spot_img
spot_img
0.1 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Roboteii lui Buzatu, misiune indeplinita! (tabel)

- Advertisement -

Cum au votat vasluienii, comunã cu comunã

VOT MASIV Judetul Vaslui, judet „rosu” prin excelentã, nu s-a dezmintit nici la aceste alegeri parlamentare, dat fiind faptul cã toate cele zece colegii, de deputati ori senatori, au fost adjudecate de membrii aliantei USL. Datoritã algoritmului legii electorale, pe lângã cei zece parlamentari USL, dintre care sapte de la PSD, si trei de la PNL, va exista si o opozitie, formatã din un deputat ARD, Sergiu Vizitiu, unul PP-DD, dr. Tudor Ciuhodaru, dar si de un senator, Dan Marian, din partea ARD, care a prins în extremis, acest post. Interesant este faptul cã, dintre „fiefurile” ARD, în prea putine comune candidatii acestei formatiuni au reusit sã obtinã un scor pozitiv, fie cã a fost vorba de candidatii la Camera Deputatilor, fie de cei pentru Senat, cei mai multi dintre cetãteni votând pentru USL, sau, în multe dintre comune, scorul înregistrat de candidatii PP-DD depãsind e cel al celor de la ARD. Interesant este si un lucru : cã unii dintre primarii de la USL sau de la alte partide au jucat la douã capete si au dat voturi atât la partidele din care fac parte, dar si la competitorii din ARD. Niciuna din cele 81 de comune din judetul Vaslui nu a avut peste 1.000 de voturi în favoarea PDL, în timp ce doar sase comune de la USL au adus peste 1.000 de voturi în favoarea candidatilor Uniunii. Cele mai multe voturi pro-USL din judet au venit, cumva de anticipat, de la Zorleni, cea mai mare comunã din judet, unde peste 2.000 de alegãtori au mers cu USL si doar o mânã de oameni fiind de partea PDL.

Care este legãtura dintre procentele pe care le obtii la alegerile parlamentare si primarii localitãtilor ? La prima vedere, niciuna, însã realitatea este dramaticã. Toate partidele îsi fac analize si calcule preelectorale functie de primarii pe care-i au în teritoriu, primari care sunt chemati la ordine la centru si amenintati mai mult sau mai putin voalat sã facã treabã pentru partid, altfel riscã excluderea. Asa s-a întâmplat si la Vaslui, acolo unde USL (mai mult PSD si câte putin din PNL !) au fãcut legea la ultimele alegeri. De la ce au pornit liderii USL Vaslui în obtinerea unui rezultat atât de uimitor, care sfideazã democratia ? Judetul Vaslui a avut o prezentã la vot de 44,66 la alegerile locale din iunie, iar rezultatele pe formatiuni politice au confirmat pozitia dominantã a USL în judet, cu 61,46% din totalul optiunilor exprimate la urne. PDL, care venea dintr-o perioadã de guvernare destul de nefericitã, a primit doar 24,71% din voturi, în timp ce PPDD a fost surpriza alegerilor, dupã ce a convins peste 10% din electorat cã meritã sã fie în consilii locale si în fruntea primãriilor. Uniunea Democratã a Maghiarilor din România, partid care este condus în judetul Vaslui de românul Nicu Vârlan, luase doar 0,72% din totalul voturilor. De aici s-a plecat, de la aceste calcule si de la armata de primari si alesi locali USL, care au fost pusi la treabã de Dumitru Buzatu, în principal, pentru a distruge opozitia din judet. Ca procente, la Camera Deputatilor, cele mai importante scoruri electorale au venit din Colegiul Negresti, unde PSD si PNL au fiefuri importante, care aduc voturi multe. De exemplu, la Bãlteni, primarul Relu Brasoveanu a luptat din greu pentru USL si a obtinut un procent de 81,53%, cu 424 de votanti pro-USL, în timp ce PDL a primit, sub sigla ARD, doar 32 de voturi. Comuna învecinatã, Stefan cel Mare, este campioanã mai tot timpul pe judet, când vine vorba de campaniile de alegeri. La aceste alegeri parlamentare, primarul de la Stefan cel Mare a convins populatia cã USL este alianta care le va rezolva mare parte din probleme, dupã patru ani în care proiecte importante au fost blocate la Bucuresti. Iatã cum vede primarul Mihai Moraru modul în care s-a votat la Stefan cel Mare, acolo unde 87% dintre localnici au mers pe mâna USL. „Locuitorii comunei respectã partidul din care fac eu parte, asa este de fiecare datã la alegeri. Oamenii vin si voteazã, la fiecare tur de alegeri, atunci când vãd ce se reface infrastructura, primesc apã în curti sau se fac poduri, asa s-a întâmplat si acum. Cât timp a fost vechiul Guvern, toate proiectele noastre au fost blocate, iar acum oamenii au vãzut cã USL a deblocat toate finantãrile, fiind investitii în diverse faze în toate cele sapte sate. Acesta este secretul, oamenii au vãzut cã USL le-a rezolvat problemele », explicã Moraru.

