spot_img
spot_img
-0.3 C
Vaslui
22-nov.-2024
spot_img
spot_img

Protest la o fermă de pui din județul Vaslui: angajații cer salarii mai mari, patronul i-a trimis însă acasă. “Să zică mersi că nu i-am și bătut”

- Advertisement -

NEMULȚUMIRI… Mai mulți salariați ai firmei Vanbet, o importantă companie crescătoare de pui din județul Vaslui, au protestat miercuri la sediul fermei din comuna Muntenii de Jos, împotriva conducerii. Angajații susțin că sunt plătiți sub salariul minim pe economie, iar în pauzele de masă primesc carne alterată, care a depășit termenul de valabilitate. “Mulți colegi se îmbolnăvesc din cauza mâncării pe care o primesc aici, însă în ciuda sesizărilor făcute, nicio instituție a statului nu a venit în control, să vadă dacă se confirmă sau nu neregulile reclamate de noi”, a declarat un angajat al societăți.

Pe hârtie, începând cu 1 iulie, salariul minim net în România este de 2.363 lei, însă în realitate încă mai sunt persoane care primesc mult mai puțin în mână. Este și cazul unor angajați ai societății Vanbet, care miercuri au organizat un protest la adresa conducerii. Oamenii sunt nemulțumiți că șefii lor refuză să le mărească salariile conform legii. “Pe hârtie totul arată cât de cât bine, se respectă legea, documentele arată că suntem plătiți cu minimum pe economie, însă realitatea e cu totul alta. În realitate, pentru munca depusă suntem răsplătiți cu doar 86 de lei pe zi. Dacă faceți calculul și înmulțiți cu numărul de zile lucrătoare, veți vedea că nu se ajunge niciodată la cât e trecut pe hârtie. Și nu înțelegem de ce pentru că activitate este, doar că nouă nu vor să ne dea banii prevăzuți în contracte”, ne-a spus unul din protestatari. Pe lângă nemulțumirile legate de salarii, angajații au reclamat și faptul că în pauzele de masă primesc mâncare cu carne expirată. “Avem colegi care s-au îmbolnăvit din cauza mâncării, primim carne expirată, tot ce se prepară nu are etichetă. Am vrea să știm de ce DSVSA (Direcția Sanitar Veteriană și pentru Siguranța Alimentelor) nu ia măsuri pentru că am înștiințat instituțiile statului, însă până acum nu s-au făcut controale”, a continuat unul din salariații nemulțumiți de condițiile de muncă. Aceștia reclamă că muncesc și sâmbăta și duminica fără a avea niciun fel de beneficiu.

“Să zică mersi că nu i-am și bătut”

Patronul societății Vanbet, Fănel Bogos, a cumpărat în urmă cu mai mulți ani unitatea de lângă Penitenciarul Vaslui, pe care a transformat-o într-o fermă de găini ouătoare. Contactat telefonic, medicul veterinar a declarat pentru Vremea Nouă că înainte să organizeze proteste, angajații ar trebui să respecte norma de lucru. “Nu există nemulțumiri legate de salariu, există nemulțumiri că acești oameni nu vor să facă nimic. Nu respectă norma, rămân găinile fără mâncare, ouăle sunt strânse aiurea. Eu i-am trimis acasă, nu știu nimic de protest. Miercuri, la prima oră am fost acolo, am văzut că găinile nu au mâncare și m-am întrebat de ce să se mai ouă dacă ele nu au ce să mănânce. Înainte să se plângă că sunt plătiți prost, acești oameni trebuie să știe că au o normă. Nu poți să vii la treabă când vrei tu, să faci ce vrei tu, dacă plouă să aduni câinii de prin curte în loc să ai grijă de găini, să strângi ouăle cu grămada, de jumătate dintre ele se sparg. Să zică mersi că nu i-am și bătut. Acum nu am cum să-i mai bat, dar dacă era cu zece ani în urmă și găseam bătaia asta de joc, era gravă treaba. Ei, înainte să protesteze, să se uite la ce fac, la cât de mult își respectă sarcinile de serviciu, nu la ceas, în speranța că va trece timpul cât mai repede și vor pleca acasă”, a afirmat Fănel Bogos. Potrivit site-urilor de specialitate, SC Vanbet SRL a avut în 2023 un număr de 752 de salariați, a derulat afaceri de 445 milioane lei și a avut un profit net de 17,2 milioane lei. Societatea deține, în prezent, 12 ferme pui de carne, șase ferme găini ouă consum, două ferme găini reproducție rasă grea, două ferme tineret înlocuire, o fermă tineret înlocuire rasă ușoară, abator, incubație, o fermă de capre și o fabrică specializată pe lapte de capră în județele Vaslui, Galați și Iași.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

