Mafia de la guvernare instaurează teroare // Pe fondul declamării de către guvernanţii moldoveni, aleşi la miez de noapte, a unui progres şi a unor reforme nemaivăzute, în realitate Republica Moldova se află într-un declin continuu, care se adânceşte zi de zi. Pe lângă sărăcirea populaţiei, focarul exploziv al corupţiei la toate nivelurile în stat şi oligarhizarea statului, un alt aspect extrem de periculos al regimului dictatorial Plahotniuc capătă amploare. Este vorba despre persecutările care s-au înteţit alarmant în ultimele luni.
Că este vorba despre oprimări staliniste şi nimic altceva o dovedeşte modul în care toţi cei care merg împotriva regimului ajung, unul câte unul, pe mâna justiţiei lui Plahotniuc. Fie că sunt judecaţi cu viteza luminii, după uşi închise, fie că li se incriminează pretinse fapte care ar fi avut loc în deceniul trecut, fie că sunt ameninţaţi în stilul anilor ’90, cert este că regimul controlat de Al Capone de Grozeşti nici măcar nu încearcă să mascheze represaliile.
În ultima perioadă, au avut loc atacuri grave la adresa jurnaliştilor care luptă cu regimul. Cel mai dur a fost ameninţat şi intimidat jurnalistul Constantin Cheianu, realizatorul emisiunilor „Ora de Ras” şi „Mai pe scurt” de la Jurnal TV, fiind cunoscut pentru criticile sale acerbe la adresa regimului oligarhic şi, în special, a lui Plahotniuc. Acum două zile, s-a împuşcat în geamul apartamentului în care locuieşte fiica jurnalistului. „Mai mulţi poliţişti au fost acasă la fiică-mea pentru a cerceta incidentul cu geamul spart. Au stabilit că nu este vorba despre o pietricică ori altceva de genul acesta, ci de un proiectil lansat dintr-o armă de foc, proiectil (glonte, bilă, etc.) pe care însă nu l-au putut găsi. Versiunea lor prealabilă este – act de huliganism”, a declarat Constantin Cheianu.