Local

Sentință neschimbată pentru criminalul de la Costești care a violat și ucis o bătrână de peste 90 de ani

PEDEAPSĂ… Arestat în 2024, de Sfinții Mihail și Gavril, după ce a fost acuzat de viol urmat de moartea victimei, Arsene Florin Alin ajunge în fața judecătorilor Tribunalului Vaslui și primește o pedeapsă de 20 de ani de închisoare. Nemulțumit de sentință, criminalul a contestat-o la Curtea de Apel Iași, dar judecătorii ieșeni au respins contestația și l-au obligat la plata a 800 de lei, cheltuieli judiciare. Arsene Florin este tânărul de 28 de ani din comuna Costești care a intrat peste o bătrână de 91 de ani, a violat-o și apoi a ucis-o în bătaie. Bătrâna a fost găsită căzută la poarta unei vecine, cu trupul plin de vânătăi. La autopsie s-a constatat că fusese violată și bătută cu cruzime.

Tânărul din comuna Costești, trimis în judecată pentru fapte care au oripilat opinia publică își primește pedeapsa, de data aceasta definitivă. Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată, contestația formulată de Arsene Florin Alin, astfel că pedeapsa primită la Vaslui va fi și cea executată. Tribunalul Vaslui a decis condamnarea acestuia la 20 de ani de închisoare, 15 ani pentru crimă și un spor de pedeapsă de 5 ani, pentru viol. În latură civilă, criminalul a fost obligat să plătească familiei victimei 10.000 de euro și 50.000 de lei, daune morale, și alți 16.000 de lei, cheltuieli judiciare către stat. Arsene este tânărul de 28 de ani din comuna Costești care a intrat peste o bătrână de 91 de ani, a violat-o și apoi a ucis-o în bătaie. Bătrâna a fost găsită căzută la poarta unei vecine, cu trupul plin de vânătăi. La autopsie s-a constatat că fusese violată și bătută cu cruzime. Odată cu concluziile medicilor legiști, ancheta a fost coordonată de un procuror de pe lângă Tribunalul Vaslui, fiind deschis dosar penal pentru omor și viol. Anchetatorilor nu le-a fost greu să dea de urma agresorului. Era chiar nepotul prietenei victimei. În vârstă de 28 de ani, Florin Alin Arsene locuia cu bunica sa de câteva luni, familia sa fiind stabilită în București. A muncit în străinătate câțiva ani, iar când a revenit în țară a decis să se mute la țară, la bunica lui. Oamenii din sat spuneau că tânărul nu era unul problematic. În fața anchetatorilor, acesta ar fi motivat crima prin faptul că s-ar fi răzbunat pe femeia de 91 de ani pentru că obișnuia să se așeze pe patul său din casa bunicii și nu a suportat să îi ia cineva locul pe pat. În urma cercetărilor, au stabilit că victima a fost abuzată sexual și bătută chiar în casa prietenei sale, de către nepotul ei. După ce a scăpat din mâinile acestuia, a încercat să plece acasă, însă nu a mai apucat decât cîțiva pași să facă. A căzut lângă poartă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button