Unii primari din mediul rural au fost momiti cu bani. Miticã Buzatu a ripostat !

S-a spus, în preajma alegerilor, cã unii afaceristi strãini de judet au umblat cu bani pe la primari, în preajma alegerilor, în special în zona în care candida Rãzvan Murgeanu. Imediat ce a auzit de aceste zvonuri, Dumitru Buzatu, cel care se erijeazã în stãpânul absolut al judetului, a mers pe la primarii care erau la un pas de a fi mituiti pentru a-l vota pe candidatul ARD. « Atentie, dacã luati bani o sã vã excludem din USL », a tunat Buzatu de fatã cu unii primari USL din nordul judetului, zonã în care umbla cu geanta de bani unul dintre apropiatii lui Elena Udrea, negresteanul Mihai « Himalaya » Iacob. Avertismentele lui Buzatu au dat roade. Primarii din Rafaila, Todiresti sau Dumesti au adus voturi pentru USL, de exemplu 73,26% la Rafaila sau 75,15% la Todiresti. Zona colegiului Negresti a fost cu destule emotii pentru liderii USL de la Vaslui, care se întrebau dacã unii primari nu vor pune « botul » la sutele de milioane care se vechiculau, pentru voturi pro-Murgeanu. La final, seara, toatã lumea a respirat usuratã. La Bãcesti, de pildã, primarul Horatiu Cãrãusu a luptat ca un leu în cuscã pentru sigla USL, reusind sã convingã 712 alegãtori, din totalul de 1094, sã voteze cu Uniunea Social-Liberalã. Doar 59 de sãteni din Bãcesti au avut curajul sã voteze cu PDL, în timp ce 219 au mers pe mâna candidatului Scafaru, de la PPDD. Legat de acest candidat, se spune cã în dimineata alegerilor, la prima orã, oamenii lui Scafaru ar fi venit sã lipeascã afise peste tot în comunã, lucru ilegal, desigur. Tot Scafaru este cel care ar fi cumpãrat voturi, plãtind liderii de opinie din unele comune, cum este si Bãcestiul, sustin surse demne de încredere. Si în alte locuri din jurul Negrestiului, mai spun aceleasi surse, Scafaru ar fi dat bani pentru a primi voturi, fãrã sã fie reclamat de vreunul dintre politicieni. Cam asa s-ar explica succesul fulminant al lui Scafaru în zona colegiului de deputati Negresti, acolo unde a primit de douã ori mai multe voturi decât Rãzvan Murgeanu : 219 voturi la Bãcesti (20,01%), 94 la Stefan cel Mare (5,63%), 240 la Zãpodeni (14,76%) sau 129 la Dumesti (11,56%). De unde a avut Scafaru atâtia bani ? Prietenii apropiati spun cã ar fi vândut o statie de carburanti prin zona Iasi, pentru a face bani de campanie. A rãmas, din pãcate, si fãrã statia PECO si fãrã bani…

De ce l-au trãdat oamenii pe primarul Drânceniului ?

