spot_img
spot_img
-0.7 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

VIDEO | Scandalul de la Școala de Arte din Bârlad are ecouri în Austria. Un fost elev, astăzi violonist, ia atitudine

- Advertisement -

REACȚIE… Un fost elev al Școlii de Arte “N. N. Tonitza” Bârlad, stabilit astăzi în Austria, s-a alăturat campaniei “Arta se face în liniște”. Tudor Andrei a auzit de atmosfera tensionată din școala pe care a absolvit-o și a realizat un video inedit: imaginile îl surprind pe acesta cântând la vioară, iar, apoi, transmițând un mesaj Inspectoratului Școlar Județean Vaslui: “De mai bine de un an, eu, unul, aud lucruri despre actualul director al Scolii de Muzică. Lucruri ce țin de un neprofesionalism cras și gafe făcute la tot pasul. Întâmplările mai recente sunt despre răutate, intimidare la adresa profesorilor și lupte interne între întreg corpul didactic și această doamnă director. (…) Cerem mai întâi Inspectoratului Județean Vaslui să rezolve această problemă nemaintâlnită până acum în cadrul acestei școli de muzică care funcționează de mai bine de 60 de ani cu rezultate bune si foarte bune pentru țara noastră”, a transmis Tudor Andrei. Cuvintele, ca și muzica ta, mi-au ajuns la suflet. Dacă voi, cei care ați muncit cot la cot cu noi, ne susțineți astăzi, înseamnă că ne-am făcut datoria (și mai mult de atat), înseamnă că valorile pe care vi le-am transmis, vă călăuzesc viață. Mulțumim că ne ești alături, Tudor, și îți dorim mult succes în continuare!”, i-a răspuns profesoara Doina Niagu.

Reamintim că, săptămâna trecută, Consiliul de Administrație al școlii Gimnaziale de arte “N. N. Tonitza” Bârlad a aprobat, demiterea directoarei Ramona Borș. Mai mulți profesori au acuzat-o că “are un stil de conducere autoritar”, că instituie frica în școală și că ignoră solicitările cadrelor didactice de a respecta legea. “După numeroase sesizări la Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, s-a încercat medierea conflictelor de către aceștia. În ciuda intervențiilor inspectoratului, de fiecare dată situația s-a înrăutățit. Atitudinea doamnei director este tipică unui abuzator, aceasta încercând să conducă școala instituind frica și folosind amenințări la adresa cadrelor didactice. A declarat public că nu poate fi dată jos din funcție deoarece are susținere “de sus”. Deși este titulară la un liceu tehnologic din oraș și nu a luat niciodată contact cu școala de arte, doamna Borș a vrut cu tot dinadinsul să opteze pentru această instituție la concursul susținut pentru funcție. Printre numeroasele acuzații care i se aduc, se numără: Stil de conducere autoritar, nedemocratic; hărțuire și intimidare prin chemarea poliției când nu este capabilă să gestioneze un conflict; interpretarea personală a legislației, într-o manieră care deformează sensul și litera acesteia; punerea în practică în mod discreționar în defavoarea cadrelor didactice și numai în favoarea ei a normelor legislative; lipsa de implicare în activitățile artistice ale școlii, atribuindu-și, în schimb, meritele public; instigarea la conflict și susținerea acestora; ignorarea sistematică a solicitărilor cadrelor didactice de a respecta legislația”, au transmis profesorii care au inițiat procedura de demitere a directoarei Ramona Borș.

Violonistul Tudor Andrei: “Sperăm că Inspectoratul Județean Vaslui să rezolve această situație”

Pe grupul de Facebook “Prietenii Școlii Gimnaziale de Arte “N. N. Tonitza” Bârlad” a luat amploare o campanie de solidarizare cu profesorii care au inițiat procedura de demitere a directoarei. Sub hashtagul “arta se face în liniște”, foști elevi au publicat mesaje emoționante în care au rugat să se ajungă la un consens. Unul dintre aceste mesaje îi aparține lui Tudor Andrei, absolvent al Școlii de Muzică din Bârlad, promotia 2000, astăzi violonist în Austria.

