Local

Cum se simte Preasfințitul Ignatie după ce a fost internat? Anunțul Episcopiei!

PS Ignatie, episcopul Hușilor

ÎNCERCĂRI… Preasfinițitul Ignatie, Episcopul Hușilor, trece prin momente extreme de grele. Acesta se află internat la spitalul din Bârlad, după ce a fost confirmat pozitiv, cu coronavirus. Deși Prea Sfinția Sa a fost doborât de virus, își păstrează în continuare discreția, bunătatea și frumusețea sufletului. Prezența Prea Sfinției Sale printre bolnavii infectați a adus bucurie și mângâiere în inimile pacienților. DSP Vaslui a anunțat că urmează să fie făcută o anchetă epidemiologică și toți cei care au intrat în contact cu Episcopul Igantie, fie vor intra în izolare fie vor fi testați.

După internarea Înaltului Prelat, Episcopia Hușilor a emis o reacție privind boala și internarea acestuia.

“Episcopia Hușilor dorește să aducă la cunoștința opiniei publice că Părintele Episcop Ignatie, în urma efectuării unui test pentru depistarea virusului SARS CoV 2, a fost declarat pozitiv. Preasfinția Sa a luat măsura izolării încă de la primele simptome, înainte de primirea rezultatelor testului, iar după confirmare a mers pentru a se interna la Spitalul <<Elena Beldiman>> din Bârlad.

Profesionalismul managerului, a personalului medical și condițiile de spitalizare din unitatea medicală de la Bârlad sunt la un standard înalt, iar starea de sănătate a Ierarhului Hușilor este una bună.

Episcopul Ignatie a îndemnat stăruitor, încă de la începutul pandemiei, în cuvântul pastoral din 22 martie 2020, să fie respectate cu strictețe recomandările autorităților abilitate cu gestionarea acestei crize pentru că: «Virusul nu umblă de unul singur, ci este „transportat” de oamenii contaminați. Cred că și în această recomandare Dumnezeu ne dă un semnal că este benefic să ne smulgem din zgomotul lumii, din alergătura epuizantă a sărmanei ființe omenești, care nu mai are resursele necesare de a se interioriza, pentru că este împrăștiată în cele trecătoare și în cele fără de niciun sens pentru lumina sufletului nostru. În mod paradoxal, distanțarea socială și fizică dintre oameni coincide cu o apropiere mai profundă de Hristos și, implicit, o apropiere sufletească mai intensă între noi (…) }ineți cont doar de ceea ce vă este comunicat oficial de către autoritățile abilitate în gestionarea crizei, în care ne aflăm, și de ceea ce spun specialiștii în domeniu. Restul este doar materie toxică, care întreține inutil angoasa și dezordinea gândurilor, pentru a ne arunca în deruta manipulărilor grosolane și a șocurilor existențiale». a spus PS Ignatie.

În spiritul tuturor acțiunilor de sprijin acordate unităților medicale și persoanelor din categoriile vulnerabile, precum și a recomandărilor de prevenție, făcute până în prezent de Centrul Eparhial Huși, îndemnăm, în continuare, pe toți credincioșii, să trateze cu maximă responsabilitate, fără a lăsa loc la panică, măsurile de protecție împotriva infectării cu noul coronavirus și să nu cadă victime ale niciunui tip de manipulare în acest domeniu.

Rugăm pe Milostivul Dumnezeu să aibă grijă de cei bolnavi, de cei sănătoși, de bătrâni, de tineri, de copii și de îngerii sănătății noastre, care sunt medicii și asistenții medicali, credința fiind cea care alungă cu adevărat orice formă de frică în fața virusului”, se menționează într-un comuncat pe site-ul Episcopiei Hușilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button