Se stie cã Gelu Pecheanu, primarul comunei Drânceni, este un fan al lui Dan Marian si al PDL, partid care i-a adus multe finantãri în timpul în care Boc conducea Guvernul. Înainte de alegeri, Pecheanu se lãuda cã în comuna sa ARD va lua peste 90% din voturi, pentru cã PDL este partidul care a adus investitii în comunã. Ce s-a întâmplat în timpul campaniei electorale în Drânceni, comuna natalã a fostului presedinte al CJ, Vasile Mihalachi, este greu de înteles. Oamenii din Drânceni l-au trãdat pe primar si au votat cu USL, în marea lor majoritate. Din cei 1628 de drânceneni prezenti la vot duminicã, cei mai multi – 676 – au mers pe mâna USL, în timp ce doar 634 au ales ARD. La Camera Deputatilor, acolo unde candida Cristian Boureanu. La Senat, în favoarea lui Dan Marian au votat 696 de alegãtori, cu doi mai putini decât cei care au preferat doctorul Nelu Tãtaru. Apropo de liderul PDL, husenii nu l-au mai dorit în Parlament, dacã este sã analizãm si cifrele de la sectiile de votare din municipiul Husi, unde 2.516 au mers pentru Marian, în timp ce dr. Tãtaru a fost preferat de 6.403 locuitori. Comunele de pe Valea Prutului, acolo unde deputatul Marian credea cã este iubit de electorat, i-au administrat o corectie liderului PDL, votând în masã pentru Uniunea Social-Liberalã si cei doi candidati la deputati si Senat. Iatã ce voturi a primit USL în comunele de pe Valea Prutului : Berezeni – 79,10% la Camera Deputatilor, 76,67% la Senat ; Vetrisoaia – 76,37% la deputati, 75,53% la Senat ; Stãnilesti (comunã condusã de primar PDL !) – 45,11% la deputati, 46,70% la Senat.

Primarul de la Suletea, vertical si serios !

În tot acest tablou al rezultatelor, unele normale, altele halucinante, apar si situatii greu de înteles. Cum arãtam mai sus, comuna Stãnilesti, unde primar este PDL-ist, a votat în marea majoritate pentru USL, lucru care nu s-a petrecut în comunele celor de la PSD si PNL, care au respectat disciplina de partid. La Botesti, primarul Adrian Pantea a încercat sã împace si USL si PDL si a dat voturi la toti : 370 pentru Uniunea Social-Liberalã, 339 pentru ARD. În alte comune, primarii, desi sacrificati de conducerea de la Vaslui, cazul primarului Cristi Lungu, de la Coroiesti, au ascultat orbeste de sefii USL de la Vaslui. Astfel, Coroiestiul stabileste si recordul USL pe judet, cu 90,2% la Camera Deputatilor, si 91,47% la Senat, desi primarul Lungu a fost scos pe ultima sutã de metri din luptã pentru Colegiul Zorleni deputati, fiind adusã Ana Birchall în locul sãu. Suletea, comuna condusã de primarul Ciprian Tamas, a stabilit recordul ARD pe judet, cu 44,11% dintre alegãtori care au preferat candidatul Sergiu Vizitiu, de la ARD, în timp ce candidatul la Senat din partea acestei aliante a primit 45,58%. Tamas a demonstrat cã este un tip corect si desi conducerea PDL de la Vaslui nu a dorit sã-l nominalizeze la primãrie el a câstigat prin propriile forte primãria, iar acum a mers alãturi de ARD.

