Republica Moldova și Ucraina avansează în procesul de aderare la UE. Primele negocieri încep luni
Ambasadorii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au convenit vineri să avanseze negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, urmând ca prima etapă a discuțiilor să înceapă luni, potrivit Reuters.
Președintele Nicușor Dan a salutat vineri decizia statelor membre ale UE de a deschide primul cluster de negocieri de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.
„O zi de referinţă pentru istoria extinderii Uniunii Europene. Cele 27 de state membre au agreat să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina, prin deschiderea primului cluster dedicat valorilor fundamentale”, a scris, vineri seară, pe X, preşedintele Nicuşor Dan.
Potrivit acestuia, „România a susţinut statele vecine încă de la începutul acestui proces şi va continua să le stea alături cu expertiză şi sprijin multisectorial pe tot parcursul lor european”.
„O Europă unită, care îşi extinde spaţiul de democraţie, securitate şi prosperitate, este o Europă mai puternică şi mai competitivă. Viitorul Republicii Moldova şi al Ucrainei este în familia europeană”, a mai transmis preşedintele.
Deși Ucraina continuă să se confrunte cu invazia Rusiei, președintele Volodimir Zelenski a făcut din aderarea la Uniunea Europeană unul dintre principalele obiective strategice ale țării, considerând-o o modalitate de a ancora Ucraina în spațiul politic european.
UE a decis în decembrie 2023 deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, însă discuțiile nu au putut începe efectiv din cauza opoziției fostului guvern al Ungariei față de candidatura Kievului la aderare.
Însă noul guvern de la Budapesta a ajuns în această lună la un acord cu Kievul privind drepturile minorității maghiare din Ucraina, deschizând astfel calea pentru ca Ungaria să renunțe la blocajul asupra primei etape a negocierilor de aderare.
În cadrul unei reuniuni desfășurate vineri la Bruxelles, ambasadorii statelor membre au convenit ca atât Ucraina, cât și Republica Moldova să poată începe negocierile privind primul „grup” de domenii de politici publice în care trebuie să își reformeze legislația pentru a respecta standardele Uniunii Europene.
În procesul de aderare la UE, statele candidate negociază mai multe „capitole” de politici, grupate în șase clustere tematice, care acoperă domenii precum drepturile fundamentale, piața internă și relațiile externe.
„Uniunea Europeană a făcut încă un pas important în procesul de negocieri cu țara noastră. Astăzi, cele 27 de state membre au adoptat în unanimitate poziția comună de negocieri pentru deschiderea oficială a primului grup de capitole – „Valori fundamentale”, clusterul care stă la baza întregului proces de pregătire pentru aderare…https://hotnews.ro/republica-moldova-si-ucraina-avanseaza-in-procesul-de-aderare-la-ue-primele-negocieri-incep-luni-ursula-von-der-leyen-un-pas-important-inainte-2272179