VESTE BUNĂ… S-au finalizat lucrările la investiția „Creșterea eficienței energetice a clădirii Secției de Pediatrie a Spitalului Municipal de Urgență Elena Beldiman Bârlad”. Lucrările au durat mai mult decât se stabilise ințial în calendarul proiectului, deoarece au fost complexe și au constat în anveloparea termică a pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei exterioare, reamenajarea interioarelor, reabilitarea acoperișului și a subsolului, înlocuirea rețelelor de distribuție a energiei electrice și termice, precum și instalarea de panouri fotovoltaice și panouri solare. Urmează ca personalul să își înceapă activitatea în cel mai scurt timp.
S-a ajuns și la momentul mult așteptat de bârlădeni: finalizarea lucrărilor de la fostul Spital de copii! A avut loc și recepția la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului de reabilitare completă a Secției Pediatrie a Spitalului „Elena Beldiman”. Prin urmare, clădirea modernizată va putea fi redată circuitului medical în cel mai scurt timp. Edilul Bârladului, Dumitru Boroș, a participat alături de comisia formată din mai mulți reprezentanți ai proiectantului, constructorului, beneficiarului și alte persoane implicate în acest proiect, la recepția lucrărilor. „Lucrările au durat mai mult decât ne-am fi dorit însă, din fericire, acum s-au terminat. Urmează ca personalul să își înceapă activitatea imediat ce saloanele și cabinetele de consultații vor fi amenajate. Trebuie spus că s-au realizat lucrări complexe în tot imobilul, pe toate nivelele și s-a lucrat la refacerea tuturor instalațiilor electrice, pe de o parte, dar și la reamenajarea interioarelor, anveloparea exteriorului și înlocuirea acoperișului. Această clădire este acum complet funcțională, iar investiția și-a atins obiectivul, și anume creșterea eficienței energetice, pentru care am primit o finanțare nerambursabilă, din fonduri europene, în valoare 4,5 milioane lei. La final de proiect, vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în finalizarea acestuia”, a declarat primarul Dumitru Boroș. Reprezentanții Spitalului „Elena Beldiman” au anunțat că vor începe mutarea secției în noua clădire chiar din cursul acestei săptămâni.
Încă o mare și importanta realizare marca Boroș.. printre atâtea și atâtea mari realizări, de practic e imposibil să le mai știi numărul.. Bravo,dle primar, sunteți de departe cel mai bun primar pe care l.a avut Barladul vreodată..
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Încă o mare și importanta realizare marca Boroș.. printre atâtea și atâtea mari realizări, de practic e imposibil să le mai știi numărul.. Bravo,dle primar, sunteți de departe cel mai bun primar pe care l.a avut Barladul vreodată..
Sugi pula Boroș.