TABEL DEPUTATI

Comuna Voturi acordate USL

Votur/procent

ARD

Votur/procent

PP-DD

Votur/procent

Albesti 823 447

54.31%

201

24.42%

111

13.48%

Al. Vlahutã 746 545

73.05%

43

5.76%

115

15.41%

Arsura 541 281

51.94

149

27.54

81

14.97

Banca 1894 722

38.12

914

48.25

165

8.71

Bãcani 1025 683

66.63

71

6.92

215

20.97

Bãcesti 1094 712

65.08

59

5.39

219

20.01

Bãlteni 520 424

81.53

32

6.15

37

7.11

Berezeni 1981 1567

79.10

162

8.17

191

9.64

Blãgesti 491 371

75.56

44

8.96

44

8.96

Bogdana 515 315

61.16

64

12.42

110

21.35

Bogdãnesti 931 507

54.45

173

18.58

192

20.62

Bogdãnita 471 232

49.25

137

29.08

74

15.71

Botesti 840 370

44.04

339

40.35

67

7.97

Bunesti-Averesti 844 529

62.67

123

14.57

135

15.99

Ciocani 502 241

48.00

28

5.57

207

41.23

Codãiesti 997 648

64.99

85

8.52

187

18.75

Coroiesti 1133 1022

90.20

37

3.26

50

4.41

Costesti 858 449

52.33

157

18.29

160

18.64

Cozmesti 512 348

67.96

27

5.27

106

20.70

Cretesti 716 397

55.44

200

27.93

74

10.33

Dãnesti 418 269

64.35

44

10.52

70

16.74

Deleni 707 479

67.75

83

11.73

103

14.56

Delesti 687 279

40.61

189

27.51

169

24.59

Dimitrie Cantemir 809 464

57.35

213

26.32

78

9.64

Dodesti 526 316

60.07

131

24.90

57

10.83

Dragomiresti 1319 817

61.94

53

4.01

363

27.52

Drânceni 1628 676

41.52

634

38.94

197

12.10

Duda-Epureni 1256 692

55.09

325

25.87

184

14.64

Dumesti 1115 850

76.23

57

5.11

129

11.56

Epureni 747 371

49.66

203

27.17

118

15.79

Fãlciu 1653 1164

70.41

198

11.97

221

13.36

Feresti 526 322

61.21

28

5.32

132

25.09

Fruntiseni 552 368

66.66

28

5.07

127

23.00

Gãgesti 724 355

49.03

213

29.41

115

15.88

Gherghesti 747 287

38.42

298

39.89

114

15.26

Gârceni 1018 736

72.29

164

16.11

78

7.66

Grivita 1003 509

50.74

305

30.40

133

13.26

Hoceni 1225 992

80.97

79

6.44

121

9.87

Iana 1221 852

69.77

61

4.99

231

18.91

Ibãnesti 467 379

81.15

13

2.78

48

10.27

Ivãnesti 1116 621

55.64

140

12.54

239

21.41

Ivesti 664 471

70.93

38

5.72

115

17.31

Laza 886 650

73.36

93

10.49

102

11.51

Lipovãt 1341 991

73.90

98

7.30

198

14.76

Lunca-Banului 1156 530

45.84

340

29.41

213

18.42

Mãlusteni 825 409

49.57

308

37.33

56

6.78

Miclesti 954 559

58.59

150

15.72

186

19.49

Munteni de Jos 1110 613

55.22

300

27.02

146

13.14

Munteni de Sus 884 425

48.07

320

36.19

88

9.95

Oltenesti 869 478

55.00

213

24.51

119

13.69

Osesti 723 416

57.53

47

6.50

194

26.83

Pãdureni 1283 769

59.93

221

17.22

188

14.65

Perieni 1133 752

66.37

216

19.06

107

9.44

Pochidia 818 655

80.07

38

4.64

107

13.08

Pogana 887 577

65.05

31

3.49

216

24.35

Pogonesti 648 420

64.81

56

8.64

148

22.83

Poienesti 488 222

45.49

145

29.71

85

17.41

Puiesti 1541 1040

67.48

108

7.00

281

