REACȚIE… Înainte cu câteva zile de marea sărbătoare de pe 14 octombrie, când ortodocșii din toată țară o prăznuiesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, faptul că evenimentul trebuie să se desfășoare într-o formă fără precedent, marcată profund de normele sanitare din pandemie, a stârnit nemulțumiri în rândul credicioșilor. Episcopul Hușilor, Preasfințitul Ignatie, a scris o scrisoare publică, în care taxează fără menajamante faptul că la vot, de pildă, lumea a fost considerată capabilă să respecte regulile anti-Covid, dar la pelerinaj, credincioșii sunt tratați cu prezumția de… vinovăție.
“Mai sunt câteva zile până la sărbătoarea celei care de atâtea veacuri a fost și este ocrotitoarea spirituală a Moldovei creștine. Ne-am trezit dintr-o dată, chiar peste noapte, în fața unui potențial vârtej apocaliptic, anunțat cu militărească și illuministă fermitate, că pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva este cureaua de transmisie specială și favorită, în aceste zile, a virusului, care ne tulbură și ne dezbină atât de mult. Că virusul stă mai abitir după colțul tuturor bisericilor, așteptând liniștit, satisfăcut, încrezător și dornic să-i înșface doar pe cei care sunt creștini ortodocși și fără buletin de Iași. Că identitatea unui om – cea din buletin, care acum se năpustește asupra sufletului din tine – poate deveni subiect de suspiciune, asuprire și gâlceavă, exact ca în vremea totalitarismului ateu-comunist. Că restricțiile trebuie înăsprite, cu vădită consecvență, doar de sărbătorile creștine, ca nu cumva virusul, care are o preferință obsesivă și compulsiveă pentru mediul religios, să se multiplice vertiginos. Că oamenilor credincioși nu trebuie să li se dea șansa, în timpul pelerinajelor, de a respecta, cu conștiinciozitate, recomandările sanitare absolut legitime, pentru că sunt considerați aprioric ca având, în mod natural, înclinația de a călca legea, adică, mai pe șleau, ca fiind potențiali infractori. Că apostolii ateismului neomarxist și fără vibrații metafizice ar ști mai bine decât oamenii Bisericii, creștini și slujitori, că sănătatea este un mare dar de la Dumnezeu și că a-ți iubi aproapele înseamnă și a-l proteja de orice pericol care îi poate zdruncina sau fărâmița acest dar. Că unele autorități ale statului s-au metamorfozat în iacobini – cei care în perioada Revoluției franceze manifestau o ostilitate ideologică față de religie –, iar cei responsabili de ordinea publică s-au deghizat în milițieni. Că pentru „Statul unic” „fericirea și libertatea sunt incompatibile” (George Orwell, Despre libertate, p. 136). Că la vot capacitatea de propagare a virusului este inactivă sau se suspendă din oficiu prin „ordonanță de urgență”, pe când de sărbătoarea Sfintei Parascheva, covid-ul va deveni hiperactiv, căutându-și habitatul în ortodocși și în cei din afara Iașului. Că unii din cei îndrituiți să gestioneze, lucid și realist, această criză sanitaryă au devenit sacerdoții virusului, abordând problematica răspândirii acestuia doar în cheie religioasă. Că Sfânta Parascheva nu mai poate fi cinstită cuviincios, în rânduială și reculegere, cu respectarea normelor sanitare, pe vreme de pandemie, ci doar flancată ostentativ și păzită scrutător de forțele de ordine, ca nu cumva vreun neieșean să transforme curtea Catedralei Mitropolitane în epicentrul infectării cu Covid-19”.
“Biserica nu a fost și nici nu este prigonită, ci, pur și simplu, permanent forțată să-și apere tot timpul legitimitatea prezenței sale în sfera publică”
“Atunci când autoritățile statului român se dovedesc a fi neputincioase în a gestiona, coerent și lucid, situații imprevizibile și periculoase, cum sunt vremurile de molimă, pe care le trăim, împing pendulul tragediei (potențială sau actuală) înspre zona spațiului religios, cu nădejdea fictiveă că amână sau evită vârtejul apocaliptic epidemiologic, vânzându-ne iluzia că pot să ne scape de agentul patogen infinitezimal. De aceea, încă de la instaurarea molimei în România, am fost purtați ca într-un carusel amețitor și amenințător. Când stare de urgență, când stare de alertă, când posibilă relaxare, când restrictții. Odată epuizat ciclul, trebuia reluat obsesiv și de la coadă la cap totul.
Să fiți siguri că nu ei ne scapă de infecția nefastă cu Covid-19. Nu limitările radicale ale drepturilor fundamentale și garantate de Constituție, inclusiv dreptul la libertatea religioasă, ci medicii, asistenții medicali, care sunt îngerii sănătății noastre, responsabilitatea noastră de a respecta cu strictețe recomandările sanitare și credința în Dumnezeu, care este cel mai minunat antidot la tristețe și deznădejde, constituie cea mai bună formă de împiedicare a răspândirii virusului.
Este trist că Biserica, care s-a comportat exemplar și se va comporta și pe mai departe responsabil, a trebuit să sufere cel mai mult, alături de cultureă, sport și educație, în aceste câteva luni de la instaurarea molimei în țară. A fost umilită și discriminată, ca să mă exprim în duhul veacului acesta.
Și pentru ca malaxorul nerușinării să se învârtă perfect și etern, haterii și trollii de serviciu, din mediul online, nu au niciun fel de afinitate sufletească în a vedea susținerea concretă – nu doar postări obsesive pe rețelele de socializare – a spitalelor, a oamenilor singuri și nevoiași, prin donații financiare substanțiale, donații de aparatură medicală, prin donații de alimente și îmbrăcăminte.
Biserica nu a fost și nici nu este prigonită, ci, pur și simplu, permanent forțată de contextul unor restricții ofensatoare să-și apere tot timpul legitimitatea prezenței sale în sfera publică și dreptul la trăirea actului credinței, fapt care este echivalent cu tentativa de a-i pune pe cap o pernă, ca să nu mai respire deloc. Asta mi se pare mai grav decât orice tentativă de anihilare directă și agresivă.
Va veni, negreșit, vremea când oficialii actuali ai Statului român vor pricepe, bine și apăsat, ceea ce a spus unul din stirpea lor politică europeană, francezul Frédéric Bastiat, că „statul n-ar trebui să fie altceva decât forța comună instituită, nu pentru a fi între toți cetățenii un instrument de opresiune și de spoliere reciprocă, ci, dimpotrivă, pentru a garanta fiecăruia ce este al său și a face să domnească justiția și securitatea” (Frédéric Bastiat, Statul. Ce se vede și ce nu se vede și alte eseuri, p. 28). Iar cetățenii patriei noastre vor ajunge să-și pună frecvent întrebarea: „Omul de pe stradă va simți vreodată că libertatea spiritului este la fel de importantă și are la fel de multă nevoie să fie apărată ca și pâinea cea de toate zilele?” (George Orwell, Despre libertate, p. 157-158).
Drept concluzie: să nu își închipuie apostolii lockdown-ului că o vor putea carantina vreodată pe Sfânta Parascheva. Ea este ferecată în biserica sufletului fiecărui moldovean, al fiecărui român, care a adăstat, smerit și liniștit, la racla moaștelor ei, primind ajutor, binecuvântare, imbold spre bunătate și dragoste, și mireasmă de sfințenie”.
Părintele Episcop Ignatie al Hușilor
