Revoltă în comunitatea romilor din Vaslui: „Vrem lideri aleși de oameni, nu numiți prin interese și înțelegeri obscure”

NEMULȚUMIRI… Scandalul izbucnit în jurul fostului lider al organizației județene a romilor din Vaslui, Sergiu Sava, pare să fi deschis o adevărată cutie a Pandorei. După înlăturarea acestuia din fruntea organizației de către conducerea centrală, tot mai mulți membri ai comunității rome spun că a venit momentul unei schimbări profunde și cer reorganizarea completă a structurilor de conducere. Oamenii susțin că, de ani buni, organizația nu mai funcționează în interesul comunității, ci în interesul unor grupuri restrânse, iar funcțiile de conducere au fost ocupate nu prin alegeri democratice, ci prin decizii luate „de sus”, pe criterii de loialitate și influență politică. Vocile critice din interiorul comunității afirmă că înlăturarea lui Sergiu Sava nu rezolvă problemele de fond. În opinia lor, schimbarea unui singur om nu este suficientă, atât timp cât întregul sistem de organizare rămâne același. Aceștia cer alegeri transparente, în care liderii să fie desemnați de membrii comunității și nu impuși de conducerea centrală, de structurile regionale sau de persoane influente din zona politică. „Nu mai vrem lideri instalați în funcții în urma unor înțelegeri sau interese. Vrem oameni pe care comunitatea îi cunoaște, îi respectă și îi votează”, spun mai mulți reprezentanți ai romilor din județ.
Nemulțumirile merg însă mult mai departe. Potrivit declarațiilor făcute, sub anonimat, de mai mulți membri ai comunității, în ultimii ani, influența în cadrul organizației ar fi fost obținută prin favoruri, cadouri costisitoare sau chiar sume importante de bani. Sursele susțin că funcțiile importante din teritoriu nu ar fi fost cîștigate prin merit sau prin activitate în folosul comunității, ci în urma unor negocieri obscure. Printre acuzațiile lansate se numără și faptul că pentru o funcție de conducere s-ar fi oferit mașini și mii de euro. „S-a cerut de mai multe ori reorganizarea tuturor filialelor locale și a celei județene. Ni s-a spus de fiecare dată că nu este momentul. În realitate, unii aveau interesul să păstreze actuala structură. O funcție importantă a fost obținută după ce s-a dat șpagă o mașină și 5.000 de euro. În zona Bârlad, lipsea o piesă din puzzle, iar ulterior a fost instalată persoana care astăzi ocupă și funcția de consilier județean”, susțin sursele din interiorul comunității, care se referă, cel mai probabil la Radian Brătianu.
„Luau salarii fără să facă nimic”
Printre cele mai dure reproșuri, se află și cele privind activitatea fostei conduceri. Mai mulți membri ai comunității afirmă că atât Sergiu Sava, cât și Ingrid Langaschek, persoană aflată în conducerea organizației, ar fi încasat salarii fără să desfășoare o activitate reală în folosul romilor din județ. „Nici Ingrid, nici Sergiu nu aveau nicio activitate la birou. Luau salarii degeaba. Pentru oamenii care aveau nevoie de sprijin, sediul era mai tot timpul închis”, afirmă reprezentanți ai comunității. În opinia acestora, demiterea fostei conduceri nu reprezintă o pierdere, ci doar primul pas către o reformă mult mai amplă.
Adeziuni și cheltuieli controversate
Criticile vizează și modul în care ar fi fost administrată organizația. Potrivit acelorași surse, liderii din filiale ar fi fost obligați să aducă permanent membri noi și să strângă cât mai multe adeziuni, accentul fiind pus pe numărul înscrierilor și nu pe rezolvarea problemelor reale ale comunității. Mai mult, oamenii reclamă existența unor cheltuieli pe care le consideră nejustificate. „La ședințele de validare, se cumpărau două baxuri de apă la un leu și apoi apăreau acte de protocol de 5.000-6.000 de lei. Nu înțelegem unde mergeau acei bani și cine răspunde pentru ei”, spun persoane care au făcut parte din organizație.
„Ne-am săturat să fim conduși de oameni fără școală”
O altă temă sensibilă ridicată de membrii comunității este cea a nivelului de pregătire al celor care ocupă funcții de conducere. Romii care solicită reorganizarea spun că viitorii lideri trebuie să fie persoane educate, capabile să reprezinte comunitatea în relația cu instituțiile statului și cu organizațiile internaționale. „Azi, nu mai este suficient doar să vorbești limba romani. Astăzi, ai nevoie de oameni care să știe să citească un proiect european, să redacteze un document, să discute cu autoritățile și să reprezinte comunitatea la nivel național și internațional”, afirmă aceștia. Membrii comunității susțin că actualii lideri nu beneficiază nici de susținerea oamenilor și nici de pregătirea necesară. „Vorbim despre persoane cu patru, maximum șase clase. În acest sens, îl rugăm pe domnul Bobi Brătianu să spună ce liceu a absolvit? Să ne spună și domnul Sergiu Sava ce școală are? Comunitatea are nevoie de lideri educați, nu de oameni aleși doar pentru că sunt ușor de controlat politic”, afirmă aceștia. Potrivit acelorași surse, tocmai lipsa de pregătire a unor lideri ar fi făcut imposibilă atragerea de fonduri europene sau dezvoltarea unor proiecte importante pentru romii din județ.