18.23

Pungesti 1140 772

67.71

188

16.49

135

11.84

Puscasi 1024 571

55.76

232

22.65

141

13.76

Rafaila 561 411

73.26

11

1.96

126

22.45

Rebricea 1015 724

71.33

55

5.41

174

17.14

Rosiesti 1264 671

53.08

412

32.59

102

8.06

Solesti 1099 589

53.59

143

13.01

306

27.84

Stãnilesti 1762 795

45.11

595

33.76

282

16.00

Stefan cel Mare 1668 1462

87.64

82

4.91

94

5.63

Suletea 841 330

39.23

371

44.11

74

8.79

Tanacu 562 379

67.43

71

12.63

60

10.67

Tãcuta 994 625

62.87

179

18.00

141

14.18

Tãtãrãni 660 271

41.06

284

43.03

60

9.09

Todiresti 1095 823

75.15

85

7.76

101

9.22

Tutova 1332 1027

77.10

121

9.08

139

10.43

Vãleni 910 476

52.30

153

16.81

206

22.63

Vetrisoaia 1147 876

76.37

92

8.02

126

10.98

Viisoara 587 376

64.05

74

12.60

83

14.13

Vinderei 1020 676

66.27

117

11.47

154

15.09

Voinesti 1174 797

67.88

34

2.89

271

23.08

Vulturesti 748 551

73.66

69

9.22

96

12.83

Vutcani 876 704

80.36

66

7.53

85

9.70

Zãpodeni 1625 1230

75.69

85

5.23

240

14.76

Zorleni 2877 2070

71.94

223

7.75

444

15.43

MURGENI 1951 959

49.15

570

29.21

245

12.55

NEGRESTI 3156 2059

65.24

364

11.53

522

16.53

HUSI 9565 6292

65.78

2365

24.72

617

6.45

BÂRLAD 21376 13718

64.17

2444

11.43

4299

20.11

VASLUI 20752 12516

60.31

4437

21.38

3010

14.50

TOTAL 135889 85335

62.79

23146

17.03

20449

15.04

TABEL SENATORI

Comuna Voturi acordate USL

Votur/procent

ARD

Votur/procent

PP-DD

Votur/procent

Albesti 825 460

55.75

221

26.78

122

14.78

Al. Vlahutã 738 553

74.93

44

5.96

119

16.12

Arsura 549 287

52.27

170

30.96

74

13.47

Banca 1895 742

39.15

960

50.65

167

8.81

Bãcani 1031 710

68.86

85

8.24

202

19.59

Bãcesti 1080 738

68.33

64

5.92

227

21.01

Bãlteni 518 430

83.01

33

6.37

43

8.30

Berezeni 1972 1512

76.67

232

11.76

199

10.09

Blãgesti 506 394

77.86

53

10.47

41

8.10

Bogdana 511 332

64.97

53

10.37

109

21.33

Bogdãnesti 931 525

56.39

203

21.80

179

19.22

Bogdãnita 480 251

52.29

148

30.83

74

15.41

Botesti 860 460

53.48

315

36.62

72

8.37

Bunesti-Averesti 848 553

65.21

125

14.74

147

17.33

Ciocani 491 245

49.89

31

6.31

205

41.75

Codãiesti 989 657

66.43

91

9.20

193

19.51

Coroiesti 1149 1051

91.47

19

1.65

61

5.30

Costesti 863 483

55.96

163

18.88

187

21.66

Cozmesti 506 355

70.15

28

5.53

106

20.94

Cretesti 710 412

58.02

204

28.73

76

10.70

Dãnesti 420 286

68.09

48

11.42

74

17.61

Deleni 715 507

70.90

75

10.48

114

15.94

Delesti 692 327

47.25

175

25.28

165

23.84

Dimitrie Cantemir 813 499

61.37

227

27.92

77

9.47

Dodesti 534 327

61.23

137

25.65

64

11.98

Dragomiresti 1345 863

64.16

63

4.68

368

27.36

Drânceni 1620 694

42.83

696

42.96

195

12.03

Duda-Epureni 1263 734

58.11

326

25.81

175

13.85

Dumesti 1119 904

80.78

