NEUTILIZATE… Parlamentul României a adoptat, săptămâna trecută, propunerea legislativă privind regimul vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale. Printre altele, noul act normativ prevede faptul că sesizările legate de existența unei mașini abandonate pe domeniul public se pot face de-acum și online.
O serie de aspecte privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe spațiul public au fost modificate odată cu oficializarea unei hotărâri ce conține noi norme metodologice pentru aplicarea legislației din domeniu. Printre altele, noul act normativ prevede faptul că sesizările legate de existența unei mașini abandonate pe domeniul public se pot face de-acum și online. Potrivit noii hotărâri, sesizările cu privire la un vehicul abandonat pe spațiul public se pot face și prin e-mail sau, acolo unde e posibil, printr-un formular online. În afara utilizării unor mijloace electronice, sesizările scrise se pot transmite fie primarului, fie polițiștilor din localitate (zonă) și prin serviciul poștal sau de curierat. Totodată, așa cum se întâmpla și înainte, sesizările se pot face și verbal la sediul autorităților amintite. Sesizările verbale pot fi adresate direct, la sediul autorităților locale sau al secției de poliție, precum și telefonic, la numerele de telefon afișate la sediul și pe pagina de internet ale acestora. De asemenea, în legătură cu procesul-verbal de constatare ce trebuie completat la identificarea unui vehicul părăsit, în noul act normativ este prevăzută semnarea acestuia doar de către un martor, alternativ cu efectuarea de planșe foto din care să rezulte situația vehiculului și care cuprind, în mod obligatoriu, data și ora efectuării. Noile norme metodologice prevăd în continuare atribuția primarilor și a conducătorilor secțiilor de poliție de a încheia protocoale pentru stabilirea modalităților concrete de colaborare pentru aplicarea legislației privind mașinile abandonate pe domeniul public. În HG 152/2023 este preluată din normele vechi (HG 156/2003), ca atare, competența primarilor de a asigura identificarea și amenajarea unor locuri destinate depozitarii vehiculelor fără stăpân, a vehiculelor abandonate, precum și a bunurilor aflate în interiorul acestora. În plus, pentru că, potrivit regulilor, vehiculele declarate de autoritățile administrației publice locale fără stăpân sau abandonate sunt radiate din evidențe, noua hotărâre stabilește că primarul este cel care transmite către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea o copie a dispoziției prin care vehiculul a fost declarat astfel. Pe lângă alte aspecte legale privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri ce aparțin statului, noua hotărâre stabilește și ce elemente sunt luate în calcul atunci când se stabilește că o mașină este fără stăpân sau abandonată și se stabilește ridicarea ei: gradul de uzură ridicat al acestuia, de natură a-l face impropriu utilizării conform destinației; lipsa unor părți componente; radierea din circulație; lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto; expirarea termenului inspecției tehnice periodice (ITP). Din 2020, cei care-și abandonează mașinile riscă să rămână fără ele după numai șase luni, nu după un an, așa cum era înainte.
bai Ripane, daca iti dau de baut pana te pisi pe tine imi dai si mie libere cum ii dai lui Carp?….
Spuneți asta și lui Chelaru ca el nu se mai trezește din băutură cu colegii lui care se pisa pe ei.