spot_img
spot_img
2.5 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

UPDATE: Ucigașul de la Albești, dus în fața judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă (FOTO/VIDEO)

- Advertisement -
DUBLĂ CRIMĂ…Adinel Chirilă este fiul de 47 de ani pe care tatăl său declară că l-a omorât cu toporul. Și mama acestuia a fost ucisă în același mod.

UPDATE1: Judecatorul de drepturi si libertati a admis propunerea procurorului de caz si a decis arestarea lui Constantin Chirila pentru o perioada de 30 de zile.

UPDATE: Bărbatul în vârstă de 79 de ani, din comuna Albești, care duminică dimineața și-a ucis fiul și soția cu mai multe lovituri de secure a fost dus, în urmă cu puține minute, în fața unui judecător de drepturi și libertăți, procurorul de caz solicitând arestarea lui pentru 30 de zile. Ședința a luat sfârșit, iar în aceste momente magistratul deliberează asupra cauzei. Potrivit unor surse juridice, Constantin Chirilă și-a menținut și în fața judecătorului declarația dată după ce a fost reținut, conform căreia el a fost cel care și-a ucis atât copilul cât și nevasta. Bărbatul a mai afirmat că imediat după oribila crimă, a plecat cu mașina spre Bârlad, cu scopul de a produce un accident și de a se sinucide. Acesta s-a răsturnat cu autoturismul pe raza comunei Costești, însă cadrele medicale ale SAJ Vaslui au acționat la timp și au reușit să îi salveze viața. Acum, acesta riscă să își petreacă ani buni în spatele gratiilor.

ÎNTORSĂTURĂ… La prima vedere, dubla crimă de la Corni – Albești pare simplă. Presupusul autor și-a recunoscut faptele, povestind polițiștilor cum și-a hăcuit familia cu toporul. Însă sătenii, dar în special cei care cunosc bine această familie, nu cred, în ruptul capului, că bătrânul și-ar fi putut omorî soția. Pe fiu da, dar în legitimă apărare. Aceștia au un scenariu halucianant, care dă peste cap toată povestea dublei crime de la Corni – Albești. Citiți mai jos declarațiile celor care cunosc bine familia Chirilă și care cred că bătrânul acoperă pe cineva.

Sătenii din Corni – Albești, în special cei care cunosc bine familia Chirilă, nu cred varianta că bătrânul, Constantin Chirilă, și-ar fi ucis soția. Ei, mai degrabă, înclină să creadă că fiul, Adinel, ar fi făcut-o și apoi bătrânul să-și fi omorât fiul într-un acces de furie. Povestea e destul de încurcată. Adinel Chirilă este cunoscut cu probleme psihice. Fusese internat de mai multe ori la Psihiatrie, iar când nu-și lua tratamentul era violent. De multe ori, se lăuda în sat că își va omorî mama. Acum câteva zile, bătrânul Chirilă s-ar fi plâns la vânzătoarea unui magazin că băiatul este foarte violent și că nu știe ce să mai facă. Iată ce confidență i-a făcut acesta vânzătoarei: “Doamnă, mă rog la Dumnezeu să o ia prima dată pe soția mea. Să nu credeți că-i doresc moartea! Doamne Ferește! Dar dacă mor eu primul, la noi se va întâmpla o tragedie”. Chiar în dimineața aceasta, înainte de tragedie, un tânăr a spus într-un magazin că s-a întâlnit cu Adinel, că era destul de tulburat și că se lăuda că-și va omorî mama.

Aceasta este casa lui Adinel. La poartă, o grămadă de PET-uri de bere, arăta că acesta era un bețiv notoriu. Și vecinii spun despre el că era un înrăit consumator de băuturi alcoolice.