Tudor Andrei

“Locuiesc la Viena, unde îmi desfășor activitatea muzicală, după ce am absolvit două dintre cele mai importante instituții de învățământ muzical din lume – Academia Regală de Muzică din Londra și studii la Viena. De mai bine de un an, eu unul aud lucruri despre actualul director al Școlii de Muzică. Lucruri ce țin de un neprofesionalism cras și gafe făcute la tot pasul. Întâmplările mai recente sunt despre răutate, intimidare la adresa profesorilor și lupte interne între întreg corpul didactic și această doamna director. Daca profesorii școlii de muzică, care sunt niște oameni cu bun simț, cu un suflet ales și sensibil, au pornit acest demers de a demite actualul director, înseamnă că știu ei de ce! Sunt oameni care au predat acolo o viață întreagă și au trecut prin multe de-a lungul timpului și cunosc ce înseamnă funcționarea unei școli de muzica. Lor li se adaugă profesori mai tineri, unii fiind foști elevi ai acestei școli și care vor sa ducă mai departe tradiția. Am fost și eu anunțat de grupul format din foști elevi care sunt indignați și care vor să pună umărul la susținerea profesorilor și îi vom ajuta. Cerem mai întâi Inspectoratului Județean Vaslui să rezolve această problemă nemaîntâlnită până acum în cadrul acestei școli de muzică care funcționează de mai bine de 60 de ani cu rezultate bune și foarte bune pentru țara noastră. Din ce se discută, demersurile grupului de foști elevi sunt mai ample și vor fi aduse la cunoștință în perioada imediat următoare și se va acționa la nivel național: instituțional, media și chiar politic. Se discută peste tot cum că acest director a fost numit politic, altfel neputând fi justificată câștigarea concursului acestui post, având în vedere neprofesionalismul de necrezut, lipsa simțului realității, neștiința și la care se adaugă răutatea și bețele în roate puse la tot pasul de un singur om, împotriva tuturor profesorilor și intereselor școlii de muzică. Sperăm că Inspectoratul Județean Vaslui să rezolve această situație și să conlucreze cu încredere cu domnii profesori, cum a făcut-o dintotdeauna și să se bucure împreună de rezultatele acestei instituții speciale!”, spune violonistul Tudor Andrei în mesajul său video publicat pe grupul de Facebook “Prietenii Școlii Gimnaziale de Arte “N. N. Tonitza” Bârlad”.

“De două zile “curg” mesajele de încurajare ale actualilor și foștilor elevi”

SUSȚINERE… Profesorii Școlii de Arte din Bârlad se simt copleșiți de numeroasele mesaje de susținere și speră ca mesajele foștilor elevi să ajungă la cei care vor lua o decizie în acest caz. Iată câteva dintre reacțiile cadrelor didactice: “Mulțumim pentru susținere! Poate mesajele voastre vor ajunge la inima celor de care depinde soarta școlii noastre. Dacă nouă nu ne vor da un răspuns favorabil, cum vă vor răspunde vouă?”; “Ne simțim copleșiți de multitudinea aprecierilor venite de la foștii noștri elevi, aprecieri sincere și dezinteresate”; “De două zile “curg” mesajele de încurajare ale actualilor și foștilor elevi. Dragii noștri, am vrea să vă răspundem tuturor, dar mai ales, fiecăruia în parte! Suntem mândri de voi, dar și de noi, pentru că în cuvintele voastre se regăsesc visele noastre trecute, prezente și viitoare!”; “Nu pot să cred ce mi se petrece! Nu mai pot rosti cuvinte! Sunt sărace în a exprima indignarea pe care o simt și nedreptatea la care e supusă școala de Muzică! Îți mulțumesc pentru suport!”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

