O tânără de 19 ani din municipiul Bacău este cercetată penal după ce a încercat să-şi ajute un prieten care a fost implicat cu maşina într-un accident. Evenimentul s-a petrecut pe strada Izvoare din Bacău, unde poliţiştii au identificat maşina, precum şi pe Andreea C., de 19 ani. Aceasta a declarat, atât verbal, cât şi în scris, faptul că a condus autoturismul şi a intrat în gardul imobilelor numărul 73 şi 75 de pe strada Izvoare. În urma impactului, a rezultat avarierea autoturismului şi a gardurilor celor două locuinţe, fără a exista victime omeneşti. Pe baza declaraţiei ei, poliţiştii au amendat-o pe tânără cu 480 de lei.
După trei zile însă, Andreea C. a depus o sesizare la sediul Poliţiei Municipiului Bacău despre faptul că a fost nevoită să declare că a condus autoturismul implicat în evenimentul rutier, în realitate acesta fiind condus de către Cătălin L., de 26 de ani, din Bacău. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cele sesizate se confirmă, astfel încât faţă de Cătălin L. se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu deţine permis de conducere şi distrugere din culpă, iar faţă de Andreea C. se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii. (Florin C.)
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.