66

5.89

127

11.34

Epureni 765 449

58.69

177

23.13

124

16.20

Fãlciu 1655 1131

68.33

245

14.80

246

14.86

Feresti 520 348

66.92

30

5.76

127

24.42

Fruntiseni 550 377

68.54

48

8.90

115

20.90

Gãgesti 723 378

52.28

214

29.59

115

15.90

Gherghesti 741 304

41.02

306

41.29

116

15.65

Gârceni 1019 757

74.28

160

15.70

81

7.94

Grivita 1003 520

51.84

318

31.70

135

13.45

Hoceni 1239 1025

82.72

84

6.77

117

9.44

Iana 1208 858

71.02

88

4.28

227

18.79

Ibãnesti 474 400

84.38

12

2.53

52

10.97

Ivãnesti 1119 711

63.53

105

9.38

261

23.32

Ivesti 663 480

72.39

49

7.39

116

17.49

Laza 875 673

76.91

79

9.02

112

12.80

Lipovãt 1331 1021

76.70

81

6.08

204

15.32

Lunca-Banului 1161 563

48.49

370

31.86

203

17.48

Mãlusteni 822 454

55.23

297

36.13

62

7.54

Miclesti 957 591

61.75

137

14.31

202

21.10

Munteni de Jos 1113 673

60.46

264

23.71

153

13.74

Munteni de Sus 868 460

52.99

291

33.52

99

11.40

Oltenesti 852 495

58.09

219

25.70

123

14.43

Osesti 715 436

60.97

49

6.85

203

28.39

Pãdureni 1279 838

65.51

220

17.20

190

14.85

Perieni 1139 727

63.82

319

28.00

85

7.46

Pochidia 823 676

82.13

41

4.98

98

11.90

Pogana 897 611

68.11

37

4.12

209

23.29

Pogonesti 625 401

64.16

72

11.52

144

23.04

Poienesti 488 258

52.86

111

22.74

103

21.10

Puiesti 1519 1053

69.32

122

8.03

283

18.63

Pungesti 1136 793

69.80

167

14.70

151

13.29

Puscasi 1030 652

63.30

163

15.82

175

16.99

Rafaila 554 421

75.99

12

2.16

114

20.57

Rebricea 1015 733

72.21

61

6.00

183

18.02

Rosiesti 1271 705

55.46

444

34.93

104

8.18

Solesti 1077 627

58.21

114

10.58

315

29.24

Stãnilesti 1775 829

46.70

632

35.60

285

16.05

Stefan cel Mare 1666 1479

88.71

86

5.16

85

5.10

Suletea 849 356

41.93

387

45.58

97

10.24

Tanacu 560 428

76.42

61

10.89

59

10.53

Tãcuta 1001 645

64.43

188

18.78

147

14.68

Tãtãrãni 650 307

47.23

276

42.46

57

8.76

Todiresti 1088 847

77.84

90

8.27

107

9.83

Tutova 1324 1033

78.02

136

10.27

132

9.96

Vãleni 898 521

58.01

127

14.14

218

24.27

Vetrisoaia 1161 877

75.53

127

10.93

129

11.11

Viisoara 591 412

69.71

72

12.18

89

15.05

Vinderei 1019 711

69.77

131

12.85

145

14.22

Voinesti 1199 854

71.22

44

3.66

265

22.10

Vulturesti 746 560

75.06

67

8.98

106

14.20

Vutcani 876 705

80.47

72

8.21

93

10.61

Zãpodeni 1624 1253

77.15

94

5.78

243

14.96

Zorleni 2854 2104

73.72

224

7.84

461

16.15

MURGENI 1950 1068

54.76

572

29.33

266

13.64

NEGRESTI 3164 2077

65.64

325

10.27

461

14.57

HUSI 9593 6403

66.74

2516

26.22

577

6.01

BÂRLAD 21270 14567

68.48

2273

10.68

3853

18.11

VASLUI 20873 14043

67.27

3757

17.99

2420

11.59

TOTAL 135930 89969

66.18

22819

16.78

19594

14.41

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.