35 COMENTARII

  1. Koklar și parsiv numa după prosteala data clasei muncitoare. Controale legale la greu pe asta ca umbla cu jmena. Jmenar lacom și jegos maragfetu ala găinar de găinar.

  2. De putoarea emanata de la ferma Vanbet, care terorizeaza un sat intreg, nu mai zice nimeni nimic. Locuiesc in Suseni, s-au strans semnaturi de la tot satul pentru a actiona in instanta aceasta unitate, s-au facut mai multe sesizari catre institutiile responsabile, dar nimic nu schimba nimic. De ani intregi induram putoarea groaznica, nu putem aerisi locuintele, nu ia nimeni nicio masura sa-l determine pe acest individ sa respecte legea. De omenie si buna convietuire nici nu poate fi vorba, se crede un atotputernic. Daca îi merge, asta este, Dumnezeu o sa-l multumeasca. Asa vremuri traim.

  3. Sa știți că nu numai la nivel de fermă se practică treaba asta cu salariile diferit decât realitatea sau cu mâncarea expirata.
    Acestea se întâmplă și la nivel de birouri la abator. Și asta se întâmplă de când funcționează firma.

  4. romani, avem ce meritam. toata tara e o golaniada.sclavii aveau o viata mai buna, pe cand muncitoriinostri care lucreaza la patronii contemporani , sunt tratati ca niste animala. ce spun si eu///?animalele au mai multe drepturidecat oamenii.institutiile statului nu fac controale, doar nu pot sa ii amendeze pe pilosii PSD,eu nu fac politica dar ma doare sa asist la acest macel de oani , de drepturi ale oamenilor.acest patron criminal a batjocorit atata lume. oare cand va va disparea si el / fiziceste/ Un monstru cu chip de om.UN PSIHOPAT. cunosc realitatea de la fermele acestui inuman pentru ca am nepoata care munceste la acest stapan de sclavi.Pana cand veti mai induratratamentul inuman patron/ LA lupta, deci te lupta/ sa i se taie catul ca la gainile si cainariile lui

  5. romani, avem ce meritam. toata tara e o golaniada.sclavii aveau o viata mai buna, pe cand muncitoriinostri care lucreaza la patronii contemporani , sunt tratati ca niste animala. ce spun si eu///?animalele au mai multe drepturidecat oamenii.institutiile statului nu fac controale, doar nu pot sa ii amendeze pe pilosii PSD,eu nu fac politica dar ma doare sa asist la acest macel de oani , de drepturi ale oamenilor.acest patron criminal a batjocorit atata lume. oare cand va va disparea si el / fiziceste/ Un monstru cu chip de om.UN PSIHOPAT. cunosc realitatea de la fermele acestui inuman pentru ca am nepoata care munceste la acest stapan de sclavi.Pana cand veti mai induratratamentul inuman patron/ LA lupta, deci te lupta/

