PROTEST ÎN NEGRU ÎN LICEELE DIN VASLUI! Elevii, în doliu pentru o decizie luată fără consultarea lor

Consiliul Județean al Elevilor Vaslui explică faptul că protestul vestimentar reprezintă continuarea mesajului transmis anterior, sintetizat prin sloganul „Educația nu se repară la croitorie”. Reprezentanții elevilor spun că au ales o formă de exprimare pașnică și civilizată, însă reacțiile ironice apărute după publicarea poziției lor au arătat, în opinia acestora, că mesajul nu a fost înțeles de toată lumea. Amalia-Rianna-Ioana Moșanu, președintele interimar al Consiliului Județean al Elevilor Vaslui, a subliniat că alegerea hainelor negre nu a avut scopul de a institui o nouă regulă vestimentară, ci de a transmite un mesaj despre uniformizarea elevilor și despre lipsa consultării acestora. „Nu ne-am îmbrăcat în negru pentru a impune o nouă regulă vestimentară, ci tocmai pentru a arăta cât de plictisitor și tern ar arăta sistemul educațional dacă am fi toți îmbrăcați la fel, lipsiți de orice element care să ne diferențieze. În același timp, negrul a fost ales în mod deliberat ca un semn de doliu pentru un proces decizional viciat. O decizie care ne implică direct a fost luată fără noi, deși noi suntem cei care vom resimți efectele ei”, a transmis Amalia-Rianna-Ioana Moșanu.
Uniforma, soluție pentru bullying? Elevii spun că problema este mult mai complexă
Reprezentanții elevilor contestă ideea că uniformizarea vestimentară ar putea rezolva problema bullying-ului din școli. În opinia lor, agresiunea între elevi nu are o singură cauză și nu poate fi eliminată prin simpla impunere a unui anumit mod de a se îmbrăca. Aceștia atrag atenția că elevii nu solicită libertatea de a purta orice, indiferent de context, ci posibilitatea de a-și exprima personalitatea prin alegeri vestimentare decente, etice și adecvate mediului școlar. Potrivit Consiliului Județean al Elevilor Vaslui, discuția nu ar trebui redusă la haine, ci ar trebui să includă dreptul tinerilor de a fi consultați atunci când sunt adoptate măsuri care le influențează viața de zi cu zi. „Protestul nostru nu este despre haine, ci despre faptul că nu am fost consultați înainte de a se lua decizii care, pe termen lung, pot influența modul în care elevii își percep propria persoană și propria identitate. Nu suntem dispuși să acceptăm ca viitorul nostru să fie decis în spatele ușilor închise, ca și cum am fi simpli executanți ai unor reguli impuse arbitrar. Ne dorim să fim ascultați și să participăm la deciziile care ne privesc, nu să aflăm la final că trebuie doar să ne conformăm”, a declarat președintele interimar al CJE Vaslui.
„Avem priorități mult mai urgente în învățământ!”
Un alt argument invocat de elevi este că sistemul de educație se confruntă cu probleme mult mai importante decât stabilirea unei ținute comune. Consiliul Județean al Elevilor Vaslui atrage atenția asupra dificultăților legate de competențele de lectură și de rezultatele elevilor, susținând că autoritățile ar trebui să-și concentreze eforturile asupra calității educației și a combaterii cauzelor reale ale violenței școlare. „Credem cu tărie că în învățământul românesc există priorități mult mai urgente decât stabilirea unei unități vestimentare. Rezultatele testelor PISA ne arată că analfabetismul funcțional rămâne o problemă serioasă, iar școala trebuie să ne ajute să înțelegem ceea ce citim, să gândim critic și să ne dezvoltăm competențele. Aici ar trebui concentrată atenția celor care iau decizii pentru educație, nu în impunerea unor reguli care nu rezolvă, prin ele însele, problemele sistemului”, a transmis Amalia-Rianna-Ioana Moșanu.

