
Eradicarea unor boli precum variola ar fi fost imposibilă în condițiile actualei dezinformări despre vaccinuri. Dr. Anthony Fauci: Doar Bulgaria ne întrece în clasamentul eșecului vaccinării, potrivit datelor la zi transmise de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Nu avem nici măcar o treime dintre adulți vaccinați cu ambele doze. Cel mai rău o duce județul Suceava, unde până la 5 iulie s-a vaccinat doar 16,29% din populația eligibilă. Și nu poate fi vorba de lipsa memoriei. Căci la începutul pandemiei aici a fost suferința și a izbit necazul cel mai mare. Harta Sucevei e acoperită de mai multe zone roșii, unde nici măcar 5% din populația eligibilă nu este imunizată. Până-n ultima localitate, declarațiile nefericite ale politicienilor au fost repetate de localnici ca un laitmotiv al neîncrederii în pandemie și-n vaccin. Căci ce altceva „vreți de la niște săraci care nu înțeleg?!”, a punctat un bătrân din comuna suceveană Iaslovăț, prima oprire a reporterilor Libertatea.
Citeşte întreaga ştire: REPORTAJ. „Domnilor, ce vreți de la niște săraci care nu înțeleg?!”. Vaccinarea în comunele sucevene cu rată de 1,99%