Sute de persoane din comuna prahoveană Dumbrava s-au revoltat, joi 7 ianuarie, în ziua în care un tânăr de 20 de ani, tatăl a doi copii, urma să fie înmormântat. Cătălin Andrei Lache a fost omorât în bătaie după un scandal izbucnit la o petrecere, a doua zi de la Revelion. Principalul suspect al crimei a fost lăsat în libertate de către judecători. Peste trei sute de persoane, oameni în vârstă, dar şi copii, s-au adunat, joi dimineaţă, în faţa casei din satul Cornu de Sus, comuna Dumbrava, unde a locuit tânărul ucis în bătaie. Îmbrăcaţi cu tricouri albe cu portretul victimei pe piept, oamenii au pornit în marş pe străzile satului şi au cerut să se facă dreptate. Rudele şi prietenii tânărului omorât sunt revoltaţi că autorităţile au lăsat în libertate pe cel suspectat de omor. ”Am fost sfidaţi de către criminali. În timp ce noi ne jeleam mortul, ei se plimbau liberi cu maşinile prin comună. Vrem să se facă dreptate, dacă nu, ne vom face noi”, a declarat unul dintre apropiaţii bărbatului ucis. Potrivit acestuia, Cătălin fusese ameninţat de către mai multe persoane încă de la sfârşitul anului trecut. Motivul nu este clar, dar ameninţările cu moartea s-au concretizat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie. Scandalul ar fi pornit de la un conflict minor între mai mulţi tineri care au participat la o petrecere, unde s-a consumat excesiv alcool. Unul dintre participanţi ar fi aruncat o ţigară aprinsă într-un pahar plin cu băutură. Acest gest a fost suficient pentru a declanşa o ceartă care a degenerat rapid. Cătălin a reuşit să fugă din casa în care izbuncise scandalul, dar a fost urmărit cu maşinile pe străzile din sat.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.