“Băiatul acesta este cu probleme mari. A fost, de mai multe ori, pe la Psihiatrie, la Vaslui. Tot timpul se lăuda pe la crâșme, când era provocat de alte persoane, că își omoară mama. Era un alcoolic înrăit. Când am auzit dimineață știrea că bătrânul Chirilă și-a omorât soția și pe fiul său, nu-mi venea să cred. Eu cred că era confuz din cauza celor întâmplate și, probabil, din cauza adrenalinei a spus ce a spus. Nea Costică își iubea soția și nici în ruptul capului nu ar fi omorât-o. La ei era o armonie totală. Fiul le tulbura liniștea cu scandalurile lui. Nea Costică nu bea, nu iese la crâșmă în sat, croșetează și completează rebus în timpul liber. Eu înclin să cred altceva. Adinel, probabil și-a omorât mama, așa cum se tot lăuda în ultima perioadă, iar tatăl, într-un acces de furie, să-l fi omorât pe el. Însă nu înțeleg de ce le-ar  fi spus polițiștilor că el și-ar fi omorât soția. Aici nu se leagă. Că dacă Adinel ar mai fi trăit, aș fi înțeles, încerca să-și protejeze fiul, dar acesta e mort acum. Ori vrea să se pedepsească singur și își asumă ambele crime, nu înțeleg. E dificil de explicat de ce bătrânul își asumă ambele crime. Probabil că polițiștii vor desluși acest încurcat caz. Eu repet! Nu cred că bătrânul Chirilă ar fi putut să-și omoare soția”, a spus o persoană care cunoștea foarte bine familia. Aceasta a mai povestit și cum au găsit anchetatorii scena crimei. Bătrâna era în pat și avea mai multe lovituri, multe în zona capului, iar băiatul, Adinel, prezenta o singură lovitură în zona gâtului. “Vedeți și din scena crimei, parcă reiese că Adinel și-ar fi lovit mama. Bătrânul era foarte slăbit. De abia venise de la spital. Avusese Covid. Și nu mai avea putere deloc. Nici la magazin nu venea. Acum o zi a trimis pe un băiat să-i ia niște lămâi. Eu cred că Adinel și-a omorât mama, cu mai multe lovituri, a așezat-o în pat, iar tatăl său când a văzut tragedia l-a doborât cu o singură lovitură în gât. Cred că dacă tatăl său nu-l lovea cu toporul, îl omora Adinel. Repet, e doar un scenariu în care eu cred. Îl cunosc bine pe bătrânul Chirilă și nu cred că putea să-și măcelărească soția în asemenea hal”, a mai spus persoana respectivă.

Adinel Chirilă era divorțat de soție și era întreținut de părinții săi

Adinel Chirilă a fost căsătorit, însă a divorțat acum mulți ani. Are două fete, una este în Spania cu mama sa, are 16 ani, iar cea mai mare este în Anglia unde muncește, dar este și studentă. Cele două fete țineau legătura cu bunicii de care erau foarte apropiați. “Adinel a divorțat de mult de soția sa. Aceasta s-a recăsătorit și și-a luat fetele cu ea. Acestea sunt bine acum. Una e pe picioarele ei în Anglia, unde învață și la o facultate. Iar cea mică e cu mama ei în Spania. Adinel e singur acasă. Îl hrăneau părinții lui, fiindcă el nu-și făcea mâncare singur niciodată. În ultima perioadă nu am mai văzut lumina aprinsă la el. Probabil stătea mai mult la părinții săi. Despre crimă, nu știu ce să zic. Ei aveau acolo niște probleme în familie. Băiatul acesta nu era sănătos la cap. Se lăuda în sat, la toată lumea, că își omoară mama. Dar nu spunea de ce. Era doar supărat pe ea. Oricum, Dumnezeu să-i odihnească pe el și pe mama sa. De bătrân, ce să zic? Își va ispăși pedeapsa. Oricum, la noi în sat, sunt prea multe crime. În fiecare an, cineva de la noi își omoară soția. Vă mai amintiți cazul lui Petre Onilă, care și-a omorât soția, pe Coca? Parcă suntem blestemați!”, a mai spus o vecină a lui Adinel Chirilă.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.