LocalSPORT

Rareș, fratele lui Louis Munteanu, a semnat cu CSM Vaslui

TRANSFER… Rareș Munteanu (19 ani), fratele atacantului Louis Munteanu, a semnat cu CSM Vaslui. Evoluează pe postul de fundaș dreapta și reprezintă o soluție importantă pentru regula Under, fiind născut în anul 2007. Acesta a semnat un contract valabil pe un an de zile.

În sezonul trecut, Rareș fost împrumutat de Farul Constanța la Ceahlăul Piatra-Neamț, echipă la care a debutat în Liga 2. În tricoul echipei nemțene, fundașul vasluian a bifat 14 apariții în campionat, acumulând peste 1.000 de minute pe cea de-a doua scenă fotbalistică a României. În această vară, Munteanu a devenit liber de contract și a ales să revină acasă, dorindu-și să evolueze pentru echipa orașului natal. El a făcut primii pași în fotbal la Sporting Viitorul Vaslui, unde a fost pregătit de antrenorii Cătălin Grigore și Sorin Sava. Ulterior, Rareș a trecut pe la Real Junior Vaslui, sub îndrumarea lui Ciprian Amarandei, iar apoi la LPS Vaslui, unde l-a avut antrenor pe Mihai Tătaru. În vara anului 2021, Rareș a făcut pasul către academia clubului Farul Constanța. În perioada junioratului, pe când evolua la Farul, Rareș a fost convocat de mai multe ori la echipele naționale de juniori ale României. La CSM Vaslui va lucra cu doi foști antrenori, Sorin Sava și Mihai Tătaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button