Şoferul unui autoturism Seat a provocat ieri după-amiază un accident rutier soldat cu rănirea a şapte persoane, la intrarea în Iaşi prin Păcurari. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, Vlad D., de 35 de ani, a încercat o depăşire neregulamentare când a pierdut controlul volanului şi a intrat într-o autoutilitară condusă de Eduard A. (35 de ani). Şapte persoane au ajuns la spital în urma impactului. „S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă“, a menţionat Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi. La spital au ajuns şapte persoane, care au necesitat îngrijiri medicale de urgenţă. „Este vorba despre patru adulţi şi o mamă cu doi copii, unul de trei ani şi unul de şase luni. Copiii au fost duşi la Spitalul de Pediatrie, iar adulţii au fost aduşi de SMURD în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“. Toate victimele erau contuzionate, conştiente şi nu aveau leziuni grave, care să le pună viaţa în pericol“, a declarat conf. dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.