Aproximativ 35 milioane de persoane din Uniunea Europeană, însemnând 28 la sută din populație, au prea puțini bani pentru a-și permite să meargă vara într-o vacanță de o săptămână, arată un studiu publicat luni de Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES). Românii sunt printre cei mai afectați europeni din acest punct de vedere, dar paradoxal, nu situația lor este cea mai rea, ci a locuitorilor dintr-o țară care, în mod ironic, este o destinație preferată pentru concedii.
În rândul persoanelor care trăiesc în risc de sărăcie, adică cu mai puţin de 60% din venitul mediu, Grecia este în cea mai proastă situaţie, în condiţiile în care 88,9% din persoanele ameninţate de sărăcie nu îşi permit să plece o săptămână în vacanţă. Urmează, în ordine: România (86,8%), Croaţia (84,7%), Cipru (79,2%) şi Slovacia (76,1%), arată studiul CES, preluat de AFP.
Mulţi dintre europenii cu venituri mai mici de 60% din medie sunt şomeri sau pensionari, dar acest grup include şi milioane de muncitori plătiţi cu salarii mici, în special cei care câştigă salariu minim legal.
Cei mai mulți europeni care nu merg în concediu sunt italienii
În cifre absolute, cel mai mare număr de persoane în această categorie se regăseşte în Italia – 7 milioane de persoane (dintr-o populație totală de 60 de milioane de locuitori), Spania – 4,7 milioane (dintr-o populație de 46,5 milioane de locuitori), Germania – 4,3 milioane (din 82,5 milioane), Franţa – 3,6 milioane (din 67 de milioane), Polonia – 3,1 milioane (din 38 de milioane) şi România – 3,077 milioane de persoane (din aprox 20 de milioane de locuitori). …https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/romanii-printre-europenii-prea-saraci-pentru-a-si-permite-un-concediu-cine-mai-figureaza-in-acest-clasament-1620371