spot_img
13.3 C
Vaslui
01-nov.-2024
spot_img

Se pregãtesc noile alegeri

- Advertisement -

PREGÃTIRI…Ieri, sala de sedinte a Inspectoratului de Politie al judetului Vaslui a fost gazda primei instruiri a primarilor legatã de aplicarea noilor prevederi legale în domeniu. Astfel, edilii au luat la cunostintã asupra obligatiilor pe care le au si multi dintre ei au notat faptul cã, încãlcarea prevederilor noi legi se poate lãsa cu dosare penale, dar si cu amenzi usturãtoare ce pot depãsi 4.500 de lei. În cadrul întâlnirii, s-a discutat si de problemele apãrute în aplicarea noii legi care prevede, printre altele, ca fiecare sectie de votare sã aibã un operator calulator sau experti electorali. Din datele furnizate de reprezentantii Prefecturii judetului Vaslui, aproape jumãtate din comunele vasluiene duc lipsa unuia sau chiar patru operatori. La capitolul experti electorali, lucrurile stau si mai rãu. Aici deficitul porneste de la un expert si poate ajunge pânã la nouã, asa cum este cazul comunei Puscasi. Ca veste îmbucurãtoare, în acest an, presiunea pe bugetele locale s-a redus foarte mult si primarii vor fi nevoiti sã scoatã sume mult mai mici pentru a acoperi cheltuielile electorale. În schimb, sunt obligati sã asigure toate materialele necesare votului, în special tusul si tusierele. De asemenea, primarii au aflat cã orice problemã au, se pot adresa, cu încredere, Prefecturii, dar pe site-ul institutiei pot gãsi informatiile de care au nevoie.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.