Pentru a-și face poziția cunoscută, reprezentanții elevilor din Vaslui spun că au încheiat parteneriate cu alte consilii județene și au distribuit materiale informative pe Instagram, prin care au explicat motivele opoziției față de uniforma obligatorie. Aceștia resping și etichetele ironice potrivit cărora demersul ar fi fost susținut doar de un număr restrâns de tineri. Participarea elevilor din județ, inclusiv a celor care nu apar în fotografiile publicate, este prezentată de reprezentanții lor drept un semn că subiectul îi preocupă pe mulți dintre cei direct vizați. Consiliul Județean al Elevilor Vaslui susține că elevii trebuie tratați ca parteneri de dialog în procesul decizional, iar inițiativele care le afectează viața școlară trebuie discutate cu reprezentanții lor înainte de a fi transformate în reguli. Mesajul transmis prin protestul în negru este, astfel, unul despre consultare, identitate și dreptul elevilor de a avea un cuvânt de spus în privința propriului viitor. Tinerii cer ca dezbaterea privind uniforma obligatorie să nu se limiteze la aspectul vestimentar, ci să țină cont și de problemele concrete cu care se confruntă școlile din România.







🤣🤣🤣nu ai cum asa ceva, auzi, cica „elevii se revolta”🤣🤣.Sa stati la fumat la toate colturile si la baut cafele, imbracati mediocru si in bataie de joc dupa bunul plac al fiecaruia sau dupa banii parintilor…..sunt curios care din ei se revolta, cu siguranta nu cei care abia au din ce trai!!
Senatorul Daniel Zamfir a descoperit dușmanul suprem al educației românești.
Nu sunt școlile care cad pe copii.
Nu sunt toaletele fără apă.
Nu sunt abandonul școlar.
Nu sunt analfabetismul funcțional.
Sunt hainele.
Mai precis, hainele fără aprobare parlamentară.
Un elev vine în blugi?
Periculos.
Un elev poartă tricou?
Suspect.
Un elev spune că nu vrea uniformă?
NEOMARXIST!
Un elev întreabă de ce?
Și mai grav.
Probabil are și lecturi.
Iar dacă are și argumente, deja vorbim despre radicalizare.
Așa că senatorul a scos sabia ideologică:
„FĂRĂ NEOMARXISM ÎN ȘCOLI!”
Foarte bine.
Dar există o mică problemă tehnică.
Când jurnaliștii au întrebat ce este, de fapt, neomarxismul, sabia ideologică s-a transformat brusc într-un pix fără pastă.
Termenul era acolo.
Cu majuscule.
Cu semn de exclamare.
Cu indignare.
Doar definiția lipsea.
Probabil era în anexa proiectului de lege.
Anexa care urmează să fie redactată.
De aceea, pentru eficientizarea luptei împotriva acestui fenomen, propunem înființarea unei noi structuri:
Autoritatea Națională pentru Combaterea Neomarxismului Vestimentar
Atribuții:
– verifică lungimea pantalonilor;
– stabilește nivelul de radicalizare al hanoracului;
– identifică tricourile cu potențial subversiv;
– aprobă culorile permise pentru proteste;
– stabilește dacă un elev care spune „nu sunt de acord” este democrat sau neomarxist.
Iar pentru situațiile foarte grave, există Comisia pentru Culorile Suspecte.
Negrul, deja știm, este problematic.
Roșul trebuie analizat.
Movul — probabil marxist.
Verdele — depinde cine îl poartă.
Albastrul — momentan acceptabil, dar să nu ne grăbim.
Și, bineînțeles, uniforma.
Uniforma rezolvă tot.
Pentru că, într-o țară în care elevii sunt învățați să gândească, cea mai sigură soluție este să începem prin a le spune cum să se îmbrace.
Iar dacă vreun elev are tupeul să întrebe „de ce?”, să fie liniștit.
Întrebarea va primi imediat răspunsul standard al epocii:
„Pentru că altfel ajungeți neomarxiști.”
