S-a rupt pisica la Vaslui, dar șoarecii joacă pe masă | PAMFLET

Treaba a fost ca în curtea școlii. Pesediștii i-au făcut unuia de la USR bau!, iar acesta și-a dat demisia, pe care gașca roșie nu o mai recunosc. Și din 12-11 cât era scorul în CL, acum e 11-11 și nimeni nu se mai poate bate cu pumnul în piept că are majoritatea. Nu știm cât va ține chestia aceasta, dar se pare că nu mult. Fiindcă liberalii pădurarului și useriștii mândri au ținut un consiliu ad-hoc și au decis să nu mai treacă niciun proiect al primarului, până nu le dă înapoi jucăria, adică majoritatea.
Această manevră e una perdantă pentru dreapta din Vaslui, fiindcă pesediștii vor urla cum oamenii răi și haini blochează proiectele orașului și se vor victimiza. Dar vor rămâne și fără Sfânta Șpagă, fiindcă, nemaifiind investiții, nu mai sunt nici verzișori.
Ați angajat toți proștii pensionari din poliție! Dacă au fost ciubote în poliție, credeți că vor fi experți in administrație? De ce nu ați oferit șanse tinerilor absolvenți de facultăți?