spot_img
spot_img
2.5 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

S-a stins din viață un fotbalist emblematic al județului Vaslui

- Advertisement -
Aurel Sandu

DOLIU… Județul Vaslui se desparte de unul dintre cei mai talentați fotbaliști din anii ‘80. Aurel Sandu, fotbalistul care făcea furori la Viitorul Vaslui și Fepa 74 Bârlad, a trecut în neființă, zilele trecute, la 69 de ani. Acesta s-a stins din viață subit, ca urmare a unui infarct.

Născut la Bârlad pe 11 februarie 1955, Aurel Sandu a început fotbalul la Rulmentul Bârlad, club pentru care a evoluat în perioada 1973-1977. După perioada petrecută la Rulmentul, mijlocașul s-a transferat la Vaslui, la Viitorul Vaslui, echipă care juca toate meciurile de acasă cu stadionul plin. I-a avut colegi la Viitorul Vaslui pe Ioan Nicu, Marinescu, Păunescu, Dan Cănănău, Carmen Stan, Georgescu, Alexandru Amarandei sau Adrian Porumboiu. În 1983, Aurel Sandu a ajuns în Divizia A, la Steagu Roșu Brașov, fiind transferat de la Vaslui alături de Spirea. A jucat în prima ligă doar în sezonul din 1983-1984, în retur fiind trimis în liga secundă, la Tractorul Brașov. În toamna lui 1984 a revenit la Bârlad, unde a jucat în Divizia B cu Fepa 74 Bârlad. Vestea dispariției lui Aurel Sandu a zguduit comunitatea fotbalistică din județ, care a pierdut o figură emblematică. “Eram apropiați, mi-a fost coleg de echipă și de cameră. Este o veste tristă și din păcate nu mi-a mai rămas niciun coleg din echipa cu care jucam în Divizia B, mă refer doar la jucătorii din Bârlad, după ce anul trecut ne-au părăsit Dumitru și Cezar. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Era un talent deosebit și dacă te prindea într-o zi bună te făcea varză! Avea viteză foarte bună, dribling în regim de viteză și ataca mereu spațiile libere”, ne-a declarat Filip Ionașcu, fost coechipier cu Sandu la Rulmentul și FEPA Bârlad.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

8 COMENTARII

  1. Dumnezeu să-l ierte! Mi-a încântat copilăria, a fost un jucător bun pentru divizia B!
    Gojgarule, nu mai țipă la copii la antrenamente, să nu-ți pocnească vreo venă, tu nu ai fost ca Sandu la nivel fotbalistic și nu are cine să-ți facă necrolog!

  2. A fost fotbalist de maxim div B. Era bun , făcea spectacol pentru public, gen Rica Răducanu la rapid. Bine, erau și de aceeași culoare😁 Fotbalist bun, Dumnezeu să l odihnească.

  3. N am auzit în viața mea de el, daca avem valori că astea de care nu știe nimeni, nici nu-i de mirare …halul în care ne aflăm, ultimii din tara….aaa și mai sunt niște smecherasi mafioți că al de Porumboiu care și-a făcut și ditai mai biserica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.