VECERNIE…Preasfintitul Pãrinte Ignatie, Episcopul Husilor, a oficiat slujba Vecerniei Mari si a Litiei în Parohia „Sfântul Dumitru” din Bârlad, cu prilejul celui de-al doilea hram al sfântului locas, „Sfintii 40 de Mucenici”. Pentru a putea participa cât mai multi credinciosi la slujbã, având în vedere distantarea fizicã, slujba a fost oficiatã în curtea bisericii, într-un spatiu amenajat în acest sens. „Faptele bune au valoare vesnicã atunci când le sãvârsim cu gândul cã le facem pentru Dumnezeu”, a fost unul dintre îndemnurile PS Ignatie.
Dupã slujba de vecernie, Înaltul Prelat al Husilor a vorbit celor prezenti despre atitudinea celor 40 de martiri din Sevastia în fata persecutiei:
„A fi mucenic al lui Hristos presupunea sã nu pui nimic mai presus de El: nici viata, nici pregãtirea profesionalã, nici conditia socialã, nici inteligenta, absolut nimic. (…) Sfintii 40 de Mucenici se bucurã de o cinstire deosebitã în poporul nostru. Ei ne învatã cã ori de câte ori Îi dãruim ceva lui Dumnezeu – ne jertfim si sacrificãm din timpul nostru, din experienta noastrã, din modul nostru de a ne comporta cu ceilalti – El va aseza o aureolã, un nimb de luminã, asa cum a asezat deasupra capului fiecãrui mucenic. Sinaxarul zilei ne spune cã cei 40 de Mucenici au fost bãgati într-un lac înghetat, chinuiti, iar în urmãtoarea zi le-au fost zdrobite fluierele picioarelor si au fost rearuncati în lacul respectiv. Episcopul locului a avut o viziune în care a primit îndemn sã ridice osemintele Sfintilor Mucenici si sã le punã deoparte, spre cinstire, deoarece pãgânii aveau de gând sã le sfãrâme. Episcopul a mers împreunã cu crestinii din Sevastia si au vãzut cã toate oasele martirilor erau pline de luminã. Au fost foarte usor de identificat. La fel face Dumnezeu cu fiecare dintre noi, atunci când Îi dãruim ceva, când ne jertfim. El asazã o luminã în sufletul nostru. Faptele bune au valoare vesnicã atunci când le sãvârsim cu gândul cã le facem pentru Dumnezeu”, a spus PS Ignatie.
„Proba dragostei este sã îl iubim si pe cel care ne dispretuieste si ne calomniazã. Asta este jertfa„
Preasfintia Sa a amintit de faptul cã orice jertfã din partea oamenilor si orice faptã bunã sãvârsitã pentru Hristos devine luminã a sufletului. (…) „Cunoasterea lui Hristos din Euharistie ne dã puterea sã Îl recunoastem în cel sãrman. Ori de câte ori facem o faptã bunã, sufletul nostru se transformã în luminã, asa cum Mucenicii s-au învrednicit de luminã. A face o faptã bunã nu înseamnã a ajuta pe cineva cã ne prisosesc anumite lucruri. A face o faptã bunã înseamnã sã rupem ceva din noi, din ceea ce credem cã avem cea mai mare nevoie, si sã oferim celor din jur. Când cineva are nevoie de noi, sã îi fim aproape. Dovedim dragoste când rupem din timpul nostru si îl dãruim celor îndurerati si care au nevoie de mângâierea noastrã. În popor se pregãtesc «sfintii», «mucenicii», acei colãcei împletiti. Viata unui mucenic este o împletire între dragostea pe care o are pentru Hristos si harul pe care Îl dãruieste mucenicului, ca acesta sã Îi dãruiascã lui Hristos, integral – nu cu jumãtãti de mãsurã – viata sa. Noi nu am ajuns la aceastã mãsurã. Venim la bisericã doar când avem vreme, nu când nu avem. Dãruim celor sãrmani când ne prisoseste, nu când avem putin. Iubim pe cei care ne iubesc, nu pe cei care nu ne iubesc. Proba dragostei este sã îl iubim si pe cel care ne dispretuieste si ne calomniazã. Aceasta este jertfa. Sfintii 40 de Mucenici sã ne inspire pe fiecare dintre noi, sã dãruim «putin» din viata noastrã lui Hristos. Acest «putin» va înmulti lumina din sufletul si viata noastrã”, a încheiat omilia sa, Înaltul Prelat al Husilor.
si dupa vecernie ? la carciuma ?! rusinica …rusinica
ce fapte bune fac pochii ? stiu numai sa te jacmaneasca cand ai un botez , cununie, inmormantare si pe amaratele de babe carora le iau ultimul banut .