Local

REPUBLICA BÂRLAD | Taxe mai mari pentru noroaie!

DE CE?… Peste 40 de străzi din Bârlad au primit o încadrare mai înaltă, considerându-se astfel că bârlădenii au condiții mai civilizate și astfel, conform încadrărilor, va crește și taxa către primărie. Întâmplarea face ca pe o astfel de stradă mocirloasă să locuiască și consilierul local Mircea Leonte, așa că acesta a venit la ședință cu două fotografii care ilustrează realitatea de pe teren. Le-a arătat la toată lumea și, în special primarului Boroș, și a pus întrebarea legitimă: de ce ar plăti taxe mai mari un bârlădean care locuiește pe o astfel de stradă? Primarul a recunoscut că strada nu e foarte elegantă, dar a spus că încadrarea superioară se datorează faptului că acolo au fost efectuate lucrări pentru apă și canalizare. De fapt, așa cum a rezultat în urma discuțiilor, lucrările în cauză nu au fost încă recepționate așa că argumentul primarului s-a cam clătinat.

În ședința pe comisii a CL Bârlad, s-a discutat și despre o nouă încadrare a străzilor din Bârlad. Această încadrare este importantă, pentru că asta înseamnă o taxare și impozitare mai mare pentru locuitorii care locuiesc în acele zone. Conform proiectului de hotărâre, este vorba de aproximativ 40 de străzi din Bârlad, considerate a fi superioare din punctul de vedere al confortului! Făcându-și temele de acasă, consilierul Mircea Leonte a făcut fotografii pe strada sa, una care tocmai a avansat la zona B de taxare și le-a arătat în timpul ședinței.

„Nu cred că așa trebuie să rate o stradă încadrată în zona B”

„Am aici două poze de pe o stradă și aș vrea să vă întreb dacă puteți să-mi spuneți în ce măsură această stradă se încadrează în zona B. Este vorba despre strada Burebista   pe care locuiesc eu și care arată așa după o ploaie. Nu suntem prinși în niciun plan, nici pietruire, nici asfaltare, absolut nimic. Nu cred că așa trebuie să arate o stradă încadrată în zona B și sunt mult mai multe. Eu v-am dat-o pe asta pentru că asta e strada pe care locuiesc”, a spus consilierul Leonte. Fiind luat prin surprindere, primarul Boroș a căutat îndelung prin hârtii ca să se dumirească despre ce este vorba. Abia după ce i-a suflat un funcționar din primărie, acesta a explicat timid: „Acolo, dacă s-au efectuat lucrări de canalizare și de apă, conform legii, din C trece în B”. Explicația nu a ținut foarte tare, pentru că același consilier l-a întrebat dacă au fost finalizate lucrările menționate. „Cumva a fost făcută recepția la canalizare, la apă? Pe rețeaua care a fost făcută acum nici nu s-au montat apometrele. Păi, cum adică, plătim ceva înainte să primim? Ne schimbați zona de încadrare. Eu nu vorbesc despre strada Burebista, ci despre multe străzi din cartierul Podeni”, s-a ținut tare Mircea Leonte.

Duel verbal Leonte – Boroș

„Conform proiectului de apă și canal Bârlad, care este executat de Aquavas Vaslui și SC Motris SA Bacău, el trebuie terminat la finele lui 31 decembrie 2025. Are același regim ca și proiectele pe care le derulăm și noi în Bârlad. El va fi terminat la sfârșitul anului și noi vorbim de taxele și impozitele pentru 2026”, a precizat primarul Dumitru Boroș.

„Un lucru terminat este atunci când s-a făcut recepția. Având în vedere că nu se mai lucrează de un an de zile de către Motris la montarea apometrelor, la pus acele capace care deja sunt călcate de mașini și v-am spus că nu e vorba despre strada mea, ci multe, multe străzi. Nu cred că este normal să fim incluși în zona B, în timp ce noi avem condiții de C sau D. Ca să nu mai vorbim că începând cu 1 ianuarie se măresc și taxele locale cu 75%.”, consilierul Mircea Leonte.

4 comentarii

  1. Mai leonte, nu te linstesti, te-a batut Dumnezeu odată si tu continui sa-ti faci dusmani? Taci dracului din gura ca te faci de ras, mergi la gogoseria ta infecta si evazionista si curata mizeriile! Categoriile strazilor nu se da dupa interesele consilierilor din Barlad! Te lauzi prin tot orasul ca tu faci scandal la fiecare sedinta si ca-l contrezi pe primar in toate proiectele?! Functia pe care o ai e trecatoare, nu uita!

  2. Ca de obicei Bouros sfideaza pe toata lumea! Se conduce dupa zicala ”Dupa mine potopul!” Vai de barladeni dupa ce va placa din functie si isi va etala adevarata avere acumulata in acesti ani, din salariul amarat de la stat! Poate se hotaraste Angheluta sa faca acord de recunoastere a vinovatiei contra unor denunturi si atunci sa vezi cum se va devoala marea praduiala!

    1. Voi chiar sunteti naivi daca inca mai credeti ca se va schimba ceva! Nu vedeti ca orice am face merge dinr au in mai rau. Ce mare stire este asta? Vorbim despre faptul ca Bouros este exasperat? Ati uitat de imaginile sinistre cand la Piata mica batranii treceau strada in genunchi prin noroaie si de declaratiile ACELUIASI primar de atunci. Pe atunci spunea ca nici el si nici constructutorul nu au vreo solutie (atunci erau in consens) pentru traversarea acelei strazi, ca e cel mai mare proiect al Barladului si ar trebui sa fim mandri de asa ceva. Au trecut 2 ani de la finalizarea strazii si sunt pe nivelul urmator. Au inceput sa sape, sa faca trasee EXACT in strazile pe care le-au modernizat, ba mai mult au pus popice in tot orasul nici masinile sa nu si le mai parcheze nimeni pe strazi unde este loc. Orasul este al lor. Sa nu credeti ca daca el este exasperat de cum merg lucruruile acum are vreo legatura cu noi. NU Categoric NU! Iar de schimbat? Ar fi de ras daca nu ar fi de plans.
      Daca acordul lui Buzamat il vizeaza (desi sunt convins ca nu) deja erau trolii la usa Primariei. Ii vede cineva? Nicidecum! Ba chiar se discuta despre alte costuri pe care sa le platim noi, de parca stam in chirie in acest oras, in orasul lui… in curand orasul Bârlad se va numi bourașul Bârlad!

      1. pai cum asa? buzamat a recunoscut totul si este turnator?
        pupati-l in dos in continuare pe buzamat, asa oameni merita sa aiba barladul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button