spot_img
7.7 C
Vaslui
18-oct.-2024
spot_img

RECLAMAȚIA ZILEI | Hușenii s-au supărat pe „ghiaurul” misterios, care a tapetat stațiile cu afișele Festivalului Medieval de la Vaslui

- Advertisement -
NEMULȚUMIRE… O stație de autobuz din Huși a fost tapetată cu afișe de la Festivalul Medieval, fapt ce i-a nemulțumit pe localnici.

PROBLEMĂ… Un mic ecou al festivalului „Vasluiul Medieval” a ajuns și la Huși. Și nu e vorba despre reconstituirea vreunei bătălii istorice prin vreun cartier al bătrânului târg sau de vreun atelier tematic, așa cum au fost amenajate unele la ansamblul monumental „Podul Înalt”, ci de faptul că cineva a adus un braț de afișe și le-a lipit pe unde a crezut că ajunge mai degrabă în atenția celor interesați.

Un altfel de loc a fost stația de autobuz din zona „Romarta”, care are pereții transparenți. Și harnicul promotor al evenimentului organizat de Muzeul Județean Vaslui a lipit pe stație câte afișe au încăput. Numai că gestul i-a supărat pe unii localnici, care n-ar fi fost de acord cu locul ales pentru lipirea afișelor, motiv pentru care, cu câteva poze doveditoare, au reclamat la Primărie, în deja consacratul spațiu pentru sesizări virtuale. „Consider că cetățeanul nu este îndestul de informat (vânzări, cumpărari, filme, disco…) au mai rămas spațiile de pe geamuri?”, a întrebat, indignat, unul dintre reclamanți. „De apreciat că politienii locali, unii, nu au făcut așa ceva nici în campania electorală, adică au cruțat geamurile de la stațiile de autobuz, gardurile, magazinele etc. de afișe, dar uite că a fost neiertător vreun „ghiaur” de la Festivalul Medieval de la Vaslui, care a venit să murdărească stațiile de autobuz din Huși. Unde sunt panourile publicitare, dacă tot voiați să anunțați ceva în mod civilizat?”, a fost o altă reacție. Un hușean mai moderat a vrut să facă pace în vâltoarea opiniilor. „Lasă, măi, că nu a mâncat stația și nici nu a spart geamurile. A pus un afiș. Să vină „416” să le dea jos și apoi să le spele. Că și așa erau murdare de praf geamurile. N-am fost la festivalul de la Vaslui, pentru că noi avem festivalurile noastre la Huși. Nu le mai numesc pentru că se știu ele, precum și instituțiile pe unde numai în festivaluri o ținem…”, a fost o altă opinie. „Mulțumim de invitație, domnilor organizatori, dar altădată ne-am bucura dacă v-ați limita la un anunț pe Facebook. Zic, să nu mai tăiem pădurile ca să facem hârtia pe care să o măzgălim fără rost și care ajunge după cum se vede. Eu așa îmi învăț elevii la școală, să nu își bată joc de natură, de păduri, de hârtie, dacă vrem să avem o planetă sănătoasă. Dar măcar elevii mei au 8 – 9 ani…”, a reacționat, cu aluzie, și o învățătoare din „orașul dintre vii”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. „N-am fost la festivalul de la Vaslui, pentru că noi avem festivalurile noastre la Huși. ” Ca sa vezi cat de rautaciosi sunt aia din Husi, isi merita soarta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.