  6. Patronii sunt stăpâni de sclavi, ei fac averi colosale de pe spatele la zilieri prost plătiți la negru pe post de slavi . Uitați-vă numai ce mașini au asa zișii patroni de sute de mii de euro bucata sa nu mai vb de vacante exotice vile sau tot felul de arogante bășini nesimțire opulenta extravagante . Itm sau celelalte autorități nu se vor atinge de patroni din ăștia ca sar la cap. Muncitorii aia lucrează în condiții inumane, fără concediu de odihna libere legale plata orelor suplimentare etc etc. Da ia patronii ăștia sa lucreze ei în astfel de condiții ar accepta?!?! Oamenii trebuie plătiți și respectați. Sa se lucreze de luni pana vineri 8 ore pe zi vor sa muncești a-mi mult sa plătescă.

    • Oare și-au pus vreodată de ce majoritatea muncitorilor nu stau la ei decât câteva luni? Și este valabil pentru toți găinarii. Ei cred ca dacă le dă o masă caldă din carnea de mortăciuni, expirată, ori un pachet la fel de expirat, la sfârșit de săptămână, săracii oameni trebuie să se comporte ca sclavii.

  7. Patronului Vanbet ii datoram toți recunostinta pentru ca își permite sa plateasca 750 salariati.
    Nu cred ca cei care comentați stiti ce presupune sa platesti 1 (unu!) Angajat!
    Îl cred pe dul Bogoș când spune ca angajații (nu toti,dar….!) sunt indolenți,leneși, samd!

    • Vorbești fără rațiune, de parcă ar susține 750 de asistați sociali, nu ca acei muncitori, lucrează în condiții inumane, pe bani puțini, pentru bunăstarea afacerii. Minte de parvenit! Și tu, și majoritatea patronilor ajunși de la țăruș în Beiemve

      • Dacă ești vreun bugetar frustrat tăietor de frunze la câini ar trebui sa ii fii recunoscător pt ca cineva ca Dul Bogoș te plătește de fapt!

        • Cred că “Dul Bogoș” te plătește pe tine, analfabetul e. Învață întâi să scrii, să citești, apoi poate vei înțelege viața și realitatea în care trăim. Dar, cum ești prost decât erai mic, acum îți este ușor, doar te joci.

          • 🤣
            Doamne, ce idioți!
            În maxim o lună ai să mergi pe sârmă, fraiere!

  8. Ia sa vedem tupeu maxim la autorități:se sesizează brusc ITMul? DSVSA, cumatru, ce zice? DSP? ANAF? Ntz, nimic, pariu?

  9. E grele…daca-ti povestesc angajații le plângi de milă, daca-ti explica patronii si-ti arata toate cheltuielile, aprobările obținute greu, controalele, amenzile, angajații care-ti pleacă fără sa respecte contractul, hartogarais nesfârșită, angajatii de mana a IV-a…zici ca mai bine închizi tot și te duci unde vezi cu ochii..

  10. Unii patroni se cred stăpâni de sclavi. Dacă salariații s-ar uni și ar boicota pentru drepturile lor: salarii, concedii, etc patronul o sa trebuiască să își schimbe rapid atitudinea pentru ca nu o sa mai aibă cu cine lucra.
    Angajatorul trebuie respectat, în cazul în care acesta știe să se comporte cu angajații, însă respect trebuie să fie și din partea angajatorului pentru angajați. Și ei contribuie la dezvoltarea unei afaceri.

  11. Nu știu care e realitatea și nici nu am cum! Știu doar ca în urma cu câteva zile am văzut o frumusețe blonda de fata la volanul unei mașini… masinoaie, cu număr de vanbet! Eu, ca femeie, m-am uitat ca la un soare( la fata, nu la masinoaie!) Acum, ma gândesc ca investiția în masinoaie e separata de corectitudinea privind plata salariaților…sper.

    • Sa i sa inchida firma. Nu respecta angajatii. Hotul. Nu poti trata oamenii ca pe niste gunoaie! Si-a luat tupeu jigodia. Vede ca nu-i pasa nimanui. El se umple de bani, porcul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.