LocalSPORT

S-au împărțit banii pentru sport: Cum a ajuns un club nou înființat pe primul loc

SPRIJIN… Primăria Vaslui a anunțat proiectele cîștigătoare în cadrul Programului pentru finanțarea nerambursabilă a activităților non-profit de interes general pe anul 2026, domeniul sport. În total, au fost selectate 15 proiecte, pentru o valoare totală de aproximativ 300.000 de lei. Cea mai mare finanțare va ajunge la A.C.S. de Culturism Samat, care va primi 26.837,36 lei pentru activitatea din acest an.

În încercarea de a mulțumi toate cluburile sportive din municipiu, Primăria Vaslui a împărțit fondurile nerambursabile într-un mod relativ echilibrat, astfel încât cât mai multe cluburi să beneficieze de sprijin financiar. Însă, modul de repartizare a banilor a generat nemulțumiri în rândul unor reprezentanți ai cluburilor. Clasarea pe primul loc a celor de la A.C.S de Culturism Samat ridică semne de întrebare, având în vedere că asociația a fost înființată în 2025, iar până la anunțarea rezultatelor era, cel puțin pentru noi, un club necunoscut. Analizând criteriile de evaluare, este greu de înțeles cum A.C.S. de Culturism Samat a reușit să obțină cel mai mare punctaj, devansând cluburi cu rezultate sportive naționale și internaționale. Vorbim aici despre A.C.S. „Liga de Est” Vaslui, care a obținut în ultimii ani titluri de campioni mondiali, europeni și naționali la taekwon-do, Tigers Vaslui, club care s-a clasat cu echipa de fete locul patru la nivel național la Campionatul Național de baschet – junioare sau Ivacec Vaslui, nou-promovată în Liga 4 și cu multe grupe de copii și juniori. Surprinzător, A.C.S. de Culturism Samat nu figurează ca afiliat pe site-ul Federației Române de Culturism, iar rezultatele sportive din ultimii doi ani nu sunt ușor de identificat. Totodată, clubul nu are experiență în managementul proiectelor depuse la Consiliul Local Vaslui, acesta fiind primul proiect finanțat prin acest program. Clubul vasluian se numără și printre beneficiarii programului de finanțări nerambursabile de la Consiliul Județean Vaslui, unde va primi încă aproximativ 25.000 de lei.

A.C.S. de Culturism Samat, finanțare cu semne de întrebare

Clubul este înființat în 2025, sub denumirea de Asociația Academia de Fitness Samat, având-o ca președinte pe Loredana Negruți, soția lui Leonard Negruți, directorul Goscom Vaslui și fost consilier local din partea PSD. O parte dintre reprezentanții cluburilor sportive speră ca deciziile privind alocarea celor peste 26.000 de lei către A.C.S de Culturism Samat să fi fost luate strict pe criterii sportive și nu pe baza unor conexiuni politice. A fost A.C.S de Culturism Samat evaluată la fel ca celelalte cluburi?

Cine a pierdut la împărțirea banilor 

Pe locul al doilea în clasamentul finanțărilor se află Real Junior Vaslui care va primi 24.805,98 lei. Chiar dacă a pierdut mai mulți juniori, transferați la CSM Vaslui, clubul condus de Ciprian Amarandei a rămas în topul finanțărilor de la Primăria Vaslui. În schimb, două dintre cele mai performante cluburi din municipiu se regăsesc printre „perdanții” repartizării fondurilor. A.C.S. „Liga de Est” Vaslui va primi 23.259,60 lei, iar Tigers Vaslui doar 16.166,70 lei. De asemenea, C.S. „Athletic” Vaslui a primit suma de 21.915,14 lei pentru primul său proiect finanțat. Finanțarea a fost acordată pentru participarea în viitorul sezon al Ligii 5 de fotbal, în timp ce nou-promovata în Liga 4, Ivacec Vaslui, a primit, surprinzător, mai puțini bani decât o echipă care încă nu a jucat în Liga 5.

2 comentarii

  1. Cand spuneti ca aia e de la Goscom , nu e clar ca e sifoneala de bani?
    Bai Nea primaru paduraru , tu crezi ca lumea nu se prinde?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button