* Intrarea neaşteptată în concediu a lui Marius Stan a fost urmată de egalul sec cu nou-promovata CS Mioveni şi de o zi în care s-a crezut că arestarea preşedintelui Comisiei Centrale de Arbitri are legătură directă cu Oţelul * Mâine urmează meciul cu Benfica Lisabona, din Liga Campionilor
Nici lapte şi nici miere
Unde-i vara tânără în care medaliile de campioni plus trofeul Ligii I soseau în premieră la malul Dunării? Laptele şi mierea celei mai neaşteptate câştigătoare a întrecerii interne par să se fi terminat, situaţia devenind aproape insuportabilă pentru suporterii roş-alb-albaştri.
Deşi mâine, 27 septembrie, va avea loc primul meci considerat pe teren propriu în Liga Campionilor, sărbătoarea păleşte din cauza evenimentelor petrecute recent. Locul ocupat în clasamentul la zi al Ligii I părea să fi fost dres o dată cu victoria la Sibiu, în etapa precedentă, un 1-0 obţinut pe final în faţa Voinţei.
A fost nevoie însă de intrarea subită în concediu a directorului general Marius Stan – imediat după jocul din „Cupa României”, cu Oltchim Rm. Vâlcea – pentru ca normalitatea să deraieze.
„Voi lua măsurile care se impun!”
Conflictul lui Stan cu acţionariatul clubului gălăţean n-a putut fi acoperit printr-o victorie cu CS Mioveni, în runda a opta a sezonului curent, jocul lui Antal, Ibeh şi compania, dar mai ales rezultatul final (0-0, cu puţine ocazii de poartă), trimiţând acasă mii de oameni nemulţumiţi. A fost pentru prima dată când antrenorul Dorinel Munteanu şi-a acuzat pe faţă jucătorii, cerându-le scuze public fanilor.
„N-am făcut totul pentru victorie, n-am alergat cât ar fi trebuit! Îmi pare foarte rău că fanii n-au primit ce meritau. Voi lua măsurile care se impun, nu se poate ca unii să beneficieze de prea multe şanse şi să nu ajute cum trebuie echipa”, a declarat Neamţul, nervos şi pentru că a trebuit să-l scoată pe Paraschiv la doar 30 de minute de la trimiterea sa pe teren: „Doctorul a zis că-i apt, dar de fapt avea probleme musculare. E inadmisibil!”
Ipoteza falsă de sâmbătă
Sâmbătă dimineaţă, după arestarea lui Vasile Avram, preşedintele Comisiei Centrale de Arbitri, exploda şi „bomba”: postul de radio Sport Total FM, preluat apoi de întreaga presă centrală, a susţinut ipoteza că şeful „fluieraşilor” ar fi ajuns la Direcţia Naţională Anticorupţie din cauza Oţelului şi a meciurilor aşa-zis trucate în campionatul trecut pentru câştigarea locului de Champions League.
„Să vină cu dovezi, nu să arunce vorbe aiurea! Sunt prostii care nu merită comentate, vrem să fim lăsaţi în pace”, a comentat, din concediu, Marius Stan, pentru ca abia după miezul nopţii, când toată lumea ar fi pariat că se va lăsa cu zornăit de cătuşe la gruparea de la Dunăre, DNA-ul să precizeze că de fapt era vorba de un caz de corupţie în care, pe lângă Avram, mai este implicat un apropiat al clubului FCM Tg. Mureş.