Povestea canapelei din sediul organizației
PLĂCERI ÎN LOC DE POLITICĂ… Declarațiile făcute recent de Fredi Sava, fiul lui Sergiu Sava, în spațiul public au readus în atenție și alte acuzații privind activitatea desfășurată în sediul organizației. Oamenii susțin că afirmațiile acestuia nu sunt în totalitate inventate și că, de-a lungul timpului, în sediul organizației ar fi avut loc petreceri și alte activități incompatibile cu rolul unei instituții care ar trebui să reprezinte interesele romilor. „Poate că băiatul a avut motive personale atunci când a făcut acele dezvăluiri, dar nu tot ce a spus este fals. În sediul organizației, s-au făcut multe chefuri, iar acea canapea despre care s-a vorbit era cunoscută de mulți dintre noi. Nu acesta este scopul unei organizații care ar trebui să ajute comunitatea”, afirmă unul dintre cei care solicită reorganizarea.
Un sediu închis pentru cei care aveau nevoie de ajutor

O romanca nu vreti prsedinte? :))
Aveti grija…. asta e viitoarea elita conducatoare a Barladului……
Să aprindă lumânări și. Sa l pomenească pe TIRU ! Deși nu a avut multa carte a avut școală vieții.! El a adus Partida Romilor „la Vaslui pe cheltuiala sa !
Acum au apărut ăștia lingai și analfabeți ! Ce sa ceri de la Sergiu și de la ăla de la Bârlad ?
Au lăsat sediul partidului de izbeliște ! Nu știu să scrie o cerere ,nu știu să deschidă un calculator !
Ci este aceasta Ingrid!
Și din nou apare Prisan ? Se știe că este. U Partidul e clar însă ce a făcut ptr rommi ?
Vine Bucureștiul ședința și ne spune că ușor acum vorbeste El ! Se cred atotștiutori și ptr ei Sergiu și cu laa de la Bârlad sunt ok !
Sa lase loc tinerilor care au scoli care știu să citească și să scrie corect românește !
De ce vor sa facă filiala județeană la Barlad? Sa lase aici la Vaslui aici este capitala de judet !aici sa înființat partidul !
Domnilor de la București când veniți în provincie nu ne mai puneți pumnul în gură și ne dați voie sa vorbim.cand vreți dvs !
Speram Ia o ședință deschisă in care sa participe adevărații oameni și să fie aleși liberi !
Pe cind se vor da informatiile referitoare la banii alocati partidei judetene Vaslui , sii cum trebuiesc cheltuiti? Deoarece toți liderii se pling ca ca cheltuiesc din propriu buzunar bani pentru activităti.
E bun SERGIU ca are cine sa l mai frineaze- ficioru- de la ciordeala si alte ocupatii senzuale. d ra INGRID secretara/ salariata partidei destituita din functie de ce nu ocupa functia de inspector scolar pentru rromi… ? Doar este apropiata de Daniel Vasile. Căă e pacat sa ramăna asenenea bunăciune fara ocupație
Elvis cand tu si tactu erati la puscarie pt camatarie,Sergiu a fost alaturi de voi. Acum voi ce faceti?600 de milioane sunt 600 de milioane,Elvis.
😂😂😂când Lupu era șmecher voi nici fraieri nu erați….
Totul a fost stricat de Daniel Vasile. Acum vrea sa puna sef pe ruda concubinei (care e neam cu ginerele lui Prisan. ) de ce nu se vrea un grup parlamentar ca la maghiari? Rromii inca sunt organizati/condusi de un ONG care seamana bine cu PCR. Ar trebui sa renunte toti la functiile detinute. Si sa fie transparența totala in cheltuirea banilor alocati de guvern.
Nu este vorba de nicio revolta ci doar de actiunile unor personaje care sunt cunoscute ca fiind frustrate,fara caracter si ticaloase!Dac-ar fi avut un dram de responsabilitate fata de romi ar fi constatat ca ,,masura,, a fost pripita si exagerata si ca efectele acesteia a suspendat reprezentarea romilor fata de institutiile cu care se afla pe rol rezolvarea unor probleme extrem de importante pentru intreaga comunitate.Sa le fie rusine acestor cozi de topor,care de fiecare data ataca in mod las si primitiv o organizatie reprezentativa a romilor,generand confuzii,tulburari,intr-o comunitate din care fac parte si au fost sau sunt in continuare membri ai Partidei!e bine sa nu mai promovati asemenea specimene ,care au intentii vadit dusmanoase impotriva reprezentantilor actuali ai partidei!In mod corect ar fi trebuit sa abordati si pe cei care sunt intr-o permanenta relationare cu institutiile locale si judetene!
La fel si la Negresti. Sunt etnici rromi bine integrați in comunitate, apreciați si cu mult potențial. Aceștia ar trebui sa fie aleși.
Pesti si camatari :)))
Nu la ei ma refeream. 🙂