Se împlinesc 158 de ani de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Documentul care răstoarnă teoria plecării forțate a acestuia de la domnie

FUGĂRIREA LUI CUZA… În anul 1866, pe 11 februarie, o largă coaliție a partidelor vremii, cunoscută sub denumirea de „Monstruoasa Coaliție” din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi, l-au forțat pe Alexandru Ioan Cuza să abdice. În ultimii ani de domnie, împotriva sa se coalizaseră liberalii și conservatorii, precum și o parte a armatei. Alexandru Ioan Cuza a plecat în exil la două zile după abdicare și în anul 1873 a murit la Heidelberg, în Germania. Există un document (o litografie) în Biblioteca Regală din Viena în care se specifică faptul că Al. Ioan Cuza ar fi spus celor care au relizat această lucrare „că a domnit atât cât au convenit cu cei care l-au adus la putere, pe 24 ianuarie 1859”. Acest document, iată, că dă o nouă dimensiune abdicării forțate a domnitorului. Cuza a influențat profund istoria românilor. El s-a născut în anul1820, la Huși, într-o familie boierească din Moldova. A urmat cariera militară și a devenit colonel în armata moldovenească. Reforma agrară i-a întors pe conservatori împotriva sa. În 1864, principele Unirii a dat o lovitură de stat prin care a impus un regim autoritar, iar din această cauză și i-a îndepărtat și pe liberali. În 1865, a renunțat la cel mai valoros colaborator al său, Mihail Kogălniceanu, iar un an mai târziu a fost silit de politicienii vremii să abdice.

Pe 11 februarie 1866, Alexandru Ioan Cuza este îndepărtat ca urmare a unei conjurații pregătite de un grup de complotiști conservatori și liberali radicali, organizați în ceea ce presa din acea perioadă a numit-o „Monstruoasa Coaliție”. În noaptea de 10/11 februarie 1866 la orele 5.00, au pătruns în Palatul Domnesc și l-au silit pe Cuza să semneze abdicarea de la tron. Complotiștii au reușit să realizeze această acțiune atrăgând de partea lor o facțiune a armatei condusă de colonelul Nicolae Haralambie, ajutat fiind de Lascăr Catargiu, reprezentantul conservatorilor și de Nicolae Golescu, reprezentantul liberalilor. Toți aceștia s-au raliat împotriva lui Cuza din cauza reformelor agrare inițiate de domnitor, reforme care loveau în interesele financiare ale multor politicieni din acea vreme.

Politicienii vremii în conflict cu domnitorul A.I.Cuza!

Încă din primul an de domnie, Alexandru Ioan Cuza a intrat în conflict cu reprezentanții clasei politice, fapt pentru care domnitorul a fost obligat să instaureze un regim autoritar ce a dus în cele din urmă la scăderea prestigiului său. Acest lucru este dovedit de faptul că imediat după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza se va forma o locotenență domnească și un guvern provizoriu condus de Ion Ghica, care de mai multe ori și-a manifestat deschis dorința de aducere a unei dinastii străine la conducerea țării. Fostului domnitor i s-a permis să plece spre Austria, iar restul vieții sale și-a petrecut-o în exil și chiar dacă încercat să revină în țară de mai multe ori, nu a reușit, deoarece Consiliul de Miniștri a refuzat să-i acorde permis de intrare în țară. Astfel, Alexandru Ioan Cuza a murit în exil la Heidelberg în Germania în 1873 la vârsta de 53 ani, fiind înmormântat inițial la Biserica Domnească de la Ruginoasa, iar după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași.