Beatrice Rancea susţine că Hadji-Culea îi tratează pe angajaţii Operei ca pe nişte intruşi. Au fost şicane serioase începând de la închirierea sălilor până la închiderea centralei termice iarna. „Nu ştiu despre ce tensiuni este vorba“, ne-a declarat directorul Teatrului.
După ce, duminică seara, pe Scena Teatrului Naţional din Iaşi, regizorul Andrei Şerban a scos la lumină faptul că există o serie de neînţelegeri între Opera şi Teatrul din Iaşi, subiectul principal de discuţie din lumea culturală a Iaşului a fost ieri ideea acestuia de unificare a celor două instituţii de cultură într-una singură. Însă, contactată telefonic în cursul zilei de ieri de reporterii „Ziarul de Iaşi“, managerul Operei, Beatrice Rancea, a dezvăluit că nu există doar neînţelegeri, ci o adevărată ruptură. Conform acesteia, Opera a fost ostracizată de către conducerea Teatrului dintotdeauna, dar conflictul dintre cele două instituţii a început din urmă cu doi ani, când a fost numită Beatrice Rancea la conducerea Operei. Iar luptele s-au dat de la dreptul de a putea deschide uşa de la intrare la închirierea sălilor şi până la pornitul centralei iarna.
Aceasta spune că încă de la bun început i s-a transmis că Teatrul Naţional Iaşi consideră faptul că Opera este un chiriaş în clădirea din centrul Iaşului.
„Hadji-Culea consideră că noi suntem nişte chiriaşi, un colectiv care incomodează şi mi-a spus clar că trebuie să părăsim cât mai repede teatrul, să ne găsim un alt sediu, pentru că incomodăm foarte tare. Şi când cineva te tratează ca pe un chiriaş, când ţi se spune că eşti tolerat, orice tentativă de dialog devină ciudată. E greu de realizat un parteneriat fiindcă această clădire este a Ministerului Culturii pe care noi trebuie să o împărţim egal având drepturi comune, nu? Suntem trataţi ca nişte intruşi în această clădire“, a declarat Beatrice Rancea.
Aceasta explică faptul că încă de când Opera a fost înfiinţată, în 1956, nu a existat un acord scris pentru împărţirea spaţiilor dintre cele două instituţii. Ba mai mult, Beatrice Rancea spune că, la început, personalul Operei nu avea nici măcar chei pentru încăperile care reprezentau spaţiu comun.
„Dacă voiam să deschid uşile din faţă, trebuia să cer permisiunea Teatrului, dacă voiam să trag draperiile din foaier, la fel. Am reuşit să realizăm totuşi un protocol în urmă cu doi ani, primul de acest fel, iar în marea majoritate a spaţiilor avem aceleaşi drepturi ca ei. Până să vin eu, Opera a fost un partener comod pentru Teatru pentru că nu s-a impus, dar când am avut nevoie de spaţii fiindcă am montat producţii importante, au apărut problemele. Asta în condiţiile în care ei sunt 110 angajaţi şi noi aproape 300 şi avem spaţii mai puţine decât ei“, a adăugat managerul.
Repetiţii cu centrala închisă iarna
Aceasta a declarat că au surprins-o şi pe ea declaraţiile pe care le-a făcut regizorul Andrei Şerban, însă le pune pe seama problemelor pe care le-a avut când a fost vorba de spectacolele acestuia. Beatrice Rancea povesteşte cum conducerea Teatrului a vrut să scoată pentru două săptămâni Opera de pe Scena Teatrului Naţional pentru a repeta pentru un premieră, în condiţiile în care sala era rezervată cu un an de zile în avans. Mai mult, aceasta povesteşte că singura dată când Opera a cerut să folosească Teatrul Cub pentru repetiţii la „Indiile Galante“, de Andrei Şerban, au găsit teatrul încuiat şi apoi scena ocupată cu un alt decor. Însă managerul susţine că în acest caz conflictul a luat o amploare mai mare, Teatrul oprind încălzirea centralizată în instituţie pe motiv că centrala ar fi defectă, când de fapt acest lucru nu era adevărat.
„La repetiţiile pentru «Indiile galante» stăteam cu căciula şi paltoanele pe noi, ne ţineau în frig şi ne spuneau că sunt nu ştiu ce probleme la centrală, pentru că doar ei aveau acces. Când am ajuns noi la centrală, am văzut că aceasta funcţiona perfect, doar că era închisă“, a adăugat Beatrice Rancea.
Coproducţie cu finanţare unică
Managerul Operei susţine însă că nu au fost singulare cazurile în care au avut probleme cu folosirea resurselor clădirii Teatrului. Aceasta a prezentat, spre exemplu, cazul spectacolului „Troienele“, montat tot de Andrei Şerban, care trebuia să fie iniţial o coproducţie între cele două instituţii ieşene. Teatrul însă s-a retras după ce actorii dăduseră deja audiţii pentru roluri. Apoi a mai existat un spectacol care trebuia să fie coproducţie, „Kabaret – Nostalgie în două părţi“, la care trebuiau să participe actorii teatrului şi soliştii de la balet de la Operă.
„Acest spectacol noi l-am propus şi când l-am propus ni s-a spus că Teatrul nu are bani pentru a suporta jumătate din costurile producţiei. Eu am reuşit să îl prind atunci în proiectele Operei, iar când trebuia să se joace, la Teatrul Cub, a fost programat într-una dintre zilele libere alte teatrului“, a precizat Beatrice Rancea.
Programarea într-o astfel de zi a însemnat că Opera a trebuit să plătească oameni care să vină să facă partea de tehnic, de la lumini la sonorizare, pentru că cei de la instituţie nu lucrau în zilele respective.
„Mai mult, acesta s-a jucat doar de două-trei ori pentru că Hadji-Culea nu a dorit să îl mai programeze. Eu am în caietul de sarcini al postului, la unul dintre puncte, crearea unei înţelegeri cu teatrul şi realizarea spectacolelor în coproducţie. Şi aş vrea asta, aş vrea să pot face asta, am putea realiza lucruri atât de frmoase, e o lume extraordinară pe care am putea-o aduce publicului, dar trebuie să existe înţelegere“, a adăugat Beatrice Rancea.
Teatrul îşi vrea şi el numele pe staţiile de tramvai
Managerul Operei, Beatrice Rancea, a precizat că sunt şi mai multe probleme administrative care existau înainte în relaţia cu Teatrul. Spre exemplu, aceasta susţine că a descoperit la venirea în Operă că instituţia plătea jumătate din facturile de întreţinere pentru spaţiile pe care Teatrul le deţinea în exclusivitate şi, mai mult, jumătate din costurile înreţinerii apartamentelor private al membrilor Teatrului.
„Mi-au venit nişte facturi foarte mari şi m-am întrebat de ce nu au venit aşa pe perioada iernii. Când am cerut factura de la Teatru mi-au spus că nu o au, am reuşit să o obţin şi când am luat pe fiecare capitol facturile noi plăteam jumătate din toate spaţiile Teatrului unde nu aveam acces şi unde nu intrasem niciodată pentru că nu aveam spectacole. Plăteam pentru Sala Studio, pentru Teatru Cub, dar şi întreţinere pentru apartamentele de serviciu pe care le avea Teatrul. Şi noi aveam un buget mult mai mic“, precizează managerul.
Mai nou, aceasta a precizat că personalul contabilităţii Teatrului strânge semnături din ambele instituţii pentru ca cele două staţii de tramvai care au fost renovate să fie modificate de către Primărie, pe motiv că nu apare acolo şi numele Teatrului.
„În spaţiile respective am pus muzică clasică, am tapetat pereţii, iar de o săptămână Teatrul are un tabel în care strânge semnături împotriva a cee ce am făcut noi acolo ca să predea Primăriei. Se întreabă de ce nu este şi Teatrul acolo, cum ne permitem să punem doar Opera, ori noi am supus proiectul de un an de zile Primăriei, a trecut de nu ştiu câte consilii. Am înţeles că doamna contabil şefă umbla cu tabelul şi pe la repetiţii“, a precizat managerul.
Hadji-Culea: „Noi nu avem probleme“
Reporterii „Ziarului de Iaşi“ au reuşit să vorbească cu Cristian Hadji-Culea, managerul Teatrului, înainte ca Beatrice Rancea să îşi exprime o poziţie oficială tranşantă împotriva acestuia. Întrebat despre relaţiei „câine-pisică“, pe care le-a sugerat în discursul său Andrei Şerban, Cristian Hadji-Culea a negat existenţa oricăror neînţelegeri.
„Nu ştiu despre ce tensiuni este vorba. Evident că e mai simplu să fie o singură instituţie într-o clădire decât două. E ca şi cum ai avea un apartament în care locuiesc două familii. În măsura în care cele două sunt civilizate şi pot coabita, atunci nu sunt probleme. Iar noi nu avem probleme. A face o unificare acum ar însemna să se facă la fel peste tot în ţară şi peste tot văd o coabitare şi o colaborare decentă“, a declarat Cristian Hadji-Culea.
Acesta a spus că „nu e entuziasmat“ de faptul că este multă lume înghesuită în aceeaşi clădire şi că trebuie să împartă spaţiile, dar „din 1956, de când a fost înfiinţată Opera şi aşeazată în Teatru, aşa a rămas. Toată problema e să existe dorinţă şi pace“. Cristian Hadji-Culea a fost pus însă în situaţia ca postul de manager al Teatrului să fie scos la concurs în urmă cu aproximativ o lună de zile, surse din Ministerul Culturii sugerând că acest lucru s-ar fi întâmplat în urma mai multor plângeri venite de la Iaşi. Concursul a fost însă anulat la scurt timp după aceea, neexistând nici explicaţie pentru scoaterea postului la concurs iniţial şi nici pentru anularea acestui concurs.
„Eu am fost evaluat în urmă cu aproape doi ani, o evaluare care se face o dată la cinci ani, aşa că nu ştiu de ce s-a scos postul la concurs pentru că eu am luat peste 9 ceea ce implică negocierea directă cu mine şi nu scoaterea postului la concurs. Întrebaţi la minister“, a precizat Cristian Hadji-Culea.
Ce spun managerii altor instituţii culturale despre o unificare
Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Române, Filiala Iaşi: „Nu cred că există o reţetă de management apriori câştigătoare. În asemenea situaţii, se fac studii serioase înainte. Prima întrebare care se pune este dacă există vreun caz unde cele două tipuri de instituţii funcţionează împreună. Dacă da, cu ce rezultate?“
Oltiţa Cîntec, director adjunct artistic al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Luceafărul“ Iaşi: „Aceasta este o decizie pe care trebuie să o ia finanţatorul, adică Ministerul Culturii. Pe mine m-ar interesa să văd instituţii ieşene care funcţionează la un nivel valoric foarte ridicat, iar dacă o asemenea unificare instituţională ar avea efecte artistice benefice, nu văd nimic rău în a fi făcute. Operaţiunea nu se face pentru managerul X sau Y, ea trebuie analizată la nivelul general, pentru că dacă este făcută pentru o persoană este greşit. Trebuie să vedem dacă este funcţională şi cui foloseşte.“
