Un turist român a atras atenţia pe un grup dedicat fanilor insulei Thassos că destinaţia ajunge să semene din ce în ce mai mult cu litoralul românesc. El a argumentat arătând că inclusiv calitatea uleiului de măsline pe care-l cumpăra de aici a scăzut dramatic, fapt care a atras o replică agresivă din partea unuia dintre proprietarii companiei.
Iulian, un turist român, se plânge pe Forum Thassos de înrăutăţirea serviciilor de pe insula foarte populară pentru conaţionali: „Merg în Thassos de peste 7 ani de zile, aşa că nu sunt chiar un necunoscător al locurilor şi al obiceiurilor locale. Thassos-ul beneficiază în ultimii ani de reclama pe care i-am făcut-o fiecare dintre noi în ultimii ani, pe meritul lor desigur. Anul acesta am citit de foarte multe ori că au fost probleme cu cazările, oameni care s-au trezit că nu au unde să se cazeze deşi rezervaseră cu mult timp înainte, iar justificările „gazdelor” au fost puerile, aproape de fiecare dată, ceea ce a lăsat o impresie de neseriozitate.”
Iulian avertizează asupra faptului că în ciuda încrederii pe care o au acum românii în calitatea serviciilor din Thassos, aceştia pot renunţa la destinaţie foarte uşor: „Ar trebui să înţeleagă că aceşti români au trăit deja dezamăgirea litoralului românesc şi sunt foarte sensibili la nuanţe şi aşa cum au procedat renunţând la litoralul românesc, o pot face şi la Thassos şi la orice altă destinaţie. Nu mi-aş dori să se întâmple asta.”..https://adevarul.ro/stiri-locale/cluj-napoca/reactia-dura-a-unei-companii-din-grecia-fata-de-un-2199044.html