30 COMENTARII

  1. Tot respectul pentru tânărul violonist dar a uitat să spună pe unde lucrează părinții lui . Nu cumva părinții au legătură cu școala aflată în discute? Și uite așa apare un articol în care un om care are știința, putința și dorința de a face lucrurile să meargă mai bine pentru elevi este denigrat pentru faptul ca este “venetic”. Cu alte cuvinte noi vrem schimbare dar să nu se schimbe nimic. Noi vrem o țară ca afară dar să fim tot noi profesorii din școală cu aceleași apucături. Directorul le cam strica socotelile. Îi pune la muncă și pentru asta trebuie destituit. Articolul reflectă perfect realitatea în care trăim. Nu contează adevărul ci contează cine plătește. Oare jurnalistul care a scris acest articol dacă ar avea un copil pentru care ar trebui să plătească bani grei pe meditații tot așa ar scrie de doamna director???

  2. Scoala de muzica a mai avut directori care nu erau profesori de specialitate: dl Mintuța de franceza, doamna Camber de matematica. Au fost foarte apreciati si iubiti. Nu e vorba de materie, e vorba de constructia umana. E vorba ca aceasta doamna a declarat ca de cand a venit ea, in 2021 scoala merge bine; aceasta scoala a mers MEREU bine; fiti curiosi si urmariti grupul de pe Fb u de scriu elevii care au plecat de acolo si azi sunt profesori la Co servator, sau prin New York, Londra, Viena, Bruxelles, etc. Profesori da? Ofiteri in muzica militara, Sefi de catedra in liceele de arta din Bucuresti sau Iasi, nu derbedei care taraie ciubotele sau sterg mesele. Sunt copii care va canta nuntile si botezurile si s-au format acolo. Vorbim despre arta, despre ceva in plus decat iti ofera scoala de masa.
    Usor sa comentam dar cititi un pic si va lamuriti.

  3. 6 aprilie 2023
    “ Îmi face o plăcere deosebită să mă alătur echipei PSD și împreună să realizăm lucruri frumoase”, așa și-a exprimat opțiunea politică profesorul Ramona Borș.

  4. 6 aprilie 2023
    Oameni de calibru au decis să devină membri ai PSD Bârlad
    Se pare că profesorul Georgică Vulpe “ și-a târâit piciorul” atunci când a decis să părăsească gruparea Brătienilor și a intrat în organizația municipală a PSD Bârlad.
    Alți membri PNL au devenit membri social-democrați, aceștia motivându-și plecarea în conferința de presă susținută joi,6 Aprilie, la sediul partidului. Deputatul Adrian Solomon a fost cel care a făcut anunțul în legătură cu noile “ achiziții” ale PSD Bârlad.
    Oameni de calibru au decis să devină membri ai PSD Bârlad Oameni de calibru au decis să devină membri ai PSD Bârlad
    “ PSD este singura opțiune serioasă pentru a închega un proiect pentru administrarea orașului. Mai multe frământări din cadrul PNL Bârlad au făcut pe unii oameni, serioși , de calibru să se îndepărteze de noua conducere a organizației , și de vechea, ș.a.ș.m.d.

    Astăzi pot să vă anunț că domnul Artenie Cătălin, fost secretar al organizației PNL Bârlad, Marian Roșca, directorul AJOFM Vaslui, Maria Enea, Ramona Borș, Ionuț Costache și Lucian C-tin Nechita au venit la noi” , a declarat politicianul bârlădean.

  5. Duduia asta ii baga in scandal si pe cei care o apara
    In plina campanie electorala  vor pierde voturi si pnl si psd din cauza ei.

  6. Cred ca daca nu ai ore la scoala respectiva sau daca nu esti de specialitate, ca in acest caz, nu prea ai ce cauta in functii de conducere. Faptul ca este o scoala cu rezultate foarte bune si vizibile nu iti permite sa vii de pe undeva si sa ti le atribui. Numirile politice la conducerea scolilor este in mare majoritate in Romania. Posibil ca, pe ici pe colo, sa mai fie vreun director ce si-a castigat functia in mod cinstit.

