Escrocii dau dovadă de multă inventivitate, tupeu, dar și de minciuni pentru a-și atinge scopul. S-a lămurit pe propria piele o femeie de 65 de ani din Frătăuții Vechi. Sâmbătă dimineață, aceasta s-a trezit la poartă cu două persoane care au pretins că ar fi fost trimise de soția preotului din sat pentru a-i vinde o serie de produse la prețuri foarte mici. Mai exact, femeia a fost convinsă să cumpere 4 plapume și 4 perne cu suma totală de 1.200 de lei, deși bunurile nu valorau mai mult de 500 de lei. După ce tranzacția s-a finalizat, femeia a sunat-o pe soția preotului care i-a precizat că nu a trimis nici un comerciant. Imediat, localnica din Frătăuții Vechi și-a dat seama că a fost înșelată și a sunat la Secția 4 Poliție Rurală Gălănești. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, prilej cu care au aflat că femeia a împrumutat 1.000 de lei pentru a plăti marfa. Tot cu acest prilej, păgubita a dat informații despre cum arătau bărbatul și femeia care au înșelat-o, dar și despre mașina cu care cei doi circulau, respectiv un VW Transporter de culoare albastră. O oră mai târziu, pe raza comunei învecinate, Frătăuții Noi, a fost depistată mașina suspectă. În interior se aflau Cătălin Avasilichioaie, de 48 ani, din Dorohoi, și Ileana Balan, de 33 ani, din Suceava. La percheziția corporală, polițiștii au găsit asupra femeii suma de 1.200 de lei, iar în mașină se mai aflau 9 plapume ambalate în folie de plastic fiind rulate rotund, de diferite culori și motive florale, plapume ce erau asemănătoare cu cele vândute victimei.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.