REZULTATE… Peste 200 de persoane legitimate, mai mult de 125 de autoturisme controlate și 33 de sancțiuni contravenționale aplicate – acesta este bilanțul unei ample acțiuni desfășurate de polițiștii vasluieni în orașul Negrești și în localitățile arondate. Acțiunea a avut loc pe 13 mai, în intervalul orar 14:00 – 22:00, fiind coordonată de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, prin Serviciul de Ordine Publică, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui.
La activități au participat peste 25 de polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, combaterea criminalității economice, investigații criminale și acțiuni speciale, sprijiniți de jandarmi. Scopul raziei a fost menținerea ordinii și siguranței publice, prevenirea faptelor infracționale și combaterea activităților comerciale ilegale. În cadrul controalelor, polițiștii au efectuat peste 60 de testări pentru depistarea consumului de alcool și substanțe psihoactive în rândul șoferilor. În urma verificărilor au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 15.000 de lei. Cele mai multe amenzi, respectiv 23, au vizat abateri la regimul rutier. Alte patru sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea obligației de utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale, conform OUG 28/1999, iar alte patru pentru încălcarea prevederilor privind comercializarea produselor și serviciilor de piață. Polițiștii au reținut patru certificate de înmatriculare, un permis de conducere și un set de plăcuțe de înmatriculare. Totodată, oamenii legii au constatat și săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației rutiere. Potrivit reprezentanților IPJ Vaslui, astfel de acțiuni vor continua în tot județul, în special în zonele considerate cu risc criminogen ridicat, pentru prevenirea faptelor ilegale și menținerea unui climat de siguranță publică.
Cei mai mulți dintre noi credeam că odată cu ieșirea la pensie a unor dinozauri vor veni niste tineri educați , frumoși cu mentalitate sănătoasă. Ei bine nu a fost așa , au venit niște mârlani, aroganți, proști și doar frezele îs de ei. Au vânzolit tot orașul pt 15000 de lei , nici un criminal descoperit, nici o rețea de droguri prinsă, nimic. Au dat câteva amenzi la centură , trusă și la prins pe unul fara asigurare. Multe amenzi forțate
Trăim într-o țară în care milițienii încă respiră și unde abuzurile sunt la ordinea zilei
Si ce au găsit, in mod deosebit???
Nimic, resurse consumate aiurea!
Zgomote de sirene ca la sala de jocuri mecanice, pentru nimic!
Măsură ar fi vrut sa vina drept contrapondere pentru episodul cu dansatul pe masa al unor polițiști.
Asta este imaginea reala, cea a frustrarilor care, pe de o parte, ii fac sa danseze pe mese, iar cealaltă, sa facă pe zbirii când vor mușchii lor in zgomot de sonerii de jocuri mecanice.
Cinste lor, bravilor politisti!
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Cei mai mulți dintre noi credeam că odată cu ieșirea la pensie a unor dinozauri vor veni niste tineri educați , frumoși cu mentalitate sănătoasă. Ei bine nu a fost așa , au venit niște mârlani, aroganți, proști și doar frezele îs de ei. Au vânzolit tot orașul pt 15000 de lei , nici un criminal descoperit, nici o rețea de droguri prinsă, nimic. Au dat câteva amenzi la centură , trusă și la prins pe unul fara asigurare. Multe amenzi forțate
Trăim într-o țară în care milițienii încă respiră și unde abuzurile sunt la ordinea zilei
Te înșeli, nici măcar frezele nu sunt ei.
În rest, miros a parfum ieftin de 15 lei luat din farmacii.
Polițiști, ce mai!