    • Ca sa fii un bun manager nu trebuie sa ai ore sau sa fii de specialitate! Asta ar insemna ca la un spital sa fie director doar un medic, la primarie sa fie unul calificat in meseria de primar si tot asa. Cat priveste numirile politice nu uitati ca acum doi ani au fost organizate concursuri pentru posturile de directori si majoritatea celor aflati in functie la acest moment au promovat concursurile. De ce nu au participat la concurs cadrele didactice din scoala respectiva sau daca au participat de ce nu au promovat concursul?
      PS Cat priveste implicarea politicului in scoli poate ar trebui sa vedeti ce a facut reprezentantul USR in Consiliul de Administratie al scolii. Personajul care se da corect in abordarea problematicii din scoala este unul care a trucat concursul pentru angajari la sectia de la spital pe care o conduce (poate DNA ar trebui sa verifice inregistrarea video a concursului respectiv sau poate managerul ar trebui sa sesizeze Parchetul , ca sa nu fie acuzat de complicitate)!

      • Toti sunt pusi politic, corupti! Ce spuneti de angajarile de la spital? Se aduc medici basarabeni rezidenti la 50 ani? Dr. Tacu Oleg si Cyprinol fraudeaza angajarile si investitiile la Spital? DNA ul de ce nu vine? Coruptie peste tot la Cup, Reiser, Spital, Primarii, dar legile sunt proaste, hotii fura si raman cu averile. La inspectorat la fel numiri politice care la randul lor isi pun rudele directori. Cazul Huiban Andrei si a puso directoare la Eminescu? Chirvase Andrei director adjunct. Lupu Alexandru inspector pe probleme cu rromi. Iacob Carmen inspectoareaza.Centrul de excelenta Placinta, mafia DGASPC,DNA ul doarne

        • Dacă tot ești atât de deștept și deții toate aceste informații, de ce nu postați cu numele real? Sau cumva faceți parte din gașca profesorilor neasumați din școală? Când deranjează adevărul, atacați oamenii ascunzându-vă în spatele unor nume false. Atâta puteți.. Ce păcat!

      • Total fals! Personajul aflat in discutie s-a trezit in functie venind de la un liceu tehnologic. Scoala de muzica nu este o scoala gimnaziala obisnuita ca sa poata fi manageriata de un profesor de la o alta scoala gimnaziala obisnuita. Ce se intampla acum este continuarea politicii idioate a lui placinta care tot timpul cat a stat in fruntea isj a vrut sa-si puna in functii prietenii geografi sau colegii de partid. Nu poti fi un bun manager venind din afara, fara sa cunosti specificul scolii, fara sa cunosti oamenii din scoala. Iar daca iti mai fileaza si o lampa, se duce totul de rapa. De asta merge prost tara aceasta, pentru că, incepand de la cele mai inalte demnitati sunt pusi oameni care nu au nici o legatura cu domeniul respectiv ( asa avem ministri care au fost in fruntea mai multor ministere!!! sau ministri care au studii fara nici o legatura cu minsterul pe care il conduc). Intrebarea nu este „de ce nu au participat cadrele de acolo la concurs?” ci „de unde vine tupeul acestor indivizi care nu au nici o treaba cu scoala unde candideaza ?” De ce nu a candidat madam Bors la Liceul Tehnologic unde este titular? Raspunsul este ca acolo era alt candidat cu mai mare sustinere la partid si atunci trebuia sa i se dea si ei un loc de sef. Profesorii de la muzica nu au candidat pentru ca stiau ca nu au sanse sa o invinga (ea nu a luat concursul in prima sesiune ci in sesiunea a doua cand se stie ce mismasuri s-au facut). Ne-am intors la Agamita Dandanache: cum, ea care de la ’48 a fost director, sa ramana acum fara functie?

