Local

VIDEO | Scandalagiii care au atacat polițiștii din Negrești cu topoarele scapă ieftin, doar control judiciar

REȚINERI ȘI ATÂT… Procurorii vasluieni au început urmărirea penală în cazul scandalagiilor din Negrești care au atacat o patrulă de polițiști. În fața anchetatorilor, la audieri, au ajuns patru persoane dintre care două reținute, fiind acuzate de ultraj și tulburarea liniștii și a ordinii publice. Interesant e că cele două persoane nu au ajuns în fața unui judecător de drepturi și libertăți pentru mandat de arestare, procurorii preferând să-i pună sub control judiciar pentru 60 de zile, deși unul din polițiști a fost lovit cu un topor în mână. Povestea a început după ce doi polițiști au răspuns la un apel 112 care reclama fapte cu violență. Ajunși la fața locului, cei doi polițiști au întâmpinat rezistență din partea mai multor indivizi. Pe unul dintre ei l-au pus la pământ și au încercat să-l încătușeze, dar individul, ajutat de alți complici, a reușit să scape. Încolțiți de grupul mare și violent de persoane, cei doi polițiști s-au urcat în autospecială și au plecat pentru a reveni cu întăriri. Lucrurile au degenerat și unul dintre polițiști a fost atacat cu un topor. Pentru a liniști spiritele, polițistul a tras un foc de avertisment în plan vertical, după care a intervenit, pentru a aplana scandalul, o grupă de luptători SAS și un echipaj format din 4 jandarmi. Scandalagiii au fost aduși la sediul Poliției din Negrești, dar nici aici nu s-au liniștit și unul dintre ei a reușit să lovească, cu piciorul în piept, pe unul dintre polițiști.

La două zile după ce un scandal de pomină a izbucnit pe o stradă din Negrești, locuită preponderent de rromi, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui au finalizat cercetarea in rem și fac acum acuzații împotriva a patru suspecți implicați în scandal. Procurorii nu au considerat că scandalagiii reprezintă un pericol public și nu au trimis niciun inculpat pentru arest preventiv. Ei au considerat că deși polițiștul a fost lovit cu un topor în mână, viața nu i-a fost pusă în pericol. La audieri, procurorii l-au întrebat pe polițistul lovit, care a prezentat certificat medico-legal: „Te-a durut?”. Iată comunicatul oficial al magistraților de la Parchet: „La data de 02.03.2026, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, au fost înregistrate plângerile formulate de doi agenți de poliție din cadrul Poliției Orașului Negrești, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de ultraj, la data de 01.03.2026, pe raza orașului Negrești, jud. Vaslui. La data de 02.03.2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracțiunile de: ultraj asupra unui polițișt și în urma căruia acesta a avut de suferit. La data de 04.03.2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de patru suspecți cu privire la care a rezultat bănuiala rezonabilă că ar fi implicați în comiterea faptelor pentru care se efectuează cercetări în cauză. La data de 04.03.2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a dispus reținerea a doi dintre suspecți pentru comiterea infracțiunilor de: ultraj asupra unui polițist și tulburarea ordinii și liniștii publice. La data de 05.03.2026, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de 2 dintre suspecți și ulterior luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de aceștia, pentru o perioadă de 60 de zile, pentru comiterea infracțiunilor de: ultraj asupra unui polițișt și tulburarea ordinii și liniștii publice. Printre obligațiile pe care inculpații trebuie să le respecte cât se află sub măsura preventivă a controlului judiciar se numără și obligația de a nu se apropia de agenții de poliție care au calitatea de persoane vătămate, să nu comunice cu aceaștia direct sau indirect, pe nicio cale precum și obligația de a nu deține, folosi și purta arme”.

Iată faptele de care sunt acuzați cei patru indivizi conform Rechizitoriului procurorilor 

Conform comunicatului Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, faptele de care sunt acuzați cei patru scandalagii sunt următoarele: „La data de 01.03.2026, în jurul orei 21:00, un echipaj de poliție format din doi agenți de poliție din cadrul IPJ – Poliția Orașului Negrești a intervenit la un apel efectuat prin intermediul 112 cu privire la un conflict dintre două persoane desfășurat pe raza orașului Negrești. Cu această ocazie, agenții de poliție au procedat la imobilizarea unei persoane aflate la fața locului, apreciind că îi împiedică să-și desfășoare activitatea. Cu această ocazie, au fost amenințați cu moartea și cu acte de violență de o altă persoană care a intervenit în momentul imobilizării. În același context, în urma unor discuții purtate de cei doi agenți de poliție cu tatăl persoanei imobilizate, acesta din urmă le-a adresat amenințări cu moartea și cu acte de violență, gesticulând cu un obiect contondent (secure). În acest context, unul dintre agenții de poliție a efectuat un foc de avertizare în plan vertical, folosind armamentul din dotare. La fața locului, s-au deplasat mai multe echipaje de poliție și jandarmi pentru identificarea persoanelor implicate, unele dintre acestea fiind conduse la secția de poliție, unde unul dinte agenții de poliție, care a intervenit la apelul telefonic inițial, a fost din nou amenințat cu acte de violență de aceeași persoană care intervenise cu ocazia imobilizării. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal prevăzută de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, au transmis reprezentanții Parchetului local.

5 comentarii

      1. Daca are alergie la topoare trebuia sa se facă IT-ist.
        In serviciul polițiștilor întâlnești topoare,bâte, cuțite etc dar asta nu înseamnă ca la simpla vedere a unui astfel de obiect ești îndreptățit sa tragi. Pistolul se folosește in anumite condiții bine stabilite. Nu cand faci pe tine de frică

        1. In America daca te dai cu o arma la militian te umple de gloante in centrul de masa al corpului , adica unde e mai mortal .
          Sper sa fie asa si la noi sa va puna la punct .

  1. stiri false ma
    la astia e ochei nu trebuie controale zeci de politisti

    la rocheru la concert sa vine sa arestez pe droroganti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button