spot_img
25.5 C
Vaslui
23-sept.-2024
spot_img

SCANDALUL CĂLDURII/ Apaterm, recidivistă la neplata datoriilor

- Advertisement -

Intrarea în lichidare a societăţii care distribuie apă caldă şi căldură în Galaţi a fost cauzată de faptul că Apaterm nu şi-a respectat obligaţiile financiare asumate prin planul de reorganizare, şi-a motivat decizia judecătorul care are pe masa de lucru „dosarul căldurii” şi a dispus intrarea în faliment a societăţii.

Reprezentanţii Electrocentrale şi-au bazat cererea de intrare în faliment a Apaterm tocmai pe acest lucru. CET a susţinut că datoriile Apaterm se ridicau, pe 5 decembrie 2014, la 12.152.872,53 de lei. Din această sumă, 9.300.657 de lei ar fi datoria acumulată până la 24 septembrie 2014, iar 2.852.215,53 de lei, datoria curentă şi scadentă, în condiţiile în care societatea fusese scutită deja de o datorie uriaşă. Electrocentrale a adus în discuţie faptul că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au şters datoria istorică a Apaterm, în valoare de 339.701.779,91 de lei, iar CET avea de primit, conform planului de reorganizare, zero lei. Această şansă dată Apaterm a adus şi intrarea în insolvenţă a CET, pentru că aceasta nu şi-a mai putut achita facturile către furnizorii săi.

Cititi continuarea: http://www.viata-libera.ro/justitie/63075-galati-viata-libera-cotidian-scandalul-caldurii-apaterm-recidivista-la-neplata-datoriilor

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.