        • Daca stiti ca s-au facut mismasuri la concursul pentru ocuparea posturilor de director organizat de ISJ Vaslui ati denuntat la Parchet aceste infractiuni sau sunteti complice la ele si atunci puteti fi acuzata la fel ca si ceilalti faptuitori? Ca asa la dat din gura vad, sportul national al romanilor, ati putea si campiona. La fel ca si la lipsa de asumare!

        • Lizo, Lizo…dacă tot ai așa de multe informații și ai ținut evidența numirilor în mandatul longeviv al doamnei Genersl Plăcintă, ar fi bine să furnizezi informații complete și corecte. În acea perioadă au încăput pe funcțiile de directori de școli cei mai buni și reprezentativi profesori, indiferent de afilierea lor politică sau fără apartenența politică. Dealtfel, doamna inspector general a și luat măsuri drastice atunci când lucrurile nu mergeau bine eliberând din funcție.dorectiri și inspectori, inclusiv din propriul partid. Așa ca….da-ti peste degete când mai scrii asemenea aberații despre niște oameni care chiar și-au făcut datoria.

  7. Austriacul asta revoltat e ruda profesorul Andrei? El aude lucruri dar adevarul sau daca il stie nu il spune. Profesorii se simt hartuiti pentru ca sunt obligati sa tina orele, altul se simte hartuit pentru ca vine baut la scoala, altii se simt hartuiti pentru ca au comandat si platit instrumente muzicale care nu au ajuns niciodata la scoala,unii s-au simtit hartuiti cand au plecat cu elevii pe la diverse activitati fara sa anunte conducerea scolii, cativa s-au simtit hartuiti dupa ce s-a aflat ca faceau diverse cumparaturi on-line (pentru ei) care erau platite din banii scolii, samd. Poate sunt ei firi mai boeme dar incalcarea legii si a regulamentelor scolare de catre unii platiti regeste (au chiar si zece mii de lei salariu) este inacceptabila. Ori ei asta nu inteleg!

    • Daca era director un profesor din interiorul colectivului nu s-ar fi ajuns aici. Asta se intampla cand esti director „venetic”. Sa fie invatatura de minte si pentru altii care se vad directori oriunde numai sa fie. Dar si un semnal pentru cei care fac metodologia concursului de director, sa nu mai permita oricui sa candideze daca nu are macar jumatate de norma intr-o scoala.

      • Aici aveti perfecta dreptate! Daca ar fi fost director un cadru didactic din scoala ar fi acoperit toate neregulile. Asa insa sunteti lezati in amorul propriu. Inca o data intreb, de ce nu a candidat pentru sefia scolii unul dintre marii muzicieni ( de care nu a auzit nimeni) de la Scoala de Arte sau daca a candidat de ce nu a luat nota mai mare decat persoana pe care o blamati azi?

        • Daca-i asa de competenta, de ce a mai avut nevoie de protectia partidului si a schimbat directia spre psd? Indivizi (ca nu pot fi numiti oameni) fara coloana. Nu va inteleg pe voi, cei care luati apararea acestor indivizi lipsiti de moralitate, care calca pe cadavre pentru a-si atinge scopul. Pai unde sunt neregulile? Pentru ca doamna directoare nu a reclamat nici o neregula. Daca era ceva si dansa era responsabila si trup si suflet pentru scoala, ar fi reclamat demult nereguli iar acum vorbeam de demiterea profesorilor si nu a directoarei?

    • „Artistule”, tu nu prea cunosti procedura de achizitie a obiectelor de inventar. Spui numai gogomanii. Daca au luat instrumente si alte lucruri, factura trebuia sa ajunga la contabilitate (verificata daca achizitia s-a facut legal) si dispozitia de plata sa fie semnata de contabil si director. Deci? Celui care a venit baut i s-a intocmit raport si a fost analizat in CA , celor care nu si-au tinut ora li s-a taiat ora si li s-au retinut banii pentru ora neefectuata? Aud? Toate sunt proceduri regulamentare pentru care nu te poate nimeni reclama.