Și astfel, după secole de filozofie politică, omenirea a ajuns în sfârșit la concluzia supremă:
Marx nu mai locuiește în Capitalul.
Locuiește în dulapul elevului.
Ascuns între hanorac și geaca de toamnă.
Așteptând să fie descoperit de inspectorul pentru ținute ideologice.
Iar senatorul Zamfir, neobosit, va continua lupta.
Până când fiecare elev va purta uniformă.
Și fiecare senator va putea explica termenii pe care îi folosește.
A doua misiune s-ar putea dovedi ceva mai dificilă.
Si armata obligatoerie cand?????
Dragi ziariști va rog sa va faceți doua zile timp , sa mergeți pe lângă liceele din Vaslui și să fotografiați elevele , sa le vedeți cum umbla imbracte , aproape că primesc note maxime pentru vitrinele din Belgia și Viena , de vocabular nu mai spun cele de Kogălniceanu când ies la țigară în pauza își bagă si își scot mai ceva ca și minerii din vale …Stați de curiozitate Intr-o in mașina și după reveniți cu material …da merita uniforma decenta ..nu spune nimeni sa revenim la uniform comunistă dar nici la ce e acum in scoli nu se poate rămâne , o rochiță decenta …o cămășuță sau tricou polo e mai mult decât decent
copii facuti la eprubeta ,ce sa le ceri ,generatia covid pokemon
Iar s-a scremut covidul machitor…penibil…
Nimanui nu i pasa de parerea voastra! Voi trebuie sa invatati ,nu sa faceti moda! In orice scola care se respecta toti elevii poarta uniforma specifica liceului. Nu iti convine…..mergi la o scosla privata!
….unde, să vezi, primul lucru: uniformă! 😂
Dacă ar fi după elevi, am avea o competiție între copii și școli pentru brand-uri și logo-uri. Poate ar fi mai bine pentru copii să se axeze pe citit, pe învățat, pe note mari și bune maniere; căci de-aia se duc la școală. Să lăsăm uniformele pe seama adulților care au trecut prin viață și cunosc importanța egalității și a disciplinei în viață.
O idee buna uniforma. In afara școlii sa va îmbrăcați cat mai depravat, așa cum va învăța neomarxistii, dar în școală, decent. Au copchilele astea unghii de 10cm și băieții zici ca-s domnișoare…depravate vremuri noi și părinți slabi, care-și cresc vipere in casa, nu copii.
Atunci când vorbim despre educația tinerilor decizia este la latitudinea adulților. E cert!
Dar și vocea tinerilor contează întrucât România este un stat democratic, care și-a asumat existența unui Consiliul Național al Elevilor (CNE).
Vocea la unison al CNE ar trebui să conducă la o decizie de mijloc, anume dacă tinerii nu doresc instituirea obligativității uniformei școlare, atunci un COD DE CONDUITĂ VESTIMENTAR, legiferat național pentru licee și gimnaziu, este absolut necesar și de acceptat de către toți.
Cred că aceasta este cea mai OK abordare. Nu parada modei, dar o conduită în care să se încadreze și să se păstreze decența. Nu pot să condamn reacția acestor copii. Cum au spus si ei, la câte bube există în învățământ, oare asta să fie problema principală? Cum se îmbracă? Nu ar trebui să ne preocupe mai mult faptul că sistemul le oferă prea puțin dincolo de educația tradițională, de note și de examene? Că statul nu se implică mai mult în formarea lor ca oameni?
Da, există educația de acasă, oferită de părinți, care este esențială.Dar școala și statul au, la rândul lor, un rol important în dezvoltarea unui tânăr și în pregătirea lui pentru viață, nu doar pentru examene.
Si asta poate fi o uniforma…va sta foarte bine, imbracati-va asa tot inainte !
Mai bine taceai, ca se vede ca bostanul ce-l ai pe umeri nu te ajuta.
…subscriu… unde nu-i cap, vai de picioare!!!