Șanse de supraviețuire pentru Andrei, tânărul care a provocat un accident rutier și și-a ucis tatăl. Medicii sunt optimiști

Accidentul teribil a avut loc duminică dimineață, la mică distanță de nodul rutier de la Crasna. Un tânăr de 22 de ani, care era în mașină cu ambii părinți, a făcut o depășire neregulamentară și a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus și în care se afla o familie formată din cei doi părinți și un bebeluș de 12 luni. Bebelușul a scăpat fără nici o zgârietură, protejat de scaunul special. În schimb, părinții lui nu au fost la fel de norocoși și s-au ales cu mai multe fracturi ale membrelor superioare și inferioare și, după ce au primit îngrijiri la fața locului, au fost transportate la Spitalul Județean Vaslui. Din păcate, familia din cealaltă mașină a avut de suferit. Pentru tatăl șoferului de 22 de ani, un bărbat de 53 de ani, salvatorii nu au mai putut face nimic. De asemenea, în stare gravă, la spital, a ajuns și mama tânărului aflat la volan, iar cel vinovat de producerea accidentului a fost preluat de un eclicopter SMURD și transportat, în stare gravă, la Iași. Tânărul a suferit un traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoștință, traumatism cranio-facial, otoragie dreapta (hemoragie din urechea dreaptă), hemoragie nazală, fractură deschisă coapsă dreaptă și genunchi stâng. De asemenea, mama tânărului de 22 de ani, o femeie de 43 de ani, a suferit răni grave: fracturi ale membrelor superioare și inferioare, fractură de umăr. Timp de câteva ore, femeia a primit îngrijiri medicale în ambulanța SMURD sosită la fața locului. Într-un final, medicii au reușit să o stabilizeze și să o transporte la spital.
Păi bețivul de Tănăsug îl dăduse mort!