  8. Incredibil ce se intampla! Demiterea trebuia facuta pana acum de catre ISJ! Rusinica! Toti directorii sunt numiti politic dar aici este un caz grav!

    • ISJ-ului ii este frica. Stii ce ar insemna sa-si demita omul din partid tocmai in campanie electorala? In plus, inspectorii nu vor ca acest caz sa fie auzit la minister. Ar veni controlul iar inspectorii ar face in pantaloni din cauza incompetentei. Controlul de la minister nu este precum controlul tematic al inspectoratului (adica frunzaresc niste hartii, fac un proces verbal de o pagina si pleaca). Poate tocmai de asta se ajunge la asemenea situatii in scoli. Pentru ca inspectiile sunt de forma, toate inspectiile de grad sunt notate cu 10, la toate inspectiile generale toata lumea ia calificativ maxim si gata. Daca dna Bors mai are demnitate, pentru binele ei, ar trebui sa demisioneze si sa stea in banca ei pentru totdeauna.

  9. Parlamentul a adoptat proiectul legii privind prevenirea şi combaterea hărţuirii la locul de muncă / Vor fi protejaţi angajaţii, persoanele în perioada de probă, de ucenicie, practică sau foştii angajaţi
    Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, legea de ratificare a Convenţiei nr.190/2019 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) privind eliminarea violenţei şi a hărţuirii în lumea muncii.
    Proiectul a fost iniţiat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Are o semnificaţie aparte acest vot dat înainte de 8 martie. Noua lege vine să protejeze angajaţii de abuzuri la locul de muncă, indiferent că sunt bărbaţi sau femei. Conceptele de „violenţă şi hărţuire” au fost redefinite conform evoluţiilor tehnologice şi acum acoperă, printre altele, abuzul fizic, abuzul verbal, hărţuirea, mobbingul, hărţuirea sexuală, ameninţările şi urmărirea/supravegherea. În plus, nu mai este limitat locul în care se poate produce un astfel de abuz doar în spaţiul serviciului, ci şi în delegaţii, team-building-uri, în timpul transportului şi chiar în comunicările on-line.
    Ratificarea Convenţiei OIM aduce mai multă claritate în legislaţia naţională şi reuneşte norme juridice care se regăseau în mai multe acte normative uneori dificil de aplicat.

    • Panarama asta a predat și la școală 9, era sperietoarea elevilor cu un comportament comunist, e clar ca este susținută de inspectorat de a ajuns director.

  10. Madam Bors este o traseista politic. Vaneaza functii. Se aude de un amant sustinator cu care a plecat la PSD de la PNL. Conducerea pesedista a inspectoratul o sustine si nu vrea o demita desi abuzurile ei sunt grave, hartuire si bullyng la locul de munca si alte incalcari ale legii. Huiban, Todireasa si altii o sustin! Demiterea urgenta! Plangere penala pentru hartuire si la Ministerul Educatiei. Asa ceva este inadmisibil.

    • Se putea sa nu incepeti cu barfe,mahalagisme si atac la persoana,intelectualilor!Inspectoratul trebuie sa ananlizeze fiecare caz in parte ca nu cumva sub ,,umbrele,, buylingului sa fie niscaiva mizerii ale ccelor care s-au plans!

      • Ce frumos! „Inspectoratul trebuie sa analizeze”. Cine frate sa analizeze de acolo. Spune-mi un inspector care e in stare sa rezolve ceva acolo. Nu pricepi ca acolo este cea mai slaba echipa care a existat in istoria ISJ Vaslui? Unde traiesti? Toti sunt niste amatori, „pusi” acolo ca recompensa pentru ca sustin partidul.

    • Pai e traseista. A avut de unde lua exemplu. Ce, inspectorii Botan, Huiban, Andreescu, Todireasa nu sunt tot traseisti? Unde-i ciolanul mai mare, hop si ei. Conteaza competenta si expertiza sau carnetul de partid? Ei au vreo doctrina dupa care se ghideaza? Cred in ceva? Nulitati!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.