SĂRBĂTOARE… Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de sfințire a bisericii cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Sărățeni, Protopopiatul Bârlad. Cu acest prilej, sfântul lăcaș a primit ca ocrotitoare și pe Sfânta Muceniță Fotini – femeia samarineancă al cărei dialog cu Hristos este descris în fragmentul evanghelic citit în Duminica a V-a după Paști. În semn de apreciere pentru activitatea pastorală de până acum, Ierarhul Hușilor l-a hirotonisit întru sachelar pe părintele paroh Alexandru Poșteanu și a oferit distincții de vrednicie celor care s-au implicat în restaurarea lăcașului de cult.
Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Vasile Lăiu. Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, coordonați de diaconul Vlad-Cosmin Mironescu. După slujba de sfințire, Ierarhul Hușilor a explicat celor prezenți semnificațiile gesturilor liturgice care alcătuiesc această rânduială. A urmat Sfânta Liturghie, oficiată pe un podium amenajat în fața sfântului locaș. În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre chemarea pe care Hristos ne-o adresează de a căuta esența lucrurilor. La început, Preasfinția Sa a descris contextul în care Domnul Hristos S-a întâlnit cu femeia samarineancă și mentalitățile vremii respective:
“Pericopa evanghelică ne relatează unul din cele mai frumoase dialoguri pe care le-a avut Iisus cu o femeie păcătoasă. Hristos, Cel care a venit în această lume ca să îi mântuiască pe cei păcătoși, în drumurile Sale prin țara Sfântă S-a gândit să meargă într-o zonă a Palestinei care era considerată de evrei a fi vrednică de tot blamul. Iisus a încălcat orice fel de convenție nescrisă, statornicită de atâtea veacuri între evrei și samarineni. El a ales, în drumul Său din Iudeea în Galileea (din sudul Țării Sfinte, în nord), să treacă prin Samaria. Aceasta era o regiune pe care evreii o evitau. Preferau să facă un ocol, decât să treacă prin această zonă. Samarinenii erau considerați, de către evrei, spurcați. Ceasul al șaselea coincide cu ora 12.00 de la amiază, când soarele ardea foarte tare. Era o căldură insuportabilă pentru acea regiune. El se așază la o fântână și așteaptă să vină cineva. La un moment dat, se apropie o femeie samarineancă. Era ceva neobișnuit, deoarece, în mod normal, apa de la izvor era adusă seara, după ce se lăsa soarele și era mult mai confortabil. Un alt amănunt esențial pentru mentalitatea vremii respective: un bărbat nu avea voie să stea de vorbă cu o femeie, în public, mai mult de câteva minute. Pentru un bărbat, acest lucru era considerat ofensator. Dacă stătea mai mult de vorbă, era un indiciu că se pune la cale o căsătorie, că era ceva de natură sentimentală. Iisus încalcă și această convenție. El stă de vorbă cu femeia samarineancă, evreu fiind. Aceasta, când i-a cerut să bea apă, Îi răspunde indignată: <<de ce îmi ceri apă să bei, evreu fiind>>? Recunoștea că este evreu după port și după accentul folosit. Iisus încalcă toate aceste convenții pentru că urmărea vindecarea spirituală a acestei femei. Dorea să o ajute să gândească profund.”, a spus PS Ignatie.
Ierarhul Hușilor a explicat dialogul dintre Hristos și această femeie samarineancă, insistând asupra chemării spre înțelegerea realităților vieții spirituale:
“Nu este întâmplătoare întâlnirea cu această femeie, la ceasul al șaselea. Iisus, pe Cruce, când era răstignit, a spus un cuvânt, exact la același ceas, al șaselea: <<Mi-e sete!>>. Iisus a venit în lume ca să dăruiască apa cea vie, spirituală, a Duhului Sfânt, celor însetați, și să ne ajute să gândim mai profund. Iisus îi răspunde femeii samarinence, surprinsă de cererea Sa: „dacă ai fi știut Cine este în fața ta și nu ai fi luat lucrurile așa cum le vezi, la o privire superficială, ai fi înțeles că în fața ta este Dumnezeu și că am posibilitatea să îți dau apa cea vie. Nu ai mai fi însetat niciodată”. Femeia nu a înțeles ce i-a spus Hristos, așa cum și noi venim la biserică și nu pricepem ce se întâmplă la sfânta slujbă. Curajoasă și inteligentă, ea Îi spune lui Hristos, Cel care vrea să o ridice la un alt nivel al discuției, pe un alt plan, superior: <<Doamne, dar Tu nici măcar nu ai găleată, iar fântâna este adâncă, cum spui că îmi vei da apa cea vie?>>. Hristos are o răbdare extraordinară. El continuă, revenind la tema apei celei vii: <<dacă tu ai ști că această apă este esențială pentru viața spirituală, ai cere ca să bei din această apă. Odată ce vei bea, din tine vor izvorî râuri de apă vie>>. Prin acest dialog, Hristos ne invită să gândim lucrurile în profunzimea lor.”, a mai explicat PS Ignatie. Totodată, Preasfinția Sa a exemplificat situațiile în care manifestăm superficialitate, atât în viața spirituală, cât și în cea socială:
“Copilul crede că are numai drepturi în fața învățătorului. Și în relația cu părinții, copiii au numai drepturi, încurajate prin anumite legi care le dau o turnură exagerată. Subalternul are numai drepturi în fața superiorului. Toți au numai drepturi, nu și responsabilități. Așa se strică armonia și comuniunea de relație între părinți și copii, elevi și profesori sau la locul de muncă. Vedem pe rețelele de socializare că cel care are curajul să își conteste șeful pare excepțional. Nu facem o pledoarie pentru a nu fi cinstiți sau corecți, însă când lucrurile se împing într-o anumită direcție, se strică armonia. Nu mai reușim să fim profunzi. O ființă revoltată permanent, reacționară, nu este profundă. Și în politică este la fel.
Cu cât urlă cineva mai mult și face scandal peste tot, ne putem da seama că acel om nu este serios. Nu îl interesează bunul mers al țării, ci altceva: ratingul, populismul. Este plină țara de reacționari, care fac scandal permanent, însă nu conving că sunt oameni profunzi. Dimpotrivă, arată că sunt superficiali și tratează lucrurile neacordându-le importanța necesară și neavând înțelepciunea cuvenită. Când cineva ocupă o funcție publică, de aici decurg și responsabilități, nu numai drepturi. Responsabilitățile față de cei care i-au ales sunt imense. Acelea ar trebui să fie prioritare, iar nu drepturile care pot decurge din funcția deținută.
Să căutăm întotdeauna esența lucrurilor. Cu cât descoperim esențialul dintr-un eveniment sau dintr-o trăire, rămânem fără cuvinte. Când iubim pe cineva foarte mult, sau avem o bucurie imensă, care ne surprinde și ne copleșește, nu mai avem cuvinte – suntem deja în inima esențialului. Când suntem în inima esențialului, cuvintele dispar. Când venim la Liturghie, ar trebui să căutăm profunzimea trăirii credinței ortodoxe, în tot ceea ce facem. Rostul Liturghiei nu este de a da o lumânare și un pomelnic, ci să ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, să Îl primim pe Hristos în viața noastră. Dacă nu ne-am pregătit, să avem o durere în suflet. Sfânta Liturghie este o masă, venim să ne hrănim cu Trupul și Sângele lui Hristos. Noi refuzăm această chemare. Dumnezeu ne cheamă la masă, să ne împărtășim cu El, iar noi refuzăm.”, a încheiat PS Ignatie omilia sa care a lăsat enoriașii pe gânduri…
