Șacalul confirmat cu rabie bagă autoritățile județene în alertă: s-a instituit o zonă de restricție și s-au trasat măsuri speciale până pe 9 septembrie

Una dintre principalele măsuri dispuse este vaccinarea antirabică de completare a câinilor și pisicilor, acțiune care trebuie realizată imediat. În paralel, circulația animalelor de companie este limitată și atent supravegheată. Câinii scoși în afara gospodăriilor trebuie să fie identificați și înregistrați, să aibă carnet de sănătate și vaccinarea antirabică efectuată la termen. Pentru pisici sunt, de asemenea, prevăzute condiții privind documentele sanitare și vaccinarea. Aceste restricții sunt prevăzute până la 9 septembrie 2026.
Primăriile, cu ochii pe câinii fără stăpân
Primăriile din zona infectată trebuie să ia măsuri și în privința câinilor fără stăpân, prin evaluarea populației acestora, capturare, sterilizare și vaccinare antirabică. Unitățile administrativ-teritoriale au obligația să organizeze servicii specializate și adăposturi sau să contracteze operatori autorizați sanitar-veterinar. Poliția și reprezentanții DSVSA Vaslui vor acorda, totodată, sprijin pentru identificarea și sancționarea proprietarilor care refuză identificarea, înregistrarea sau vaccinarea câinilor și pisicilor. O altă restricție importantă este interzicerea târgurilor, expozițiilor și a altor aglomerări de animale, măsură care se menține până la ridicarea restricțiilor sanitare veterinare.
Liber la vânători de șacali și vulpi
Măsuri speciale au fost stabilite și pentru fondurile de vânătoare. Gestionarii acestora trebuie să intensifice supravegherea animalelor sălbatice, în special a vulpilor și șacalilor. Animalele receptive găsite moarte, ucise sau implicate în accidente trebuie trimise la laborator pentru testare. Sunt prevăzute și vânători organizate pentru șacali și vulpi, iar exemplarele care prezintă modificări de comportament trebuie identificate și eliminate. Cadavrele vor fi manipulate în condiții stricte de biosecuritate și transportate cât mai repede la DSVSA Vaslui pentru efectuarea analizelor.
DSP și medicii de familie, mobilizați
MĂSURI… Planul stabilește atribuții și pentru Direcția de Sănătate Publică Vaslui. DSP trebuie să identifice și să monitorizeze persoanele care au fost mușcate, zgâriate sau au intrat în contact cu saliva ori țesuturile unor animale suspecte de rabie și să asigure îndrumarea acestora către centrele antirabice. Documentul prevede profilaxia post-expunere, inclusiv vaccin și, după caz, ser antirabic, precum și monitorizarea respectării schemei de vaccinare. În același timp, populația va fi informată, inclusiv prin medicii de familie și unitățile sanitare, cu privire la pericolul rabiei, conduita în cazul unei mușcături și necesitatea evitării contactului cu animale sălbatice sau necunoscute. Măsurile sunt aplicate de DSVSA Vaslui, DSP, IPJ, autoritățile locale, medicii veterinari și gestionarii fondurilor cinegetice, fiecare instituție având responsabilități precise în limitarea riscului de răspândire a bolii.