rămână reci strugurii, ori o să recoltăm noaptea sau în a doua parte a zilei și o să punem strugurii în cramă, la rece, să se răcească.”

De anul viitor, Gramma va avea și o mașină de recoltat, dar pentru moment se bazează pe echipele proprii. „Avem și oameni, că avem suprafață mică, și dacă sunt plătiți bine îi găsim.”

Cotnari anunță un an foarte bun, cu recoltare 24 din 24

 La Cotnari, ultimele ploi au schimbat radical perspectivele. Remus Deleanu spune că producția estimată este foarte bună, chiar dacă în urmă cu două săptămâni optimismul nu era același. „Am avut un an foarte, foarte bun până prin iulie, cu precipitații și vreme foarte bună (…) Dar dacă m-ați fi întrebat acum două săptămâni, să știți că nu eram așa optimist. Ultima ploaie ne-a ajutat foarte mult”, a răspuns președintele Directoratului Cotnari, pentru „Ziarul de Iași”.

Cotnari estimează pentru acest an o producție de 24 de milioane de kilograme de struguri, cu recoltare mecanizată extinsă. „Ca în fiecare an o să mergem, în paralel, cu recoltarea mecanizată și manuală. Anul acesta o să avem o suprafață mai mare de recoltat mecanizat. Mecanizat o să recoltăm atât ziua, cât și noaptea, cu combine. Patru ziua și patru noaptea, folosite 24 din 24.”

Procesarea va fi intensă, cu un ritm de 1,3 milioane de kilograme pe zi. Investițiile din ultimii ani au permis extinderea suprafețelor adaptate recoltării mecanizate, iar alte 85 de hectare vor intra pe rod în perioada următoare. Obiectivul este reducerea dependenței de munca manuală și creșterea eficienței, iar planul Cotnari este să ajungă la 1.000 de hectare recoltate mecanizat și 750 de hectare manual, cifre care ar stabiliza definitiv diferența dintre cele două sisteme și ar diminua provocările legate de forța de muncă…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/sezon-bun-in-vie-estimari-de-24-de-milioane-de-kilograme-la-cel-mai-mare-jucator-din-iasi-si-planuri-de-extindere-pe-piata-indiei–1889435.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button